Antena 3 CNN Actualitate Uninominalul exotic. Actori, cântăreţi sau jurnalişti ţintesc către Parlament

Uninominalul exotic. Actori, cântăreţi sau jurnalişti ţintesc către Parlament

Uninominalul exotic. Actori, cântăreţi sau jurnalişti ţintesc către Parlament
11 Oct 2008   •   10:08

Toamna aceasta, candidaţii la fotoliul de parlamentar dau pentru prima dată piept cu sistemul de vot uninominal. Acesta ar trebui să permită o cuantificare mult mai exactă a performanţelor şi promisiunilor electorale şi face posibilă sancţionarea reprezentanţilor. Astfel, ei riscă să nu fie realeşi în condiţiile în care nu îşi îndeplinesc sarcinile faţă de electorat.

În acelaşi timp, uninominalul oferă o şansă persoanelor publice din afara sferei politice să intre în scenă cu un capital de popularitate pe care cei mai mulţi dintre actualii parlamentari nu l-au deţinut vreodată. Astfel, o figură importantă din viaţa artistică, Florin Călinescu, candidează pe listele Partidului Naţional Liberal. De altfel, liberalii au intuit avantajele pe care unele figuri populare le-ar putea aduce odată cu intrarea în partid. În acest sens, Teodor Meleşcanu declara în perioada tatonărilor că orice persoană, din orice domeniu, fie el sportiv sau artist, este binevenită. ?Avem un respect deosebit pentru cei care doresc să se implice în activitatea politică. Din punctul nostru de vedere, există totală deschidere.?

Colegiul în care Florin Călinescu a decis să candideze cuprinde municipiul Piteşti şi şase comune limitrofe, cu o populaţie totală de 177.000 de locuitori. Din comunicatul de presă al PNL referitor la înscrierea în partid a dlui Florin Călinescu. Acesta le-a spus ziariştilor prezenţi că, odată ajuns senator, nu va dori să beneficieze de indemnizaţia de parlamentar, nici de maşina pusă la dispoziţie, nici de pensia de parlamentar: ?Nu mă interesează nici maşina, nici salariul, nici pensia suplimentară, nici secretara. Nu mi se pare corect ca un parlamentar să ceară în plus la pensie decât un strungar, un profesor, sau orice alt om normal. Pentru că suntem în casa Brătienilor, care au fost un model în acest sens, vă spun că în politică trebuie să mergi atunci când ai bani de cheltuit, nu atunci când ai bani de făcut!? Clar, cariera de actor este un atu de neegalat într-o campanie electorală.
Muzică şi sport, pe listele PNL
Alături de Călinescu, PNL a reuşit să îi includă pe liste pe cântăreţul de muzică populară Nicolae Furdui Iancu, compozitorul Mihai Pocorschi (candidat pentru judeţul Tulcea), cântăreaţa Dida Drăgan (pentru sectorul 2 al Capitalei), Ramona Bădescu şi folkistul Ducu Bertzi. Au fost însă refuzaţi de fosta atletă Gabriela Szabo, de fostul campion olimplic la canotaj Ivan Patzaichin, cântăreţul Dan Bittman şi antrenorul Victor Piţurcă, prieteni cu Ludovic Orban. Dintre cei care au mai acceptat, o mai amintim aici şi pe Adriana Săftoiu.

Refuzuri pentru PDL şi PSD
Pentru că am menţionat domeniul sportiv, ştim cu toţii că Dumitru Dragomir a sărit din barca PRM, în căutarea unui partid mai cald. A ales PDL, dar democrat-liberalii nu l-au vrut. În pragul alegerilor, nu ştim ce turnură va lua cariera sa politică. PDL-ului îi place totuşi fotbalul, aşa că au luat în calcul atragerea fostului fotbalist Ilie Dumitrescu. Au încercat şi cu regizorul Alexandru Darie plus actorul Alexandru Arşinel. Cei doi au refuzat elegant, argumentând că preferă scena. Partidul are totuşi succes la o parte a presei, anunţând oficial candidatura lui Sever Voinescu şi a lui Cătălin Avramescu. Şi Silviu Prigoană va candida într-un colegiu din sectorul 3 al Bucureştiului din partea PDL.

Pe rând, Ilie Năstase, Victor Socaciu şi Nadia Comăneci au refuzat asocierea cu PSD, în timp ce Dumitru Prunariu a acceptat, după o atentă analiză. Pe principiul ?strugurii sunt acri?, preşedintele partidului, Mircea Geoană, priveşte cu dispreţ vânătoarea de vedete ?mai mult sau mai puţin comice?. ?Ideea că mergi pe stradă şi te uiţi la un tabloid şi o iei pe doamna cutare şi pe domnul cutare doar pentru că au notorietate este străină spiritului pesedist. Această disperare a unor partide arată efortul de a masca lipsa de oameni?, a ironizat Geoană.

