Antena 3 CNN Actualitate Elan Schwartzenberg scapă de mandatul de arestare

Elan Schwartzenberg scapă de mandatul de arestare

Direcția Națională Anticorupție renunță la arestarea lui Elan Schwartzenberg. 

Pe surse, se pare că procurorii DNA au decis să renunțe la contestația pe care au formulat-o, privind mandatul de arestare emis pe numele lui Elan Schwartzenberg. 

Elan Schwartzenberg a fost trimis în judecată în decembrie 2017 de procurorii DNA, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită, într-un dosar disjuns din dosarul privind construirea de locuinţe în campusul social "Henri Coandă" din Constanţa, în care fostul primar Radu Mazăre, fratele acestuia, Alexandru Mazăre, şi omul de afaceri Avraham Morgenstern au fost recent achitaţi de Instanţa supremă. 

Procurorii DNA susţin că, în cursul anului 2011, Elan Schwartzenberg l-a ajutat pe Avraham Morgenstern, administrator unic al societăţii Shapir Structures SRL, să îi dea suma totală de 175.000 de euro lui Radu Ştefan Mazăre, primarul municipiului Constanţa de la acea vreme, pentru ca acesta să facă demersuri astfel încât Shapir Structures SRL să câştige o licitaţie având ca obiect contractul de construire a campusului social 'Henri Coandă' în valoare de circa 10 milioane de euro. 

Potrivit anchetatorilor, ajutorul acordat de Schwartzenberg a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a societăţii offshore Melici Management Inc. - societate al cărei beneficiar real era - şi, pe de altă parte, a facilitat relaţia dintre Radu Mazăre şi Avraham Morgenstern, fiind prieten cu cei doi. 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo actualizată pentru minivacanța de 1 mai și Paște