O mină de mangan din Georgia expune standardele duble ale Uniunii Europene în ceea ce privește protecția mediului și a lucrătorilor, scrie Politico.
Giorgi Neparidze, un bărbat de vârstă mijlocie din apropierea orașului Chiatura din vestul Georgiei, are încă urme pe buze de la locul unde și-a cusut gura în timpul unei greve a foamei de anul trecut. El spune că Georgian Manganese, o companie minieră cu legături strânse cu guvernul, a provocat un dezastru ecologic în jurul casei sale și a ignorat drepturile lucrătorilor. El solicită despăgubiri.
Europa, care importă manganul din Georgia, este parțial de vină pentru râurile negre și casele care se prăbușesc în districtul Chiatura, spune Neparidze. Fostul miner devenit activist pentru mediu și drepturi civile susține că într-un sat, Shukruti, praful toxic din cariere îi îmbolnăvește pe oameni. Apă neagră murdară, amestecată cu metale grele, țâșnește periodic din pompele de acolo. Casele cad pe măsură ce tunelurile de sub ele se prăbușesc.
› Vezi galeria foto ‹
Manganul, un metal negru folosit în mod tradițional pentru armarea oțelului, este crucial pentru tranziția către energia verde a Europei, deoarece este utilizat atât în turbinele eoliene, cât și în bateriile mașinilor electrice. Metalul este, de asemenea, vital pentru echipamente militare, cum ar fi blindajul și armele de foc. În 2022, Uniunea Europeană a cumpărat 20.000 de tone de aliaje de mangan din Georgia - aproape 3% din aprovizionarea sa totală. Un an mai târziu, blocul comunitar a adăugat manganul pe lista sa de minerale critice.
„Suntem sacrificați pentru ca milioane de europeni să poată avea un mediu mai curat”
Însă locuitorii din Chiatura spun că viețile lor sunt ruinate pentru ca vest-europenii să poată respira un aer mai curat. „Suntem sacrificați pentru ca alții să poată avea o viață mai bună”, spune Neparidze.
„Există doar 40.000 de oameni în Chiatura. S-ar putea să se simtă bolnavi sau să trăiască în condiții proaste, dar sunt sacrificați pentru ca milioane de europeni să poată avea un mediu mai curat.” Neparidze spune că ratele de cancer în regiune sunt neobișnuit de mari. Medicii de la un spital din Chiatura susțin acest lucru, dar niciun studiu oficial nu a legat bolile de minele din zonă.
Speranța că lucrurile se vor îmbunătăți pare slabă. Companiile europene adesea nu știu de unde provine manganul lor. După cum confirmă ANEV, asociația italiană pentru energie eoliană: „Nu există nicio obligație specifică de a trasa toate metalele utilizate în producția de oțel.”
Anul trecut, UE a adoptat o lege menită să schimbe acest lucru. Directiva privind diligența necesară în ceea ce privește sustenabilitatea corporativă obligă companiile să efectueze verificări mai atente ale lanțurilor lor de aprovizionare și să combată orice încălcare a drepturilor omului, condiții de muncă precare și daune aduse mediului.
Însă, la nici un an de la intrarea în vigoare a legii, Comisia Europeană a propus o slăbire majoră a acesteia, într-o măsură de reducere a birocrației pentru industria blocului comunitar. Țările membre ale UE, motivate de această agendă de dereglementare, insistă acum asupra unor concesii și mai mari, în timp ce președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Friedrich Merz vor să scape complet de lege.
Între timp, se așteaptă ca apetitul Europei pentru materii prime extrase, precum manganul, litiul, pământurile rare, cuprul și nichelul, să crească vertiginos pentru a satisface nevoile tranziției către energie curată și ale reînarmării. Multe dintre aceste resurse se află în jurisdicții slab reglementate și adesea represive din punct de vedere politic, de la Republica Democrată Congo până la Indonezia și Georgia. Slăbirea legislației UE privind lanțul de aprovizionare va avea consecințe pentru comunități precum cea a lui Neparidze.
„Din directivă a mai rămas doar o cochilie goală”, spune Anna Cavazzini, membră a Partidului Verde din Parlamentul European, adăugând că legislativul a cedat presiunilor din partea companiilor care doresc să își reducă costurile. „Nu este momentul să abandonăm apărarea drepturilor omului și să le dăm corporațiilor mână liberă”, spune ea.
Pe măsură ce guvernul Georgiei se îndreaptă spre Rusia, viața devine din ce în ce mai periculoasă pentru activiștii din Chiatura.
Pe 29 aprilie, patru activiști, inclusiv Neparidze, au fost arestați pentru presupusa agresiune a unui director de mină. Un comunicat emis de Chiatura Management Company, firma responsabilă de personalul pentru operațiunile subterane ale Georgian Manganese, arată că Tengiz Koberidze, managerul minei Shukruti, a fost „agresat verbal și lovit cu pietre”.
Susținătorii numesc acest lucru o provocare înscenată în care Koberidze a încercat să incite la violență și spun că face parte dintr-o campanie mai amplă de reducere la tăcere a rezistenței. Dacă vor fi condamnați, aceștia riscă până la șase ani de închisoare.
Locuitorii din Chiatura protestează din cauza a două probleme care se suprapun. Pe de o parte, minerii cer condiții de muncă mai sigure în subteran, unde prăbușirea tunelurilor a reprezentat mult timp un risc, alături de salarii mai mari și concediu medical plătit. Muncitorii își exprimă, de asemenea, îngrijorarea cu privire la poluarea minieră din regiune.
„Compania nu crește salariile, nu îmbunătățește siguranța și continuă să distrugă mediul natural. Profiturile sale nu provin doar din extragerea resurselor, ci și din exploatarea atât a lucrătorilor, cât și a terenurilor”, spune un miner, David Chinchaladze.
Al doilea grup de protestatari provine din satul Shukruti, care se află chiar deasupra tunelurilor miniere. Casele lor se crapă și se afundă în pământ. În 2020, Manganese s-a angajat să plătească anual între 700.000 și 1 milion de lari georgieni (252.000 - 360.000 de dolari) drept daune - o sumă care urma să fie distribuită între locuitori.
Însă, deși compania insistă că banii au fost plătiți, localnicii - susținuți de ONG-ul de supraveghere Social Justice - spun contrariul. Potrivit acestora, mai puțin de 5% dintre locuitorii din Shukruti au primit compensații.
Protestul lor s-a intensificat în ultimul an, muncitorii blocând acum drumurile, iar locuitorii din Shukruti interzicând accesul în mine. Dar și riscurile se intensifică.
De la suspendarea negocierilor de aderare la UE anul trecut, pe fondul deteriorării relațiilor cu blocul comunitar, partidul de guvernământ din Georgia a închis presa independentă, a arestat protestatari și a amplificat propaganda. Democrația țării „regresează”, spune Irakli Kavtaradze, șeful departamentului de externe al celui mai mare partid politic de opoziție, Mișcarea Națională Unită. Tacticile lor „sună ca și cum ar proveni dintr-un manual scris la Kremlin”, adaugă el.
În capitala Tbilisi, la aproximativ 200 de kilometri est de Chiatura, protestatarii au ieșit în stradă în fiecare seară din 2 aprilie 2024, împotriva Guvernului pro-rus.
Mulți demonstranți poartă ochelari de soare, eșarfe și măști pentru a-și proteja identitatea de camerele de filmat de pe stradă, temându-se de represaliile statului.
Protestele lor s-au amplificat în octombrie anul trecut, după ce guvernul a anunțat că va suspenda discuțiile de aderare la UE. Pentru georgieni, miza este mare: Rusia ocupă deja 20% din țară după invazia din 2008, iar oamenii se tem că o îndepărtare mai profundă de UE ar putea deschide calea către noi agresiuni.
Lupta din Chiatura este un microcosmos al luptei mai ample a țării: activiștii nu se ocupă doar de o companie minieră, ci de un gigant corporatist susținut de oligarhi și de elitele conducătoare.
Compania-mamă a Georgian Manganese, Georgian American Alloys, este înregistrată în Luxemburg și îl are ca acționar pe oligarhul ucrainean Ihor Kolomoisky . Acesta se află în arest la Kiev, sub acuzațiile că a angajat o bandă pentru a ucide un avocat care i-a amenințat interesele comerciale în 2003. Kolomoisky a fost, de asemenea, sancționat de Statele Unite pentru presupusa sa implicare în deturnarea de miliarde de la PrivatBank, cea mai mare bancă din Ucraina.
Giorgi Kapanadze — un om de afaceri strâns legat de partidul de guvernământ Visul Georgian al lui Bidzina Ivanishvili — este directorul general al companiei Georgian American Alloys.
Până de curând, Kapanadze deținea postul de televiziune Rustavi TV, un canal cunoscut pentru difuzarea de propagandă pro-guvernamentală. Parlamentul European a cerut UE să-l sancționeze pe Kapanadze, acuzându-l că susține regimul represiv al țării.
