Antena 3 CNN Actualitate Codul Penal a fost modificat. Prescripția pentru unele fapte grave, eliminată

Codul Penal a fost modificat. Prescripția pentru unele fapte grave, eliminată

Codul Penal a fost modificat. Prescripția pentru unele fapte grave precum pornografia, traficul de minori sau agresiunea sexuală.

de Mădălina Mihalache    |   

Un proiect de lege, ce a primit votul final în Camera Deputaților, a fost votat în unanimitate. Astfel, termenul de prescripție pentru infracțiunile grave precum tortura, sclavia, pornografia infantilă, agresiunea sexuală, pentru toate aceste infracțiuni, termenul de prescripție nu mai intervine.

Astfel, de exemplu, un dosar poate fi judecat și o persoană poate fi condamnată chiar și după 20 de ani de la producerea faptei.

Spre exemplu, în Dosarul Țăndărei, care a stat în instanță ani de zile, a intervenit termenul de prescripție, iar cei care erau inculpați în acest dosar au scăpat pentru că a intervenit acest termen de prescripție.

În cazul Țăndărei, dacă acest proiect de lege ar fi existat, nu ar mai fi putu interveni termenul de prescripție, iar făptașii ar fi fost trași la răspundere și am fi avut o sentință finală, chiar și după opt ani de zile, sau chiar și după 20 de ani de judecată.

Subiecte în articol: Codul Penal pedeapsa sclavie tortura
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!