Statele Unite au pierdut cel puțin trei bombe nucleare în timpul Războiului Rece, iar acestea nu au mai fost recuperate niciodată. Armele au dispărut în urma unor accidente militare, unele în largul oceanelor, și ar putea exista încă în locurile în care au ajuns în urmă cu zeci de ani. Cum a fost posibil ca unele dintre cele mai periculoase arme din lume să fie pierdute și ce riscuri reprezintă astăzi? O analiză BBC reconstituie accidentele și încercările de recuperare.
Pe 17 ianuarie 1966, un pescar spaniol a observat un obiect alb care cobora din cer și dispărea în Marea Alboran, în apropierea coastei Spaniei. În același timp, locuitorii satului Palomares au văzut două mingi uriașe de foc apropiindu-se de pământ.
Două avioane militare americane se ciocniseră în aer, iar patru bombe termonucleare B28 ajunseseră în zona satului. Trei au fost găsite relativ repede pe uscat, însă a patra dispăruse în Marea Mediterană.
Era o armă cu o putere explozivă echivalentă cu 1,1 milioane de tone de TNT. Recuperarea ei avea să se transforme într-una dintre cele mai complicate operațiuni militare ale vremii.
Trei bombe nucleare americane nu au mai fost găsite niciodată
Accidentul de la Palomares nu a fost un caz izolat. Din 1950, Statele Unite au înregistrat cel puțin 32 de incidente cunoscute sub denumirea de „Broken Arrow”, care implică accidente cu arme nucleare.
Multe s-au produs în timpul Războiului Rece, când bombardierele americane patrulau permanent cu arme nucleare la bord, pregătite pentru un eventual conflict cu Uniunea Sovietică.
Cele mai multe dintre armele pierdute au fost recuperate. Trei însă nu au mai fost găsite.
Prima a dispărut pe 5 februarie 1958, în apropierea insulei Tybee, din statul american Georgia. Un bombardier B-47 fusese avariat în urma unei coliziuni în aer, iar pilotul a decis să arunce bomba termonucleară Mark 15 în apă, pentru a putea ateriza în siguranță. Arma, care cântărea aproximativ 3,4 tone, nu a mai fost recuperată.
A doua dispariție s-a produs în decembrie 1965, când un avion militar american A-4E Skyhawk, care transporta o bombă nucleară B43, a căzut de pe portavionul USS Ticonderoga în Marea Filipinelor. Pilotul, avionul și bomba au ajuns pe fundul oceanului, la aproximativ 4.900 de metri adâncime.
Un al treilea incident a avut loc în 1968, în Groenlanda, după ce un incendiu izbucnit la bordul unui bombardier american a obligat echipajul să se catapulteze. Avionul s-a prăbușit în apropierea bazei militare Thule, iar o componentă a uneia dintre bombele termonucleare nu a mai fost recuperată.
Nici Uniunea Sovietică nu a fost ferită de asemenea accidente. Mai multe submarine sovietice s-au scufundat cu arme nucleare la bord, inclusiv K-8, în 1970, și K-129, în 1968.
În cazul submarinului K-129, americanii au încercat chiar o operațiune secretă de recuperare, cunoscută drept Proiectul Azorian. Sub acoperirea unei misiuni de exploatare minieră submarină, au construit un dispozitiv uriaș pentru ridicarea epavei. Încercarea a eșuat parțial, după ce submarinul s-a rupt în timpul operațiunii.
Cum au reușit americanii să recupereze bomba pierdută în Spania
Spre deosebire de cele trei arme dispărute definitiv, bomba de la Palomares a fost găsită după o operațiune de căutare care a durat săptămâni întregi.
Militarii au folosit calcule statistice pentru a identifica zona în care era cel mai probabil să se afle arma, dar și un submarin de cercetare numit Alvin, capabil să exploreze adâncurile mării.
În martie 1966, echipajul a descoperit bomba la aproximativ 869 de metri adâncime. Parașuta acesteia se încurcase în jurul armei, complicând recuperarea.
Prima încercare de ridicare a eșuat. Parașuta a opus rezistență în apă, cablul s-a rupt, iar bomba a căzut din nou, de această dată și mai adânc.
Abia o lună mai târziu, militarii au reușit să o recupereze cu ajutorul unui vehicul subacvatic controlat de la distanță.
Deși toate cele patru bombe au fost recuperate, accidentul a lăsat în urmă contaminare radioactivă. Două dintre arme eliberaseră material radioactiv după detonarea încărcăturilor explozive convenționale, iar locuitorii din Palomares cer și astăzi măsuri suplimentare de decontaminare.
Ar putea exploda bombele nucleare dispărute?
Specialiștii consideră că riscul unei explozii nucleare accidentale este redus. Armele erau prevăzute cu mecanisme de siguranță care împiedicau declanșarea unei reacții nucleare în urma unui simplu impact.
Totuși, există și motive de îngrijorare. În cazul bombei pierdute lângă insula Tybee, documentele militare conțin informații contradictorii despre prezența componentei nucleare necesare unei explozii complete.
Un raport american din 2001 a concluzionat că, dacă explozibilii convenționali ai armei sunt încă intacți, aceasta ar putea reprezenta un pericol pentru oameni și mediu. Din acest motiv, autoritățile au considerat că este mai sigur să nu încerce recuperarea ei.
Un alt incident, petrecut în 1961 în Carolina de Nord, arată cât de aproape s-a ajuns uneori de o catastrofă. Două bombe nucleare au căzut dintr-un bombardier B-52, iar verificările ulterioare au arătat că trei dintre cele patru mecanisme de siguranță ale uneia dintre arme nu funcționaseră.
De ce este aproape imposibil să mai fie găsite
Jeffrey Lewis, specialist în neproliferare nucleară la James Martin Center din California, consideră puțin probabil ca bombele dispărute să mai fie recuperate vreodată.
Spre deosebire de cutiile negre ale avioanelor, care transmit semnale pentru a putea fi localizate sub apă, bombele nucleare pierdute nu aveau astfel de dispozitive.
Căutarea lor presupune explorarea unor suprafețe uriașe de pe fundul mărilor și oceanelor, iar detectarea radiațiilor nu este întotdeauna eficientă.
Pentru Lewis, aceste incidente arată cât de vulnerabile pot fi chiar și sistemele militare concepute pentru manipularea celor mai periculoase arme din lume.
Specialistul consideră că asemenea accidente sunt mai puțin probabile în prezent, după ce Statele Unite au renunțat, în 1968, la patrulele aeriene permanente cu arme nucleare.
Riscul nu a dispărut însă complet, mai ales în cazul submarinelor care continuă să transporte arme nucleare și să opereze în adâncurile oceanelor.