Antena 3 CNN Externe Băsescu despre atacul SUA din Siria: Acesta este semnalul că SUA nu abandonează Orientul Mijlociu în mâinile Rusiei

Băsescu despre atacul SUA din Siria: Acesta este semnalul că SUA nu abandonează Orientul Mijlociu în mâinile Rusiei

Fostul președinte, Traian Băsescu, a declarat despre atacul Statelor Unite asupra unei baze din Siria că transmite în primul rând un semnal. Statele Unite nu sunt dipsuse să abandoneze Orientul Mijlociu în mâinile Rusiei, iar pe de altă parte nu face decât să oprească speculațiile despre ”marea prietenie” dintre Trump și Putin.

”Este în primul rând un semnal că Statele Unite nu sunt dispuse să abandoneze în mâinile Federaţiei Ruse Orientul Mijlociu. În al doilea rând, atacul din această noapte împotriva bazei aeriene din Siria nu face decât să închidă gura acelora care prevesteau marea prietenie Trump-Putin. Şi, nu în ultimul rând, acţiunea din această noapte, din această dimineaţă, arată cine este stăpânul", a declarat Traian Băsescu. 

Întrebat cum vede în continuare evoluţia situaţiei, având în vedere şi solicitările privind convocarea Consiliului de Securitate al ONU, fostul şef al statului a spus: "A tot fost convocat Consiliul de Securitate pe problema siriană, dar s-a tot lovit de veto-ul Federaţiei Ruse ". 'Nu văd riscuri majore, ci doar semnalul politic a fost extrem de puternic". 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Traian Băsescu mesaj Siria SUA atac
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile