Antena 3 CNN Actualitate O nouă bătălie pe străzile din Târgu Neamţ | Nouă "războinici" au fost reţinuţi pentru 24 de ore

O nouă bătălie pe străzile din Târgu Neamţ | Nouă "războinici" au fost reţinuţi pentru 24 de ore

O nouă bătălie a avut loc pe străzile din Târgu Neamţ, între două familii care duc un război de câţiva ani. În 2018, imaginile primei bătălii au făcut înconjurul ţării.

de Alin Tarnovschi    |   

Mai mulți membrii din două familii s-au bătut și amenințat vineri pe o stradă din Târgu Neamț. Polițiștii au reținut pentru 24 de ore nouă persoane.

Potrivit IPJ Neamț, polițiștii s-au sesizat din oficiu vineri cu privire la faptul că pe un drum public din Târgu-Neamț între mai multe persoane are loc un conflict.

Polițiștii ajunși la fața locului au aplanat scandalul și au dus persoanele implicate la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.

Astfel, s-a stabilit că între membrii a două familii există o stare conflictuală mai veche. Pe fondul acesteia, zece persoane, cu vârste cuprinse între 15 și 46 de ani, folosindu-se de obiecte contondente s-ar fi amenințat reciproc și au exercitat exercitat acte de violență, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.

În timpul scandalului, persoanele implicate au distrus mai multe bunuri ale unui agent economic, notează Mediafax.

În baza probatoriului administrat, față de nouă persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

În luna iulie 2018, o primă bătălie majoră a avut loc pe aceleaşi străzi din Târgu Neamţ, iar atunci, imaginile filmate de un localnic din balcon au făcut înconjurul ţării.

Zeci de oameni înarmaţi cu bâte, sape, bucăţi de fier sau pietre s-au războit în plină stradă şi nici măcar intervenţia poliţiştilor nu i-a oprit.

Subiecte în articol: Târgu Neamț Poliția Română
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Florin Piersic a ieşit de la Terapie Intensivă!