Antena 3 CNN Externe Două drone suspectate de încălcarea teritoriului s-au prăbuşit în sud-estul Finlandei

Două drone suspectate de încălcarea teritoriului s-au prăbuşit în sud-estul Finlandei

A.N.
1 minut de citit Publicat la 16:19 29 Mar 2026 Modificat la 16:19 29 Mar 2026
Imagine cu caracter ilustrativ. sursa foto: Getty

Două drone suspectate că au încălcat spațiul aerian al Finlandei s-au prăbușit duminică în sud-estul țării, a anunțat Ministerul Apărării de la Helsinki, care a catalogat incidentul drept o „încălcare prezumtivă a teritoriului”, conform AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Incidentul survine într-un context regional tensionat. În cursul aceleiași săptămâni, statele baltice vecine – Estonia, Letonia și Lituania – au raportat la rândul lor prăbușirea mai multor drone ucrainene pe teritoriile lor.

În ultimele săptămâni, Ucraina și-a intensificat ofensiva cu drone asupra rafinăriilor de petrol și a rutelor de export ale Rusiei, într-o strategie menită să erodeze economia rusă. Escaladarea are loc pe fondul blocajului negocierilor de pace mediate de Washington.

„Drone au pătruns pe teritoriul finlandez. Tratăm problema foarte serios”, a scris ministrul apărării, Antti Hakkanen, într-o postare pe rețelele sociale, adăugând că o anchetă este în desfășurare.

Potrivit comunicatului Ministerului Apărării, „mai multe obiecte de mici dimensiuni, care zburau la joasă altitudine şi cu viteză mică, au fost observate în spaţiul aerian finlandez, în zona maritimă şi în sud-estul ţării”.

Una dintre drone a căzut la nord de orașul Kouvola, iar cealaltă la est de aceeași localitate, a precizat ministerul.

Forțele aeriene finlandeze au mobilizat un avion de vânătoare F/A-18 Hornet pentru o misiune de identificare a obiectelor.

Separat, guvernatorul regiunii ruse Leningrad, Aleksandr Drozdenko, a raportat duminică pagube în portul Ust-Luga, situat în Golful Finlandei, în urma unui atac ucrainean masiv cu drone desfășurat în noaptea de sâmbătă spre duminică, conform EFE.

Apărarea aeriană rusă a doborât peste 36 de drone deasupra regiunii în cursul nopții, potrivit aceluiași oficial.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole