Antena 3 CNN Politică Câtă închisoare va face de fapt Gheorghe Ștefan

Câtă închisoare va face de fapt Gheorghe Ștefan

Fostul primar al oraşului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, condamnat la închisoare cu executare în dosarul Microsoft şi în dosarul privind finanţarea PDL, va executa o pedeapsă de trei ani şi jumătate în detenţie după contopirea pedepselor, decizia nefiind definitivă. 

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova a admis, joi, cererea de contopire formulată de Gheorghe Ştefan cu privire la pedepsele de trei ani şi jumătate de închisoare şi, respectiv, trei ani de detenţie pe care le are. 

El a fost condamnat la şase ani de detenţie în dosarul Microsoft, însă Curtea de Apel Ploieşti a redus, în data de 26 iunie, printr-o decizie definitivă, la trei ani şi jumătate de închisoare această pedeapsă, după ce a admis o contestaţie la executare formulată de fostul primar, constatând că sunt incidente dispoziţiile articolului 19 din Legea 692/2002 (care prevăd posibilitatea de reducere a pedepsei ca urmare a cooperării în calitate de martor pentru alte cauze asemănătoare - n.r.). 

De asemenea, Gheorghe Ştefan a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti în luna aprilie la trei ani de detenţie în dosarul privind finanţarea PDL. 

Astfel, Tribunalul Prahova a constatat că faptele pentru care a fost condamnat Gheorghe Ştefan în cele două dosare sunt concurente şi a stabilit că, în urma contopirii pedepselor, fostul primar va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de trei ani şi şase luni de detenţie. 

Decizia postată pe portalul instanţelor de judecată poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: gheorghe stefan Pinalti inchisoare
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Klaus Iohannis se întâlnește cu Joe Biden la Casa Albă