Antena 3 CNN Actualitate Guvernul Cîţu a fost votat de Parlament

Guvernul Cîţu a fost votat de Parlament

Cabinetul propus de Florin Cîţu şi programul de guvernare au primit, miercuri, votul de încredere în camerele reunite ale Parlamentului, la capătul unei şedinţe în care premierul desemnat a fost huiduit şi aplaudat iar AUR a anunţat că va sesiza Curtea Constituţională pentru faptul că nu ar fi fost respectată procedura legală de învestitură.

de Adrian Iclozan    |   

În favoarea noului cabinet au votat 260 parlamentari. Au fost 186 voturi împotrivă.

Anterior votului, Cîţu a anunţat că guvernul are două obiective generale pentru perioada următoare.

"Atât eu, cât şi echipa mea vom face tot ce ne stă în putinţă pentru realizarea celor două obiective pe care le-am anunţat şi sunt sigur că toate partidele politice sunt de acord cu acestea: să trecem cât mai repede şi cât mai bine peste criza de sănătate, să punem economia pe picioare", a spus Cîţu.

În programul coaliţiei se spune că taxele nu vor creşte

În programul de guvernare, care este supus votului de încredere împreună cu echipa guvernamentală, coaliția susţine că nu va majora sau introduce noi impozite și taxe. În etapa actuală, principalul efort va fi făcut pentru îmbunătățirea colectării.

În document, noul guvern se mai angajează că datoria publică nu va depăși pragul de 60% din PIB, că va creşte colectarea veniturilor din accize, TVA și taxe vamale, că vor fi realizate reforma ANAF, reformarea sistemului fiscal-bugetar și modernizarea infrastructurii.

De asemenea, este prevăzută o reducere a TVA pentru deșeurile colectate selectiv, fără a se specifica însă și momentul când va avea loc această scădere.

După învestirea în Parlament urmează jurământul în faţa preşedintelui României

Conform Constituţiei, după adoptare, Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere se semnează de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului şi se înaintează de îndată preşedintelui României spre a proceda la numirea Guvernului.

Prim-ministrul, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa preşedintelui României, jurământul, iar Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul începând de la data depunerii jurământului.

Lista miniştrilor din noul guvern

Anterior votului din plen, cei 18 miniştri propuşi au fost audiaţi rapid şi avizaţi formal în comisiile parlamentare. Voturile primite în comisii nu au efect asupra votului de învestitură din plenul celor două Camere parlamentare.

  • Nicolae Ciucă, Ministerul Apărării - 18 voturi pentru, 13 împotrivă;
  • Raluca Turcan, Ministerul Muncii – 24 voturi pentru, 16 împotrivă;
  • Sorin Cîmpeanu, Ministerul Educației – 20 voturi pentru, 13 împotrivă, două abțineri;
  • Lucian Bode, Ministerul de Interne - 20 de voturi pentru și 10 impotrivă;
  • Stelian Ion, Ministerul Justiției - 41 de voturi pentru și 26 împotrivă;
  • Virgil Popescu, Ministerul Energiei - 31 de voturi pentru și 18 împotrivă;
  • Cristian Ghinea, Ministerul Fondurilor Europene- 16 voturi pentru și 5 voturi împotrivă.
  • Adrian Oros, Ministerul Agriculturii – 19 voturi pentru și 12 voturi împotrivă;
  • Cseke Attila – Dezvoltare Regională - 21 voturi pentru și 13 voturi împotrivă;
  • Claudiu Năsui – Ministerul Economiei - 26 voturi pentru și 16 voturi împotrivă;
  • Cătălin Drulă, Ministerul Trandporturilor - 18 voturi pentru și 13 voturi împotrivă;
  • Tancsoz Barna, Ministerul Mediului - 22 voturi pentru și 17 voturi împotrivă;
  • Vlad Voiculescu, Ministerul Sanatatii - 20 voturi pentru, 5 împotrivă și cinci abțineri;
  • Eduard Novak, Ministerul Tineretului și Sportului – 17 voturi pentru și unul împotrivă;
  • Bogdan Aurescu, Ministerul de Externe – 23 voturi pentru, nouă voturi împotrivă și trei abțineri;
  • Bogdan Gheorghiu, Ministerul Culturii – 13 voturi pentru și patru împotrivă;
  • Ciprian Teleman, Ministerul Digitalizării – 20 voturi pentru și 10 impotrivă;
  • Alexandru Nazare, Ministerul de Finante – 20 voturi pentru și 12 împotrivă.

AUR atacă la CCR învestirea guvernului Cîţu şi alegerea lui Ludovic Orban în fruntea Camerei Deputaților

CCR va discuta luna viitoare sesizarea AUR privind algerea noii conduceri a Camerei Deputaţilor.

În această primă sesizare, parlamentarii AUR.acuză încălcarea Constituției prin faptul că ședința în care s-a votat noua componenţă a Biroului Permanent s-a desfășurat  în continuare, sub conducerea unui alt preşedinte, în ciuda faptului că decanul de vârstă, deputat AUR, a declarat şedinţa închisă şi a plecat din sală.

Marcel Ciolacu: Acest guvern este deja născut mort. Sunteți o rușine națională

"Ați venit să prăduiți cât de mult puteți, să privatizați sănătatea, să creșteți taxele, să vindeți companiile românești, omorâți agricultorii români. Acest guvern este deja născut mort. PSD nu va vota niciodată un astfel de guvern. Sunteți o rușine națională", a anun'at preşedintele PSD,Marcel Ciolacu, înaintea votului de învestitură.

Subiecte în articol: Florin Cîțu vot de investire guvern
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept