Antena 3 CNN Actualitate Locale Consiliul Județean Cluj investește aproape două milioane de lei în Spitalul de Urgență din municipiu

Consiliul Județean Cluj investește aproape două milioane de lei în Spitalul de Urgență din municipiu

G.A.
1 minut de citit Publicat la 18:37 17 Sep 2025 Modificat la 18:55 17 Sep 2025
Spitalul Județean de Urgență Cluj a fost dotat cu aparatură nouă printr-o investiție de aproape 2 milioane de lei efectuată de Consiliul Județean. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă: Getty Images

Consiliul Județean Cluj a investit 1,85 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 370.000 de euro, pentru achiziționarea de aparatură medicală nouă pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, unitate sanitară subordonată Ministerului Sănătății, scrie Ziarul Financiar.

Investiția s-a realizat din bugetul propriu al Consiliului.

Astfel, Secția Clinică Obstetrică-Ginecologie I a fost dotată cu un microscop inversat ICSI, care se adresează problemelor de fertilitate masculină.

De asemenea, Laboratorul de endoscopie digestivă diagnostică şi terapeutică Medicală III a primit un videogastroscop pediatric şi un videocolonoscop pediatric, destinate pacienților cu patologii stenozante ale tractului digestiv superior şi inferior, se spune într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Cluj.

În documentul citat, se mai arată că Laboratorul de radiologie şi imagistică medicală a fost dotat cu un ecograf performant cu care se pot realiza inclusiv ecografii de șold pentru nou-născuți

În plus, blocul operator al Secției Chirurgie Generală I a fost dotat cu o consolă de monitorizare paratiroidă, o consolă de monitorizare nervi, un sistem de detecție gamma pentru radiotrasori şi o trusă de instrumente pentru chirurgie laparoscopică.

"Continuăm să sprijinim financiar instituțiile spitalicești din județ, atât cele aflate în subordinea forului administrativ județean, cât şi cele subordonate altor entități locale ori centrale", a declarat Alin Tişe, președintele Consiliului Județean Cluj, potrivit comunicatului citat.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole