Antena 3 CNN Actualitate Incendiu în Gara din Tulcea. O locomotivă a luat foc

Incendiu în Gara din Tulcea. O locomotivă a luat foc

<1 minut de citit Publicat la 12:12 09 Mar 2016 Modificat la 12:12 09 Mar 2016
Foto: Agerpres
O locomotivă staţionată în Gara de mărfuri de la marginea oraşului Tulcea a luat foc, miercuri dimineaţa, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit la instalaţia electrică a acesteia, scrie Agerpres.

Incendiul, potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, a fost anunţat în jurul orei 10,00, iar pentru stingerea acestuia au intervenit două autospeciale cu apă şi spumă.

'Localizarea şi lichidarea sinistrului au durat aproximativ o oră şi jumătate şi nu a existat nicio victimă, locomotiva nefiind în traficul feroviar', a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Angela Tulceanu.

În urma incendiului provocat cel mai probabil de un scurtcircuit la instalaţia electrică, au fost distruse panoul de comandă, două motoare ale locomotivei şi instalaţia de aer condiţionat, potrivit comunicatului ISU Delta.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole