Antena 3 CNN Actualitate Tricolorii s-au întors acasă. Au fost primiți ca niște eroi, de sute de fani: ”Să vă vedem aici, este totul pentru noi”

Tricolorii s-au întors acasă. Au fost primiți ca niște eroi, de sute de fani: ”Să vă vedem aici, este totul pentru noi”

echipa nationala tricolori
Tricolorii s-au întors acasă. Sursă foto: Antena 3 CNN
de Laura Dinu    |    04 Iul 2024   •   07:46

Tricolorii s-au întors acasă, noaptea trecută, după performanțele obținute la Campionatul European de Fotbal din Germania.

Chiar dacă Națională a fost eliminată de echipa Țărilor de Jos, atitudinea pe care au afișat-o jucători pe teren a câștigat susținerea necondiționată a fanilor.

Băieții de la Națională au ajuns la baza de pregătire de la Mogoșoaia în jurul orei 2:00, iar sute de fani au mers acolo să le mulțumească pentru că i-au făcut mândri.

Tricolorii au ajuns pe aeroportul Henri Coandă din București după o întârziere de aproximativ o oră. Ulterior, aceștia s-au urcat în autocare și au mers la baza de pregătire de la Mogoșoaia, acolo unde au fost întâmpinați de sute de fani.

Florin Niță, portarul care a apărat poarta Naționalei la toate cele patru partide de la Euro, a avut parte de o primire specială, întrucât tocmai și-a aniversat ziua de 37 de ani. Colegii, alături de fani, i-au cântat într-un cor la mulți ani.

Căpitanul Naționalei, Nicușor Stanciu, dar și selecționerul Edi Iordănescu, au vorbit în fața fanilor și le-au mulțumit pentru susținerea arătată în cadrul acestui turneu final.

”Vă mulțumim din suflet pentru toată susținerea arătată, știu că ați fost alături de noi, și să vă vedem aici, la ora aceasta, este totul pentru noi și sperăm că v-am făcut mândri”, a spus Stanciu.

”Nici nu vă imaginați cat a contat pentru noi, pentru băieți, suportul dumneavoastră, suportul de pretutindeni, suportul din Germania, și vă spun cu mâna pe suflet că au dat totul în special pentru dumneavoastră, pentru copii și pentru viitorul României”, a spus și Iordănescu.

Președintele FRF a avut un mesaj special pentru Edi Iordănescu, antrenorul care nu a semnat contractul de prelungire cu echipa națională.

”Edi a fost unul dintre elementele esențiale în această calificare. Edi Iordănescu a contribuit tocmai la această etapă extrem de importantă prin care echipa națională a trecut. Noi, ca Federație, suntem în asentimentul suporterilor, ca să continuăm cu Edi Iordănescu. Suntem încrezători că, în maximum o săptămână, o să putem să vă comunicăm atât în noi, cat și Edi, viitorul lui la echipa națională”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF.

×
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close