Antena 3 CNN Externe Mapamond Bezos își lansează racheta spre Marte. Escapade, cea mai importantă misiune din istoria Blue Origin

Bezos își lansează racheta spre Marte. Escapade, cea mai importantă misiune din istoria Blue Origin

A.N.
2 minute de citit Publicat la 20:03 09 Noi 2025 Modificat la 07:26 10 Noi 2025
Cape Canaveral, Florida, 8 noiembrie 2025. Racheta New Glenn a companiei Blue Origin, pregătită pentru lansare, va trimite spre Marte cele două sonde ale misiunii NASA, Escapade. sursa foto: Getty

Racheta New Glenn, proiectată de compania lui Jeff Bezos, Blue Origin, pentru a concura cu celebrele rachete Falcon ale SpaceX, se pregătește pentru al doilea zbor din istorie – o misiune ambițioasă care are ca obiectiv trimiterea a două sonde pe Marte.

Colosul de 98 de metri înălțime va decola de la Cape Canaveral, în Florida, într-o fereastră de lansare de 88 de minute, care se deschide duminică la ora 21:45, ora României. Evenimentul va fi transmis în direct pe site-ul Blue Origin, scrie CNN.

Meteorologii avertizează însă că vremea ar putea da peste cap lansarea, existând o probabilitate de 35-45% ca cerul să nu fie suficient de senin pentru decolare. Dacă misiunea nu poate fi lansată duminică, compania are la dispoziție ferestre alternative și pentru ziua de luni.

Obiectiv dublu: Marte și reutilizarea rachetelor

Pe lângă misiunea științifică pentru NASA, Blue Origin urmărește și un alt scop esențial: recuperarea primei trepte a rachetei New Glenn – segmentul inferior care asigură propulsia inițială la decolare. Compania vrea să o aducă înapoi pe un vas autonom numit „Jacklyn”, ancorat în Oceanul Atlantic.

Strategia este similară cu cea a SpaceX, care a revoluționat industria prin reutilizarea treptelor de rachetă, reducând semnificativ costurile de lansare.

Blue Origin a încercat deja o astfel de manevră la zborul inaugural din ianuarie, dar motoarele nu s-au reaprins corespunzător, iar treapta s-a pierdut. Cu toate acestea, misiunea principală a fost un succes – plasarea pe orbită a satelitului experimental Blue Ring Pathfinder.

„Am încorporat o serie de modificări în sistemul de gestionare a combustibilului și unele ajustări de hardware, pentru a crește șansele de a aduce în siguranță înapoi treapta principală”, a explicat Laura Maginnis, vicepreședinte al Blue Origin, într-o conferință de presă sâmbătă.

Totuși, a adăugat ea, „dacă nu reușim să aterizăm treapta – este în regulă. Avem deja mai multe vehicule aflate în producție”.

Maginnis nu a precizat câte astfel de propulsoare se află în construcție, însă a confirmat că Blue Origin a preferat să amâne a doua lansare aproape zece luni, tocmai pentru a analiza cauzele eșecului anterior și pentru a aplica îmbunătățirile necesare.

De la orbită la Marte: misiunea Escapade

După lansare, New Glenn va plasa în spațiu două sonde, care vor aștepta momentul potrivit pentru a porni spre Marte, atunci când planetele vor fi aliniate pentru un zbor mai eficient energetic.

Misiunea, denumită Escapade – acronim pentru Escape and Plasma Acceleration Dynamics Explorers – este un proiect științific cu buget redus al NASA, coordonat de Universitatea din California, Berkeley, cu sprijinul companiilor Advanced Space și Rocket Lab.

Dacă totul decurge conform planului, cele două sonde vor ajunge pe orbita marțiană în 2027. Acolo, vor lucra împreună pentru a studia modul în care Marte și-a pierdut atmosfera în urmă cu miliarde de ani și cum condițiile actuale ar putea afecta viitorii exploratori umani.

„Vom face măsurători ale vremii spațiale pentru a înțelege suficient de bine sistemul, astfel încât să putem anticipa furtunile solare a căror radiație ar putea afecta astronauții de pe suprafața sau din orbita planetei Marte”, a declarat Robert Lillis, cercetător principal al misiunii, din cadrul Laboratorului de Științe Spațiale al UC Berkeley.

O miză uriașă pentru Bezos și Blue Origin

Pentru Jeff Bezos, misiunea Escapade reprezintă cel mai important test de până acum pentru racheta New Glenn — o oportunitate de a demonstra că Blue Origin poate concura direct cu SpaceX, nu doar pe orbita Pământului, ci și în misiuni interplanetare.

Dacă lansarea va reuși, Blue Origin ar putea deveni al doilea actor privat din lume care trimite o navă către Marte, consolidându-și poziția într-o industrie dominată până acum de compania lui Elon Musk.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole