Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Descoperiți Turism pe persoană fizică! Politicieni cu domenii de lux, inclusiv munte propriu

Turism pe persoană fizică! Politicieni cu domenii de lux, inclusiv munte propriu

Mergem la mare, la munte, la Bulgari, la Greci, în #myDubai, fiecare după posibilităţi. Dar când eşti cu adevărat şmecher, ai propriul resort turistic, aşa cum unii politicieni de la noi au reuşit. Să vedem şi cum.

Turism pe persoană fizică! Politicieni cu domenii de lux, inclusiv munte propriu
Sursa foto: Reporter de Iași
de Redacția Antena 3 CNN    |    04 Iun 2023   •   10:41

Cozi pe drumurile spre mare și munte, cozi în vămi, încă un weekend cu record de turiști pe litoral și petreceri în cluburi cu râuri de șampanie, artificii și note de plată amețitoare. Asociațiile de antreprenori din turism au spus, chiar înainte de a începe toată nebunia, că această minivacanță de 1 iunie plus Rusalii se așteaptă, cum spuneam, să aducă un record de turiști. Controalele ANAF lipsesc și de data asta, cum au lipsit și de 1 mai, dar să zicem că poate acum există și scuza degringoladei de la ANAF, unde președintele-vedetă Lucian Heiuș tocmai și-a dat demisia, însă se zice că la cererea premierului Ciucă.

Așadar, vom face tot noi bilanțul, vă vom zice dacă se va depăși recordul la note de plată stabilit de 1 mai, și anume de 34.000 euro. E bine și în stațiunile de la munte și mare, în aglomerație și la petreceri cu mii de persoane.

Dar dacă ești cu adevărat șmecher, ai propriul domeniu, stațiune sau chiar muntele tău. Iar în România există câțiva politicieni care se pot lăuda că au ajuns la acest nivel de șmecherie.

În raiul lui Zeus de Bucovina

La intrarea în Gura Humorului, pe un plai de o frumusețe rară, Gheorghe Flutur și-a construit o fermă pe 3.000m². O vilă cu etaj, o anexă și o magazie pentru lemne, o proprietate unde oricine, cu siguranță s-ar relaxa fără probleme.

Însă Flutur, „Zeus de Bucovina”, cum îi spun cei din presa locală, nu se limitează doar la cei 3.000m² care se găsesc și în declarația de avere. Ferma se află pe un domeniu de vis: cinci hectare de peisaj cum numai în Bucovina găsești, cu iaz cu pești, menajerie cu ponei și cai, crescătorie de rațe și gâște, restaurant, foișor cu grătar și loc de joacă.

Un complex turistic în stil occidental, denumit „Acasă în Bucovina” și care aparține unui apropiat al lui Gheorghe Flutur, Ioan Boca, după cum a recunoscut chiar soția acestuia, când a fost întrebată de jurnaliștii de la Reporter de Iași: „consăteni și prieteni de-o viață”.

Gurile rele din zonă spun că, de fapt, tot complexul ar fi a lui Flutur. Flutur spune că nu are decât ce e în declarația de avere, iar despre cum s-a reușit construirea complexului să fie întrebat Boca. Celor de la Reporter de Iași Boca n-a vrut să le dea nicio explicație.

În 2016, însă, spunea că a făcut totul pas cu pas, pornind de la mica sa gospodărie în care creștea animale. Și, angajat la stat fiind, a ajuns la asta.

Gheorghe Flutur se mai poate relaxa și pe cele peste 2,5 hectare, tot în zona Gura Humorului, pe care le-a donat fiicei și fiului său.

Fiul, Cristian are o vilă construită de familia Flutur în 1992, când fiul avea 10 ani, iar fiica, Cristiana, o vilă cumpărată în 1999, dar pe care apoi a vândut-o în 2016.

Oricum, amândoi copiii stau în București, fiul fiind asistent universitar la Politehnică, iar fiica angajat la stat, director în cadrul ANCOM.

Doi frați norocoși, care au primit donație o pădure

Iar dacă se plictisește de Bucovina, Flutur poate urcând să viziteze domeniul din apropierea Transalpina, pe malul lacului Vidra al colegului de partid, fostul premier Florin Cîțu.

75 de hectare în Voineasa, județul Vâlcea, un versant de pădure pe malul lacului Vidra, la doi pași de șoseaua Transalpina și doar 1km de domeniu schiabil Resort Transalpina, construit în mandatul Elenei Udrea, deținute, inclusiv conform propriei declarații de avere, de fostul premier liberal Florin Cîțu, împreună cu fratele său, George Cîțu.

Un loc superb, unde cei doi frați visează la un complex turistic grandios pentru schi, cu hotel, vile de vacanță, un ștrand plutitor pe lacul Vidra, pe care iarna să-l transforme în patinoar, dar și un complex comercial, restaurant, debarcader, tabără de schi, camping, păstrăvărie și un amfiteatru exterior.

Un teren evaluat la circa 12 milioane de euro și o retrocedare cu scandal către părinții lui Cîțu, despre care Oana Zamfir și Adrian Urs au dezvăluit, la „Exces de putere”, că, în fapt, nici nu trebuia să se refere la această suprafață de pădure, ci la o alta, pe un amplasament nici pe departe la fel de ofertant.

Pădurea a fost ulterior donată fraților Cîțu, iar părinții au rămas să se judece cu statul, mai precis cu Romsilva, care însă în instanță a fost reprezentată de Ministerul Finanțelor. Fix când ministru era – ați ghicit! – Florin Cîțu însuși.

Și dacă tot era acolo ministru, i-a venit și o idee genială: să reorganizeze Direcția Juridică! Din nou ați ghicit: fix cea care mergea în instanță!

Asta ca să nu spună că o desființează. Probabil că ideea i-a venit lui Cîțu chiar de la Elena Udrea, dacă tot are pădurea lângă pârtia de schi construită în mandatul ei de ministru al Dezvoltării și Turismului și care a garantat chiar în fața judecătorilor, cu acțiuni și imobile de la stațiunea Băi Boghiș, a cărei inaugurare o anunța Udrea în urmă cu 8 ani.

O stațiune balneară de vis, cu mai multe bazine cu apă termală, fântâni arteziene, complex de cazare și un parc uriaș.

Afaceristul cu un munte întreg doar pentru el

„Mulțumesc, Romeo Dunca, pentru că ai fost acolo și nu ai ezitat să sari în ajutor”, scria pe Facebook ministrul de Interne de la acea vreme, Marcel Vela, după o vizită în Caraș-Severin și Timiș, în zonele lovite de inundații.

La operațiunile de salvare a participat și elicopterul privat al omului de afaceri Romeo Dunca, apropiat al ministrului Vela și - la acea vreme - candidat pentru șefia Consiliului Județean Caraș-Severin, funcție pe care a și obținut-o la alegerile din 2020.

Important afacerist în domeniul transporturilor, Romeo Dunca este și proprietarul uriașului domeniu schiabil de pe Muntele Mic.

Cum spun localnicii, „și-a tras” un munte întreg, care nu e chiar mic, deși se cheamă așa. Mă rog, nu în proprietate ci în concesiune, dar tot bine pare să fie.

O stațiune în toată puterea cuvântului, unde iarna se schiază, iar vara, pur și simplu te poți bucura de aer curat.

Favorit al presei, fiindcă îi plac gesturile excentrice, cum ar fi să ducă un pian cu elicopterul în vârful muntelui pentru un concert de jazz de promovare a stațiunii, milionarul a prins atât de tare gustul turismului, încât a ajuns în centrul unui scandal și al unui proces pentru construirea unei cabane turistice în vârf de munte, în mijlocul ariei protejate Natura 2000, construită tot cu ajutorul elicopterului în 2009, la aproape 1.600m altitudine, în masivul Brusturu din Munții Țarcu.

Afaceristul a recunoscut că nu a avut o autorizație de construire, ci doar o înțelegere verbală cu primarul de atunci, Dunca spunând că vrea să facă o stațiune care să rivalizeze cu favorita milionarilor lumii, Saint Moritz din Elveția.

Săracul palat bogat al reginei Maria

Dar politicienii și afaceriștii cu aspirații și prietenii în zona politică nu s-au rezumat ca interese doar spre păduri, munți sau domenii schiabile.

O țintă au devenit și anumite imobile de-a drepturi istorice, care în orice altă țară ar fi fost exploatată la maximum de către stat, ca muzee, pentru atragerea turiștilor, dar și promovarea istoriei. Nu și la noi.

Palatul Balcic este la o aruncătură de băț de România, iar bulgarii l-au transformat într-un adevărat furnicar de turiști, mândrindu-se peste tot că a fost Palatul Reginei Maria la Marea Neagră. Regina Maria a României, desigur.

Nu departe însă, la Mamaia, există castelul aceleiași regine Maria, de care însă nu a auzit niciun turist și, cu siguranță, nici mulți români. Sau oricum, nu ca obiectiv turistic, ci din scandalurile și dezvăluirile din presă despre afacerile care l-au adus în paragina de astăzi.

Mult mai mare decât Palatul Balcic, cu o suprafață de aproape 5.000m², 30 de camere, trei terase, garaj, cafegerie și piscină, Castelul Reginei Maria, botezat „Caradalga” tradus „Frumoasa Mantie”, se află în mijlocul unui domeniu de poveste: 1,5 hectare, în inima stațiunii Mamaia, în imediata vecinătate a esplanadei Cazinoului.

Inaugurat pe 22 august 1927, a fost păstrat în stare excelentă, inclusiv în regimul comunist, în timpul căruia a fost transformat în restaurant de lux, dar a fost conservat intact, inclusiv cu patrimoniul său.

După Revoluție, a devenit club de noapte, modificat de mai multe ori, pentru ca în anul 2003, SC Mamaia SA să vândă clădirea pentru aproximativ 150.000 euro. La suprafața respectivă și o vilă obișnuită ar fi costat mai mult de atât, nu un castel regal și monument istoric.

Un an mai târziu, a fost vândut și terenul aferent de către Primăria Constanța, cu 23 de euro metrul pătrat. Contractul de vânzare-cumpărare al castelului a fost anulat, sentință devenită definitivă în martie 2022, judecătorii dispunând ca monumentul istoric să se întoarcă la stat.

Dacă dai la o parte încrengătura de firme, inclusiv offshore și de intermediari, ajungei la tripleta de aur a acelor ani: Cocoș, Petrache, Bitner. Da, acel Dorin Cocoș, fost soț al Elenei Udrea. Radu Mazăre a fost și el condamnat pentru tranzacționarea terenului.

Dar nimeni, niciun procuror nu a mers până la capăt să descâlcească ițele afacerii, să dovedească vreo mită sau să se atingă de fostul soț al Elenei Udrea sau de ceilalți afaceriști grei implicați.

Continuând periplul clădirii regale, regăsim lângă București o altă moșie a Reginei Maria, ajunsă în proprietatea unui afacerist controversat.

Conacul Filipescu și moșia regală de la Copăceni, din județul Ilfov, făcută cadou Reginei Maria de fostul mareșal al Palatului Regal, Gheorghe Emanuel Filipescu, a ajuns să facă parte din ansamblul imobiliar Green Day al afaceristului Dumitru Bucșaru, un apropiat al cuplului Udrea-Cocoș, deci din liga de lux a afaceriștilor regimului Băsescu.

Este chiar unul dintre oamenii de afaceri secerați în războiul fratricid din interiorul sistemului declanșat după plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni. Iar DNA l-a agățat fix cu un dosar legat de complexul Green Day.

Moșia regală Copăceni a ajuns în vremea comuniștilor parte a Întreprinderii Serelor 1 Decembrie, care producea inclusiv celebrele sucuri Brifcor și Pepsi, transformată după Revoluție în serele Comaico.

Încep retrocedările. Comaico își restrânge activitatea. Ușor, dar sigur, ajunge în sapă de lemn. Și așa, în 1997, ajunge și Dumitru Bucșaru să cumpere mai multe suprafețe de teren, pentru ca în 2006 să cumpere societatea cu totul. Per total, în jur de 17 milioane de euro pentru 120 de hectare de teren, dar și diverse clădiri, inclusiv conacul monument istoric Filipescu, toate aflate în coasta Capitalei.

Ansamblul Green City a intrat în insolvență, iar Dumitru Bucșaru cică s-a apucat de scris pe la DNA și asta l-a salvat o vreme de probleme.

Pentru români însă și potențialii turiști străini, Conacul Filipescu rămâne necunoscut și nici măcar o inscripție nu aduce aminte de amprenta sa regală.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close