Antena 3 CNN Actualitate Familia adoptivă a Sorinei, prima apariție publică

Familia adoptivă a Sorinei, prima apariție publică

Familia adoptivă a Sorinei, Ramona și Gabriel Săcărin, a avut prima apariția publică într-o televiziune și a acordat un interviu despre cazul copilei. 

„Da, am fost la Parchetul de la Baia de Aramă pentru că aveam un copil reținut și pentru că era una dintre instituțiile care puteau să facă ceva cu lejeritate, să găsească o soluție pentru ca copilul să vină în familia lui. Ne-am dus la ușa procurorului ca să facem o cerere în care să-i spunem că noi suntem parte vătămată în acea plângere. Am depus plângerea personal. Procurorul a spus că are, de fapt, informarea stării de fapt și nu neapărat o plângere penală”, a spus Ramona Săcărin. 

Mama adoptivă a fetiței a explicat și cu ce se ocupă ea și soțul. „Soțul a făcut la New York facultatea de programator de computere. Între timp, lucrând la diverse companii, s-a specializat în echipamente medicale și acum lucrează ca inginer și repară echipamente medicale în spitale sau laboratoare medicale. Eu am absolvit în România Facultatea de Sociologie la Brașov, în America am făcut un master în Administrarea Afacerilor și Resurse Umane și între timp a trebuit să-mi iau o licență pentru a manageria în domeniul farmaceutic și sunt manager într-un mare lanț de farmacii”. 

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord