Antena 3 CNN Actualitate Ultimele informații despre copiii cu sindrom hemolitic-uremic

Ultimele informații despre copiii cu sindrom hemolitic-uremic

Ultimele informații despre copiii cu sindrom hemolitic-uremic
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    28 Feb 2016   •   16:39

În spitalele din județul Argeș sunt internați, duminică, 45 de copii care prezintă scaune diareice, un alt pacient fiind transferat la București, au anunțat reprezentanții Instituției Prefectului.

La Spitalul Matei Balș din București a fost transferat, în cursul zilei de sâmbătă, un copil în vârstă de un an și 10 luni din comuna Poiana Lacului, adus inițial la Spitalul de Pediatrie Pitești.

La Spitalul de Pediatrie Pitești sunt internați 38 de copii, dintre care 26 mai mici de doi ani. Alți șapte copii cu vârste sub doi ani sunt internați la alte unități medicale din județ, trei la secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență din Pitești, trei la Spitalul Municipal Câmpulung Muscel și unul la Spitalul Municipal Curtea de Argeș.

Noul prefect Cristian Soare a anunțat, pe 25 februarie, că instituția pe care o conduce va da zilnic comunicate cu privire la situația copiilor internați în Argeș.

„Având în vedere că nu există o comunicare bună din partea DSP și a Spitalului de Pediatrie cu privire la situația copiilor internați în Argeș, cât și în București, începând de mâine Instituția Prefectului va da comunicate de presă zilnic cu privire la situația copiilor internați la Spitalul de Pediatrie și la celelalte spitale în Argeș”, a spus joi, într-o conferință de presă, prefectul județului Argeș.

×
Parteneri
Camerele de Gardă, pline după mesele copioase de Paşte
x close