Antena 3 CNN Economic Antreprenorii cer, din nou, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, la o zi după vicepremierul Tanczos Barna

Antreprenorii cer, din nou, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, la o zi după vicepremierul Tanczos Barna

A.I.
2 minute de citit Publicat la 18:13 25 Noi 2025 Modificat la 19:12 25 Noi 2025
Antreprenorii cer, din nou, eliminarea IMCA. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Impozitul minim pe cifra de afaceri este o barieră în calea investițiilor, care pune și mai multă presiune pe companii, într-o perioadă în care mediul privat trece prin restructurări şi disponibilizări, avertizează, marți, reprezentanții a 14 organizații ale investitorilor.

Aceștia solicită, din nou, eliminarea impozitului respectiv.

"În perspectiva discuțiilor privind construcția bugetului de stat pentru 2026, mediul de afaceri din România reiterează apelul ferm adresat decidenților de a elimina impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA). 

Într-un context macroeconomic şi bugetar complicat şi un climat geopolitic tensionat, IMCA reprezintă una dintre principalele bariere în calea investițiilor, contrar obiectivului declarat al României, de a atrage capital pentru dezvoltare economică. 

Într-o perioadă în care mediul privat trece prin restructurări şi disponibilizări, menținerea IMCA adaugă presiune suplimentară pe companiile care încearcă să-şi susțină activitatea şi să păstreze locurile de muncă", susțin reprezentanții organizațiilor în documentul citat.

Antreprenori: Impozitarea bazată pe cifra de afaceri nu e utilizată în statele dezvoltate din UE

Aceștia mai argumentează că impozitarea bazată pe cifra de afaceri, indiferent de existența profitului, contravine principiilor economice de bază, nefiind utilizată în niciuna dintre țările dezvoltate din Uniunea Europeană. 

"Atractivitatea României pentru investitori este deja în scădere, în timp ce alte țări din regiune, precum Polonia, Cehia sau Bulgaria, sunt alese ca destinație de investiții în detrimentul României.

Prin comparație cu nivelul fiscalității din aceste țări (...) și luând în considerare IMCA, companiile acuză că rata efectivă de impozitare a profitului poate ajunge chiar şi la 90% în unele situații (...) Investitorii noi nu vor fi dispuși să vină în România pentru a plăti impozit chiar şi în anii în care înregistrează pierdere. 

În condițiile în care România trebuie să se integreze în lanțurile valorice europene şi să contribuie la efortul comun de creștere a competitivității economice şi a capacității de apărare, menținerea IMCA înseamnă, de fapt, ratarea unei oportunități strategice", subliniază reprezentanții antreprenorilor.

Companiile cu peste 50 de milioane euro cifră de afaceri, vizate de IMCA

Cele 14 organizaţii semnatare sunt: AHK - Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, AMCHAM - Camera de Comerţ Americană în România, AOAR - Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România, BRCC - Camera de Comerţ Britanico-Românâ, BEROCC - Camera de Comerţ Belgio-Luxemburgheză-Româno-Moldovenească, CONCORDIA - Confederaţia Patronală Concordia, CCIBRP - Camera de Comerţ şi Industrie Bilaterală România-Portugalia, CCIFER - Camera Franceză de Comerţ, Industrie şi Agricultură în România, CCIpR - Camera de Comerţ Italiană în România, CCE-R - Camera de Comerţ Elveţia - România, FIC - Consiliul Investitorilor Străini, HRCC - Camera Bilaterală de Comerţ Grecia - România, NRCC - Camera de Comerţ Olandeză în România şi RBL - Fundaţia Romanian Business Leaders.

Impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) a fost introdus prin Legea nr. 296/2023 pentru contribuabilii care au înregistrat în anul precedent o cifră de afaceri de peste 50 de milioane euro şi al căror impozit pe profit este mai mic decât impozitul minim de 1% pe cifra de afaceri. 

Cei vizat de lege sunt obligați la plata impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri.

Vicepremierul Tanczos Barna, despre IMCA: "Nu-l mai susține nimeni" 

Vicepremierul Tanczos Barna s-a pronunțat, luni, pentru eliminarea impozitului de 1% pe cifra de afaceri a marilor companii.

Într-o declarație la Digi24, el a explicat că s-ar bucura să existe un acord în coaliția de guvernare pentru varianta eliminării.

"Trebuie anulat. Eu aş putea să accept şi o scoatere treptată, adică nu o eliminare imediată. Însă dacă există un consens în coaliție pentru eliminare, eu m-aş bucura", a precizat vicepremierul.

Întrebat dacă inițiatorii acestui impozit mai susțin măsura respectivă, Tanczos Barna a răspuns: "Nu mai susține nimeni".

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole