Antena 3 CNN Actualitate Atenţionare meteo de ultimă oră! Cod galben de viscol, ceață și ninsori în Oltenia, Moldova şi Transilvania

Atenţionare meteo de ultimă oră! Cod galben de viscol, ceață și ninsori în Oltenia, Moldova şi Transilvania

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare nowcasting Cod galben de viscol, valabilă pe durata următoarelor ore, în zona de munte a judeţului Suceava.

Potrivit meteorologilor, până la ora 14:00, în zona atenţionată se vor semnala, la altitudini de peste 1.700 de metri, intensificări ale vântului ce vor depăşi la rafală 80 - 90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.

Totodată, meteorologii au emis atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă, viscol şi ninsori, valabile în următoarele ore, în judeţe din Oltenia, Moldova şi Transilvania.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 13:10, în zona de câmpie a judeţului Vâlcea, se va semnala ceaţă, fenomen ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri. Local, vor fi condiţii de producere a poleiului, inclusiv în municipiul Râmnicu Vâlcea şi pe drumurile naţionale şi europene aferente.

Până la ora 14:00, în zona de munte a judeţelor Sibiu, Braşov şi Neamţ, sunt prognozate intensificări ale vântului la altitudini de peste 1.700 - 1.800 de metri, ce vor atinge şi depăşi viteza la rafală de 70-80 km/h, viscolind sau spulberând zăpada, precum şi ninsori slabe.

 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: atentionare meteo viscol ninsoare
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic