Antena 3 CNN Actualitate Turişti captivi pe munte în puterea nopții. Ce gest disperat au făcut ca să supraviețuiască până au venit salvatorii

Turişti captivi pe munte în puterea nopții. Ce gest disperat au făcut ca să supraviețuiască până au venit salvatorii

Turişti captivi pe munte în puterea nopții. Ce gest disperat au făcut ca să supraviețuiască până au venit salvatorii
Sursa foto: foto: pixabay.com
11 Iul 2016   •   10:37

Cinci turişti care au fost surprinşi de lăsarea întunericului şi s-au rătăcit la coborârea de pe Vârful Parângul Mare au fost recuperaţi în noaptea de duminică spre luni de salvamontişti după o acţiune de căutare de circa patru ore, a declarat şeful Serviciului Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, turiştii au fost găsiţi la o altitudine de circa 2.000 de metri, fără probleme de sănătate, fiind doar în stare de panică din cauza întunericului şi a riscului apariţiei animalelor sălbatice.

"Turiştii au fost găsiţi de salvamontişti pe una din culmile ce coboară din vârf către sud, la o altitudine de circa 2.000 de metri, fără probleme de sănătate, doar într-o stare de panică datorată nopţii şi animalelor sălbatice pe care au încercat să le ţină la distanţă făcând un foc cu hainele de schimb. Cei cinci au fost coborâţi cu ambulanţa Serviciului public judeţean Salvamont Gorj până în zona văii Sunătoarea, unde îşi aveau maşinile, după o acţiune care a durat circa 4 ore, încheindu-se luni dimineaţa în jurul orei 03,30", a spus Sabin Cornoiu.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Raisa, fetiţa de 2 ani dispărută ieri din fața casei, a fost găsită moartă
x close