Antena 3 CNN Actualitate Carmen Dan despre o retragere a OUG privind Codurile: Orice soluţie ce duce la detensionarea situaţiei e benefică

Carmen Dan despre o retragere a OUG privind Codurile: Orice soluţie ce duce la detensionarea situaţiei e benefică

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a afirmat sâmbătă, întrebată dacă susţine o retragere a OUG privind modificarea Codurilor penale, că "orice soluţie care ar duce la detensionarea situaţiei este benefică", potrivit Agerpres.

"Apreciez că orice soluţie care ar duce la detensionarea situaţiei este benefică", a declarat ministrul de Interne la Parlament.

Ea a explicat că a avizat favorabil această OUG, deoarece există prevederi în competenţa exclusivă de implementare a Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Despre un eventual miting organizat de PSD, Carmen Dan s-a declarat convinsă că social-democraţii se vor strânge într-o şedinţă de analiză şi vor lua cea mai bună decizie.

"Nu discutăm despre astfel de soluţii. Din perspectiva ministerului, obiectivul nostru este să ne luăm toate măsurile pentru a nu ajunge în situaţia să avem violenţe în stradă. Noi încercăm să protejăm cetăţenii, sens în care am transmis un set de recomandări pe toate canalele de comunicare ale ministerului, inclusiv prin Jandarmerie, Poliţie şi celelalte arme şi rugăm cetăţenii să aprecieze şi să fie atenţi la aceste semnale", a spus ministrul de Interne, întrebată dacă se aşteaptă la violenţe în stradă, în contextul în care PSD ar putea organiza un miting.

Subiecte în articol: carmen dan
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ion Iliescu, mesaj surpriză pe blogul personal