Creșterea nivelului mării ar putea deveni imposibil de controlat chiar și la o încălzire globală de doar 1,5°C, avertizează autorii unui nou studiu științific. Cercetătorii susțin că acest scenariu alarmant ar putea deveni realitate chiar dacă planeta ar continua să se încălzească în același ritm ca în ultimul deceniu, când temperatura medie globală a crescut cu aproximativ 1,2°C, scrie The Guardian.
Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica, uriașe rezervoare de gheață, își pierd masa de patru ori mai repede decât în anii 1990, ca urmare a crizei climatice. Această topire accelerată a devenit principala cauză a creșterii nivelului mării.
Deși obiectivul internațional de a limita încălzirea globală sub 1,5°C este aproape imposibil de atins. Cercetarea arată că și în cazul în care emisiile de combustibili fosili ar fi drastic reduse pentru a atinge acest prag, nivelul mării tot ar crește cu 1 cm pe an până la sfârșitul secolului. Aceasta este o rată mai mare decât viteza cu care națiunile pot construi diguri și alte măsuri de protecție împotriva inundațiilor.
Încălzire globală de 2,5°C – 2,9°C
Potrivit estimărilor actuale, planeta se îndreaptă spre o încălzire globală de 2,5°C – 2,9°C, ceea ce ar depăși aproape sigur punctele critice de colaps pentru calotele glaciare din Groenlanda și vestul Antarcticii. Topirea acestor gheațari ar duce la o creștere a nivelului mării cu aproximativ 12 metri – un scenariu descris de cercetători drept „extrem de grav”.
La nivel global, aproximativ 230 de milioane de oameni trăiesc în zone aflate la mai puțin de 1 metru deasupra nivelului actual al mării, iar 1 miliard de persoane locuiesc sub 10 metri altitudine. Chiar și o creștere modestă de 20 de centimetri până în 2050 ar putea provoca daune anuale de cel puțin 1 trilion de dolari în cele mai mari 136 de orașe costiere și ar avea un impact sever asupra vieții și mijloacelor de trai ale oamenilor.
Creșterea nivelului mării se produce mai rapid decât se credea
Cu toate acestea, cercetătorii subliniază că fiecare fracțiune de grad Celsius care poate fi evitată prin acțiuni climatice este importantă. O încălzire mai redusă înseamnă o creștere mai lentă a nivelului mării, ceea ce oferă mai mult timp pentru adaptare și reduce suferința umană.
Creșterea nivelului mării este considerată cel mai mare impact pe termen lung al crizei climatice și, potrivit studiilor recente, se produce mult mai rapid decât se credea anterior. Cercetarea de față arată că limita de 1,5°C nu este suficientă pentru a evita consecințele grave asupra țărilor de coastă.
Temperatura sigură, mai mică de 1 grad
Potrivit echipei de cercetare, temperatura „sigură” pentru calotele glaciare este, cel mai probabil, de 1°C sau chiar mai mică. În acest moment, o creștere a nivelului mării cu cel puțin 1-2 metri este considerată inevitabilă. În Marea Britanie, o astfel de creștere ar însemna că mari părți din regiunile Fens și Humberside ar ajunge sub nivelul mării.
Profesorul Jonathan Bamber, de la Universitatea din Bristol, explică faptul că o creștere de 1 cm pe an reprezintă limita maximă la care o societate se mai poate adapta. Depășirea acestei limite ar duce la migrații masive în interiorul continentelor, de o amploare fără precedent în istoria civilizației moderne. Țările în curs de dezvoltare, precum Bangladesh, ar fi mult mai afectate decât statele bogate care dispun deja de infrastructură pentru protejarea litoralului, cum este Olanda.
Un ritm care va deveni aproape imposibil de gestionat până la sfârșitul acestui secol
Autorul principal al studiului, profesorul Chris Stokes, de la Universitatea Durham, avertizează că unele dintre cele mai sumbre scenarii se desfășoară deja sub ochii noștri. „La nivelul actual de încălzire de 1,2°C, creșterea nivelului mării se accelerează într-un ritm care, dacă se menține, va deveni aproape imposibil de gestionat până la sfârșitul acestui secol – adică în timpul vieții tinerilor de astăzi”, spune el.
Deși media anuală a temperaturii globale a atins pentru prima dată 1,5°C în 2024, obiectivul climatic este calculat ca medie pe 20 de ani, așa că oficial nu a fost încă depășit.
Noul studiu, publicat în revista Communications Earth and Environment, a analizat date din perioade calde, observații recente privind topirea ghețarilor și modele climatice avansate. Concluzia: „Pierderea continuă de gheață din calotele glaciare reprezintă o amenințare existențială pentru populațiile de coastă din întreaga lume.”
Profesorul Andrea Dutton, de la Universitatea din Wisconsin-Madison și coautor al studiului, adaugă că dovezile geologice arată că, în trecut, o încălzire globală de 1,5°C sau mai mult a fost urmată de o creștere de mai mulți metri a nivelului mării.
La sfârșitul ultimei ere glaciare, acum aproximativ 15.000 de ani, nivelul mării a crescut de 10 ori mai rapid decât în prezent, declanșat de un mic salt în temperatură și amplificat de bucle de reacție internă.
Ghețarii ar avea nevoie de sute de ani pentru a se reface
Chiar dacă omenirea ar reuși să elimine CO₂ din atmosferă și să readucă planeta la temperatura preindustrială, cercetătorii spun că ghețarii ar avea nevoie de sute sau chiar mii de ani pentru a se reface. Asta înseamnă că terenurile pierdute în fața apelor vor rămâne sub apă pentru foarte mult timp – poate până la următoarea eră glaciară.
Carlos Fuller, reprezentant climatic de lungă durată al statului Belize, subliniază că orașul principal al țării va fi acoperit de ape la o creștere de doar 1 metru. „Astfel de concluzii subliniază și mai mult urgența de a rămâne cât mai aproape posibil de limita de 1,5°C stabilită prin Acordul de la Paris, pentru a putea proteja orașele noastre de coastă.”