Antena 3 CNN Actualitate Ucigaşul preotului din Focşani a primit mandat de arestare pentru 29 de zile

Ucigaşul preotului din Focşani a primit mandat de arestare pentru 29 de zile

Ucigaşul preotului din Focşani a primit mandat de arestare pentru 29 de zile
Sursa foto: Foto: Mediafax
17 Iun 2012   •   19:26

Bărbatul care l-a ucis pe preotul paroh Tudor Marin de la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Focşani a primit, duminică, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, informează Agerpres.
   
Florin Puşcoiu (foto), în vârstă de 30 de ani, a fost reţinut de poliţişti sâmbătă seara în locuinţa sa şi şi-a recunoscut fapta după câteva ore de audieri.
   
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Ioan Lefter, a declarat că mobilul crimei a fost de natură religioasă.
   
„Crima a avut o motivaţie religioasă. Tânărul a venit foarte schimbat din Italia. El a făcut rost de mai multe cărţi de religie. Nu a găsit în cărţi explicaţiile pe care le dorea şi a început să caute răspunsul la preoţi. Este foarte posibil să fi recurs la crimă deoarece nu a primit un răspuns satisfăcător la întrebările pe care i le-a pus preotului, în legătură cu unele versete din Biblie pe care i le-a arătat“, a spus prim-procurorul Lefter.
   
Sâmbătă dimineaţă, când a comis crima, tânărul a venit la părintele Marin cu mai multe versete biblice pe care i le-a arătat acestuia şi pe care le-a abandonat în biserică după comiterea crimei. Se pare că tânărul l-a lovit cu cuţitul pe părinte în zona tâmplei şi în abdomen deoarece răspunsurile date de preot nu ar fi fost pe placul său.
   
Faptul că Puşcoiu a comis crima din motive religioase a fost confirmat şi de avocatul său din oficiu, Cristian Dragovici. Acesta spune că după ce l-a înjunghiat pe preot, tânărul a mers spre Gară şi apoi a luat maxi-taxi spre casă, unde a fost găsit de poliţişti.
   
Duminică, Puşcoiu a fost dus de poliţişti la domiciliu pentru efectuarea unei percheziţii. La plecare, în huiduielile vecinilor, tânărul a spus că preotul Marin „era un fals preot.“

„Nu era preot, era doar îmbrăcat în preot“, a strigat Florentin Puşcoiu.
   
Din apartament a fost ridicată o biblie, hainele cu care a fost îmbrăcat în momentul comiterii crimei şi mai multe înscrisuri cu caracter religios.
   
În ceea ce priveşte starea sa de sănătate mintală procurorii spun că au dubii.

„Şi-a schimbat de foarte multe ori comportamentul în ultimele luni. A venit din Italia cu un alt comportament şi a căuta nişte motivaţii religioase“, a susţinut prim-procurorul Ioan Lefter.
   
Criminalul are şi un cont pe site-ul de socializare Facebook în care erau postate mai multe fotografii cu biserici catolice din Roma, localitate în care a fost plecat, în Italia.
   
Florentin Puşcoiu, de profesie şofer, a lucrat la mai multe firme din Focşani până în noiembrie 2011, moment în care a plecat din ţară, în urma unui incident în care a folosit un cuţit într-un loc public, faptă pentru care a fost cercetat în lipsă.
   
Din Italia s-a întors vizibil schimbat şi a avut mai multe certuri cu mama sa, pe care ar fi ameninţat-o cu un cuţit, săptămâna trecută.

Preotul paroh de la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ Tudor Marin a fost înjunghiat mortal sâmbătă dimineaţă în biserica în care slujea şi a decedat ca urmare a plăgii suferite. Deşi medicii de pe ambulanţă au încercat să-i salveze viaţa, preotul a murit.
   
Preotul Tudor Marin avea 65 ani şi era socrul liderului sindical Vasile Marica.

×
Subiecte în articol: preot mandat de arestare
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close