De la muzică populară la hip-hop, în Partidul Verzilor
Pe aceleaşi considerente, Partidul Verzilor a cerut chiar amânarea alegerilor pentru primăvara anului următor. În opinia partidului, electoratul nu ştie cu ce se mănâncă votul uninominal şi ar trebui bine informat. ?Din interese politice şi nu numai, această lege a fost promulgată pe ultima sută de metri, mecanismele şi efectele ei fiind total necunoscute cetăţenilor. În loc să avem un Parlament a cărui calitate şi eficienţă să crească în folosul cetăţeanului, ne vom trezi cu unul mai mult decât exotic. Calitatea se va măsura în adâncimea decolteului, în jeep-ul cu care se umblă sau în modul în care se aruncă dolarii la petreceri?, a subliniat liderul Partidului Verde, Gheorghe Ionicescu. Una dintre vedetele acestui partid este Ionuţ Dolănescu, el va candida la Camera Deputaţilor. Proaspătul lider al organizaţiei de tineret este nimeni altul decât Dragoş Puya Gărdescu, membru al trupei hip-hop La Familia.

Despre Dolănescu senior, nimic nou. Ion Dolănescu a ajuns deputat de Ilfov în 2000 pe listele PRM şi a activat timp de un mandat în Parlament, ca membru al Comisiei pentru cultură.

PRM: Oana IN, Irina OUT
În acest timp, la PRM au loc mişcări de trupe. Irina Loghin a anunţat că nu mai candidează, pentru că doreşte să se ocupe de carieră şi, în acelaşi timp, să lase politica pe mâna celor mai tineri. ?Ca parlamentar de Giurgiu m-am simţit foarte bine, oamenii sunt minunaţi, m-am simţit deosebit, dar am renunţat şi la funcţia de consilier în Capitală, nu voi mai candida nici ca parlamentar de Giurgiu sau pentru alt judeţ şi cred că voi renunţa la politică?, a arătat Irina Loghin. Interpreta a ocupat primul loc pe lista PRM pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti la alegerile locale de la 1 iunie. A intrat în politică în 2000, alături de Ion Dolănescu, când au devenit deputaţi pe listele PRM. În 2004, a obţinut un al doilea mandat, de această dată de senator PRM.

Speriat de perspectiva ca PRM să rămână pe dinafară şi lăsat baltă de prietenul Dragomir, Corneliu Vadim Tudor defila, în vară, cu Oana Zăvoranu. ?Nu mă taxaţi că am fusta scurtă şi burta goală?, a solicitat Zăvoranu presei, când s-a discutat despre candidatura sa. ?Nu mi-am făcut încă o agendă de lucru, dat fiind faptul că nu m-am decis în totalitate să candidez. Până la alegeri o să am timp să-mi fac o schiţă şi să văd pe ce anume mă pot baza şi despre ce pot să discut. Sunt chestiuni care mă depăşesc şi este inutil să mă arăt eu atotştiutoare.? În acelaşi timp, Zăvoranu spunea că nu ştie cum va jongla cu politica şi telenovelele, dar se pare că cea din urmă câştigă teren: există zvonuri că nu mai candidează. Ar fi putut fi primul parlamentar cu tatuaje, luptătoare pentru drepturile animalelor, însă tribunul a admis că Oana ar putea dezvolta alte planuri. ?Ce vrea ea, asta va face. Candidează, nu candidează, ea rămâne fata mea. E ca şi copilul meu.?

În cazul în care politica va avea câştig de cauză, juna ar putea fi primul parlamentar cu tatuaje, militantă pentru drepturile animalelor. Sau, dacă Vadim îşi atinge scopurile, ministru! Al culturii. ?De ce să hotărască Adrian Iorgulescu, care e un impostor cu părul vopsit, de zici că are perucă, destinele artiştilor? De ce să nu hotărască artiştii însişi??, s-a întrebat Vadim. Argumentul zdrobitor: ?Este o fată foarte frumoasă, foarte prezentabilă şi are bun-simţ?. În schimb, prin comparaţie cu ea, Adrian Iorgulescu pare un ?pigmeu?: ?Cică e compozitor. Ce-a compus ăsta? Simfonia pentru cazane, ligheane şi glaspapir de sticlă??

Gigi, singur împotriva tuturor
Gigi Becali pare să aibă şanse mai mari ca independent, decât prin PNG, care nu are altceva (sau pe altcineva) de oferit. Poate tocmai de aceea nu s-a hotărât unde va candida, dar susţine că strategia sa este imbatabilă: ?Voi candida fie în Bucureşti, fie în Ilfov, încă nu ştiu prea bine. Oricum, oriunde voi candida voi câştiga cu 90%, nu am nici o emoţie. Pentru că voi folosi toate armele în campanie, toate cele pe care le-au inventat ei, nu eu. (...) Vreau să trag partidul după mine, (...) să salvez cei 20-30 de generali ai mei pe care îi am în partid, oameni adevăraţi cu credinţă în Dumnezeu!?

În urmă cu un an, Becali susţinea că, dacă nu va câştiga alegerile parlamentare din 2008 sau prezidenţialele din 2009, se retrage: ?Dacă nu reuşesc, mă retrag nu din viaţa politică, ci din viaţa publică! Nu mă mai vedeţi!?

Sursa foto: Istorii.ro

Ella Moroiu, Antena3.ro

×
Subiecte în articol: alegeri parlament jurnalisti
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close