Antena 3 CNN Actualitate Vaslui: Copilul ajuns la spital în comă alcoolică nu va fi scos din familie. DGASPC: "A fost un accident"

Vaslui: Copilul ajuns la spital în comă alcoolică nu va fi scos din familie. DGASPC: "A fost un accident"

Vaslui: Copilul ajuns la spital în comă alcoolică nu va fi scos din familie. DGASPC: "A fost un accident"
Sursa foto: Foto: Mediafax
05 Iun 2012   •   11:02

Copilul de 10 ani din comuna vasluiană Zăpodeni, care a fost găsit, luni, în comă alcoolică sub un pod, nu va fi scos din familie, decizia aparţinând Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, informează Agerpres.

Potrivit declaraţiei purtătorului de cuvânt al DGASPC Vaslui, din discuţiile avute cu reprezentanţii Primăriei Zăpodeni, familia băiatului este responsabilă în societate, în acest caz nepunându-se probleme de neglijare.
   
"Băiatul mai are o soră de şase ani şi în familie nu sunt probleme de neglijare. Copiii locuiesc trei luni cu ambii părinţi, trei luni doar cu tatăl, mama fiind plecată la muncă în străinătate, dar de creşterea şi educaţia lor se ocupă şi bunicii. Potrivit primelor date, ceea ce s-a întâmplat a fost un accident, dar în cursul acestei săptămâni, colegii noştri se vor deplasa la faţa locului pentru a constata ceea ce se întâmplă, în vederea eliminării oricărui factor de risc", a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.
   
Un copil în vârstă de zece ani, din localitatea vasluiană Zăpodeni, a fost dus în stare gravă la spital, luni după-amiază, în comă alcoolică şi cu hipotermie, după ce a fost găsit sub un pod din sat, fără a se cunoaşte împrejurările în care a ajuns acolo.

×
Subiecte în articol: coma alcoolica
Parteneri
Programul magazinelor mari din România, de Paște
x close