Antena 3 CNN Economic Biz News Un gigant bancar concediază 35.000 de angajați, adică 15% din forța sa de muncă

Un gigant bancar concediază 35.000 de angajați, adică 15% din forța sa de muncă

HSBC Holdings PLC concediază 35.000 de angajaţi, adică 15% din forţa sa de muncă la nivel global, şi va face reduceri de costuri de 4,5 miliarde de dolari până în 2022, ca parte a unei restructurări majore a activităţii celui mai mare grup bancar european.

Astfel, potrivit unui comunicat oficial, în următorii trei ani, HSBC îşi va reduce numărul de angajaţi pe plan global de la 235.000 la aproximativ 200.000, a informat marţi directorul general interimar Noel Quinn.

HSBC, care realizează majoritatea veniturilor în Asia, a raportat un declin al profitului înainte de taxe de 33% anul trecut, la 13,35 miliarde de dolari, în special în urma unor deprecieri de active de 7,3 miliarde de dolari legate de operaţiunile comerciale bancare şi de investiţii din Europa. Analiştii se aşteptau la un câştig de 20,03 miliarde de dolari.

Banca, cu sedii în Marea Britanie şi în Hong Kong, operează în prezent în peste 50 de ţări din America de Nord, Europa, Orientul Mijlociu şi Asia. Concedierile vin pe fondul încetinirii creşterii economice pe principalele pieţe ale HSBC.

De asemenea, HSBC a avertizat că situaţia angajaţilor şi a clienţilor săi este afectată semnificativ de epidemia de coronavirus din China. Pe termen lung, ar putea scădea veniturile şi ar putea creşte rata creditelor neperformante, a avertizat Quinn.

La Bursa de la Londra, acţiunile HSBC au scăzut marţi dimineaţă cu 3,7%, la 568 penny.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: gigant bancar
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic