Antena 3 CNN Actualitate Viorica Dăncilă: Voi avea întâlniri importante la Bruxelles

Viorica Dăncilă: Voi avea întâlniri importante la Bruxelles

1 minut de citit Publicat la 13:42 03 Iun 2019 Modificat la 13:42 03 Iun 2019
o_1dceepvt6dl8ga71nqaj0n1ib48.jpg
Sursa foto: foto- captură Antena 3

Premierul României, Viorica Dăncilă, i-a transmis un mesaj lui Papa Francisc în care i-a mulțumit pentru felul în care s-a comportat pe tot parcursul vizitei sale în România. 

„Am avut onoarea ca împreună cu mai mulți miniștri să mă alătur pelerinajului Sfântului Părinte la București, Iași, Blaj și peste tot am văzut energia pozitivă transmisă către toți pelerinii. Vreau să-i mulțumesc pentru căldura și bucuria pe care ni le-a oferit, pentru mesajele de suflet și de binecuvântare pe care le-a transmis poporului român. Îi felicit pe toți cei care au fost în teren în aceste zile și au făcut ca această vizită istorică să se desfășoare în cele mai bune condiții”. 

Dăncilă a precizat că va face o vizită la Bruxelles, unde va avea întâlniri importante legate de alegerile europarlamentare. 

„Începând din această după-amiază, voi efectua o vizită de lucru la Bruxelles, unde voi avea întâlniri importante în contextul recentelor alegeri europarlamentare. Vom avea discuții cu președintele și prim-vicepreședintele Comisiei Europene, dar și cu președintele Partidului Socialiștilor Europeni. Voi trasmite încă o dată atașamentul României față de valorile europene și voi discuta ca, în contextul alegerilor europarlamentare, să vedem ceea ce avem de făcut pentru o prezență cât mai bună, pentru funcțiile pentru care au început deja discuțiile, atât în Parlamentul European, cât și pentru portofoliul de comisar european”. 

„De asemenea, voi prezenta rezultatele Președinției Rotative a Consiliului Uniunii Europene și modul în care vom continua în perioada următoare, astfel încât această președinție de succes pentru România să rămână în atenția instituțiilor europene”. 

„Voi avea o întâlnire cu ambasadorul SUA la UE, unde vom discuta despre rezultatele Președinției Rotative deținute de România. Voi milita pentru asigurarea unei reprezentări adecvate, echilibrate din punct de vedere politic, geografic, al criteriului de gen, la nivelul instituțiilor europene, care să sprijine adoptarea consensuală a deciziilor în beneficiul tuturor cetățenilor noștri”, a mai spus Dăncilă.  

×
x close