Antena 3 CNN Actualitate Adrian Vasilescu (BNR): Premierul Grindeanu și miniştrii au nevoie de o profundă educaţie financiară

Adrian Vasilescu (BNR): Premierul Grindeanu și miniştrii au nevoie de o profundă educaţie financiară

de M.Z.    |   

Directorii firmelor din România, dar și prim-ministrul și cabinetul său, au nevoie de o profundă educație financiară, spune consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), Adrian Vasilescu, potrivit Economica.net.

"De curând am avut un dialog cu domnul ministru Petrescu (ministrul pentru mediul de afaceri, Alexandru Petrescu - n.r.), care a afirmat într-o conferință la care participam și eu, că atunci când vorbim de educație financiară trebuie să ne uităm ce cursanți avem la acestea, pentru că managerii nu au nevoie de educație financiară. Replica mea a fost că în primul rând managerii au nevoie de educație financiară, și asta începând cu prim-ministrul care este primul manager al țarii; de  la el în jos, toți minstri au nevoie de o profundă educație financiară", mai spune Vasilescu.

Despre creșterile salariilor bugetarilor din următorul an, un an și jumătate, opinia lui Vasilescu este că "România nu-și permite. Indiscutabil, această mărire salarială va avea efect asupra sectorului privat care strigă acum că nu va fi posibil, dar va fi imposibil, pentru că altfel trebuie să ne uităm să vedem ce se întâmplă în lume, și vedem că istoria se repetă, orice criză vine și pleacă".

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia