Antena 3 CNN Actualitate Un nou scandal la Spitalul Floreasca. Doi medici sunt acuzaţi de luare de mită şi au fost luaţi la audieri de poliţişti

Un nou scandal la Spitalul Floreasca. Doi medici sunt acuzaţi de luare de mită şi au fost luaţi la audieri de poliţişti

Georgiana Murgilă
2 minute de citit Publicat la 21:53 13 Noi 2025 Modificat la 22:09 13 Noi 2025
poza in care apar mai multe ambulante la Spitalul Floreasca - agerpres_13574479
Medicul anestezist şi colegul său, specializat în ortopedie au negat acuzaţiile care le-au fost aduse. *Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Agerpres

Un anestezist şi un medic ortoped de la Spitalul Floreasca au fost săltaţi de poliţişti joi, după ce au fost acuzaţi de luare de mită. Surse Antena 3 CNN au povestit că pe numele celor doi a fost depusă o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti de aparţinătorul unui pacient care ar fi fost operat de curând de aceştia. Poliţiştii au ridicat imaginile de pe camerele de supraveghere instalate în din zona sălii de operaţie, unde susţine aparţinătorul că s-ar fi discutat presupusa mită cerută.

Acuzaţi de luare de mită, doi medici de la Floreasca au fost luaţi de poliţişti direct din sala de operații

Mai mulţi poliţişti, însoţiţi de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-au deplasat joi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi i-au luat pe cei doi medici chiar din sala de operaţii pentru acuzaţiile care le-au fost aduse. 

Surse Antena 3 CNN au spus că ar fi fost depusă o plângere la Parchet împotriva celor două cadre medicale. Documentul a fost întocmit de un aparţinător al unui pacient care ar fi fost operat recent la Spitalul Floreasca. Se pare că, în schimbul intervenţiei chirurgicale, acestuia i s-ar fi cerut o sumă de bani.

În prezent, se fac cercetări pentru a se vedea dacă există şi probe în acest sens. Tocmai din acest motiv au fost cerute imagini de pe camerele de supraveghere din zona sălii de operaţie, unde susţine aparţinătorul că s-ar fi purtat acele discuţii în legătură cu presupusa mită cerută. Şi, totodată, anchetatorii urmează să afle dacă a fost condiţionat actul medical de banii pe care i-ar fi pretins. 

În momentele în care au fost audiaţi, anestezistul şi medicul ortoped au negat acuzaţiile. După ce s-au încheiat audierile, ei au fost lăsaţi liberi şi, în acelaşi timp, să îşi desfăşoare activitatea la Spitalul Floreasca. 

Cazul celor doi medici vine în contextul în care Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti a fost în centrul atenţiei publice din cauza focarului de Candida Auris, o ciupercă periculoasă și rezistentă la tratament. Primele informații publice legate de prezența bacteriei Candida Auris la Spitalul Floreasca au apărut luna trecută, după dezvăluirile făcute de sora Laviniei Vlad transferate la o clinică din Belgia, după 53 de zile de internare în Centrul de Arși al spitalului.

Iar în iulie, un chirurg ortoped de la Spitalul de Urgență Floreasca a fost ridicat de procurori în urma unui flagrant, în timp ce primea mită de la un pacient.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close