Prim-ministrul belgian Bart De Wever se află luni la palatul regal pentru a-i prezenta regelui Philippe demisia guvernului său, după eșecul negocierilor pe buget purtate în timpul nopții, relatează presa locală, citată de Euronews. Datoria publică a Belgiei depășește 735 de miliarde de euro, adică peste 110% din PIB-ul țării, în condițiile în care Uniunea Europeană permite un nivel de 60%.
Potrivit ministrului de Externe, Maxime Prévot, au existat „prea multe puncte de blocaj” în timpul discuțiilor pe buget „Dacă ar fi să enumăr toate punctele de blocaj, ne-ar lua o veșnicie”, a declarat el pentru presa belgiană.
Guvernul trebuie să economisească 10 miliarde de euro pentru a se încadra în limitele de cheltuieli impuse de UE.
Deficitul bugetar a fost anul trecut de 5%, în timp ce regulile europene permit un deficit de maximum 3%.
Datoria publică a Belgiei depășește 735 de miliarde de euro, peste 110% din PIB, față de pragul permis de 60%.
Din cauza lipsei unui acord, dobânzile la obligațiunile de stat au crescut, iar Belgia trebuie să plătească mai mult pentru a-și onora datoriile.
Dacă regele acceptă demisia, vor fi convocate alegeri anticipate. Suveranul o poate însă și refuza sau o poate lăsa în suspensie, pentru analiză.
Coaliția de guvernare din Belgia este formată din partidul conservator N-VA al lui De Wever, liberalii din MR, formațiunea de centru de la Les Engagés, socialiștii din Vooruit și creștin-democrații din CD&V. Acordul dintre partidele din așa-numita coaliție „Arizona” a fost obținut după nu mai puțin de 234 de zile de negocieri.
Discuțiile de duminică pe buget au arătat că dezacordurile se mențin între N-VA și MR, pe de o parte, și Vooruit, CD&V și Les Engagés, pe de altă parte. Les Engagés și socialiștii vor ca între 1 și 1,5 miliarde de euro să provină din impozitarea veniturilor mari, în timp ce conservatorii vor reducerea cheltuielilor.
Vicepremierul David Clarinval i-a acuzat pe socialiștii din Vooruit pentru eșecul negocierilor, pentru că aceștia au insistat pe poziția lor privind creșterea taxelor.
Matti Vandemaele, din partidul de opoziție Groen, a declarat: „Premierul De Wever nu reușește să își aducă guvernul pe aceeași linie, decât dacă toată lumea urmează programul partidului său, N-VA.” „De Wever îi place să se prezinte drept omul marilor înțelegeri, dar, în practică, este mai degrabă premierul blocajului.”
Nu este prima dată când coaliția Arizona se confruntă cu tensiuni interne în negocierile pe buget. Și anul trecut, De Wever a mers la rege după discuții fără rezultat privind modul în care ar putea fi economisite 10 miliarde de euro.
La începutul lui noiembrie 2025, De Wever i-a cerut regelui prelungirea termenului, primind 50 de zile în plus pentru a ajunge la un acord.