„Acest aur negru a devenit ciuma neagră pentru noi”
Guvernul a intervenit pentru a ajuta compania georgiană de mangan în 2016, când o instanță georgiană a amendat-o cu 82 de milioane de dolari pentru distrugerea mediului în regiune. Statul a plasat-o sub „management special” și a anulat amenda. Un nou manager numit de guvern a fost însărcinat, pe hârtie, cu rezolvarea problemei. Acesta trebuia să supravegheze curățarea râurilor care curg pe lângă mine, printre alte promisiuni.
Însă probele prelevate în aprilie 2025 din râul Kvirila, care traversează Chiatura, precum și din afluentul său, Bogiristiskali, care au fost examinate într-un laborator autorizat în Marea Britanie, arată că nivelurile de mangan din ambele râuri sunt de peste 10 ori mai mari decât limita legală. Nivelurile de fier sunt, de asemenea, mai mari decât cele permise legal. Localnicii folosesc apa poluată pentru a-și iriga culturile. Metalele grele ucid viața acvatică, potrivit mărturiilor locale. Apa din râul Kvirila se varsă în Marea Neagră, care găzduiește delfini, sturioni, țestoase și rechini, specii pe cale de dispariție.
O analiză din 2022 realizată de ONG-ul georgian Green Policy a constatat rezultate și mai proaste, manganul din râul Kvirila depășind în medie de 42 de ori limita legală. Grupul a detectat, de asemenea, niveluri excesive de fier și plumb.
Expunerea cronică la mangan poate duce la leziuni neurologice ireversibile — o afecțiune asemănătoare bolii Parkinson, cunoscută sub numele de manganism — precum și la probleme hepatice, renale și reproductive. Plumbul și fierul sunt legate de insuficiența organelor, cancer și boli cardiovasculare.
Pe site-ul web al companiei Georgian Manganese, aceasta recunoaște că „poluarea râului Kvirila” este una dintre „provocările ecologice” ale regiunii, atribuind-o scurgerilor provenite din prelucrarea manganului. Compania susține că a instalat filtre de purificare la standarde germane și susține că în prezent „nici apă poluată, nici apă purificată” nu intră în râu.
Protestatarii precum Neparidze nu sunt convinși. Ei susțin că sistemul de filtrare este pornit doar la sosirea inspectorilor și că, în restul timpului, apele uzate netratate sunt deversate direct în râuri.
Protestele lor au puține rezultate, locuitorii din Chiatura iau măsuri extreme pentru a-și face vocile auzite.
Gocha Kupatadze, un miner pensionar în vârstă de 67 de ani, își petrece nopțile într-un adăpost din prelată lângă o mină subterană, unde se plânge că șobolanii se târăsc pe el. „Acest aur negru a devenit ciuma neagră pentru noi”, spune el. „Nu avem de ales decât să protestăm.”
Sarcina lui Kupatadze este să se asigure că manganul nu părăsește mina. Alături de alți protestatari, el a încuiat poarta generatorului care alimentează sistemul de ventilație al minei, făcând imposibil ca cineva să lucreze acolo.
Kupatadze spune că recurge la astfel de măsuri drastice doar pentru că condițiile din satul său, Shukruti, au devenit de nelocuit. Casa familiei sale, construită în 1958, se dărâmă acum, cu crăpături în pereți, deoarece pământul de sub ea se prăbușește din cauza anilor de exploatare minieră. Vița de vie care odinioară susținea tradițiile viticole ale familiei sale s-a ofilit și a murit de mult.
Timp de peste un an, protestatarii din regiune au blocat intermitent intrările în mine, precum și drumurile principale, hotărâți să împiedice prețiosul minereu să părăsească Chiatura. Într-un fel, a funcționat: acum șapte luni, Chiatura Management Company, firma responsabilă de personalul pentru operațiunile subterane ale Georgian Manganese, a anunțat că va întrerupe producția.
„Din cauza crizei financiare care a apărut în urma protestelor radicale ale locuitorilor din satul Shukruti, procesul de producție din Chiatura a fost complet oprit”, se arată în comunicat.
Totuși, pentru locuitorii din Chiatura, acest lucru este mai degrabă o pedeapsă decât un triumf.
Manganul a fost extras din zonă încă din 1879, iar mulți locuitori se bazează pe mine pentru a-și asigura existența. Regiunea poartă toate semnele distinctive ale unui oraș minier care a prosperat în timpul Uniunii Sovietice, când condițiile din mine erau mult mai bune, potrivit locuitorilor. Astăzi, telecabine ruginite se leagănă deasupra clădirilor de beton care adăpostesc stații de spălare și utilaje îmbătrânite.
Deși localnicii ceruseră despăgubiri pentru pagubele aduse locuințelor lor, acum se trezesc și fără un loc de muncă.