Am auzit povești despre comentatori, influenceri și alții din societatea noastră care au întâmpinat asasinarea sa cu aprobări bolnăvicioase, scuze sau chiar cu bucurie. Și voi ați auzit asta. Pot să cred: unii dintre aceiași oameni care în ultimii opt ani au încercat să judece moral pe oricine nu era de acord cu ei în privința politicii au început brusc să aclame crimă. ”
Donald Trump: „Fără frontiere, ordine și religie nu avem o țară”
„Să facem ca religia să revină în America. Fără frontiere, ordine și religie nu avem o țară. Trebuie să facem să revină Domnul Dumnezeu în națiunea noastră.
Vom duce mai departe făclia libertății ținută de Charlie.Ne salvăm țara. Charlie ne-a ajutat să schimbăm modul în care gândesc tinerii din campusurile universitare și a reușit să schimbe cursul istoriei, lucru nebănuit. A ajuns în fața tronului Domnului Dumnezeu, unde se află acum.
Jelim moartea unui prieten și mergem mai departe întăriți de credința lui, inspirați de exemplul lui, îmbărbătați de curajul lui. Charlie a creat o mișcare care cu dragostea și convingerea Erikăi va deveni mai mare și mai puternică ca niciodată.
Charlie, îți mulțumim, ai făcut ceva incredibil!”
La finalul discursului său, Donald Trump a chemat-o pe Erika Kirk pe scenă, din nou. Președintele a îmbrățișat-o și cei doi au fost ovaționați de mulțime.
Donald Trump: „Departamentul de Justiție investighează rețelele de maniaci de stânga radicală”
„Asasinul depravat care a planificat acest atac și l-a asasinat pe Charlie a fost arestat și cu voia lui Dumnezeu va fi condamnat cu pedeapsa capitală. Să dea Domnul să primească pedeapsa maximă pentru crima asta îngrozitoare. Nu putem lăsa să se întâmple așa ceva în țara noastră. Departamentul de Justiție investighează rețelele de maniaci de stânga radicală, care săvârșesc violențe politice. E doar începutul.
Donald Trump: „Arma a fost îndreptată spre Charlie, dar glonțul a fost pentru noi toți”
„Charlie nu merita așa ceva și țara noastră nu merita așa ceva. A fost un atac îngrozitor împotriva SUA, împotriva libertăților date de Dumnezeu, arma a fost îndreptată spre Charlie, dar glonțul a fost pentru noi toți. Asasinul a eșuat. Mesajul lui Charlie nu a fost redus la tăcere, e mai mare ca niciodată și crește.
Charlie e mai important azi decât în timpul vieții. Nu aduce mângăiere familiei, prietenilor și rudelor, dar așa este. El e veșnic, îl iubim, e în Cer și se uită la noi. Se uită la noi și spune: ce mulțime de patrioți!
Îi voi acorda lui Charlie cea mai importantă onoare din Statele Unite, The Presidential Medal for Freedom, o merită. Ceremonia va avea loc la Casa Albă, într-o capitală Washington care e sigură. În 12 zile am pus capăt infracțiunilor din Washington”.
Donald Trump: „Charlie a dat dovadă de mare curaj”
„A dat dovadă de mare curaj. Stânga radicală făcea lucruri rele și periculoase, iar Charlie a înființat în 200 de sucursale, a vorbit la peste 2000 de biserici, a lansat un podcast.
Acum un an aveam o țară moartă și acum avem cea mai bună țară din lume. Charlie ne-a ajutat să facem asta. Mesajul său nu s-a schimbat niciodată. În fiecare campus le cerea celor care nu era de acord cu el să vină în față, le dădea un microfon, a construit atât de mult.
Se simțea bine când știa că nu are susținători. Voia să îi atragă. Nu voia să diabolizeze pe nimeni, voia să îi convingă de adevărul său.
A fost un misionar cu un spirit nobil și avea un scop măreț, nu își ura oponenții. Le dorea doar lucruri bune. Nu eram de acord cu el. Eu îmi urăsc oponenții și nu le doresc ce e mai bun”.
Trump spune că va face un anunț important luni despre autism
Donald Trump și-a întrerupt discursul pentru a anunța că mâine Statele Unite vor anunța că au găsit soluția la autism.
„Cel mai recente studii arată că unul din 12 copii suferă de autism. Vă dați seama cât de rău s-a agravat situația? Cu siguranță e ceva greșit. Cred că știm cauza. Va fi una dintre cele mai importante conferințe de presă pe care le-am organizat vreodată”.
Donald Trump: „America l-a iubit pe Charlie Kirk”
„Charlie Kirk a iubit America cu fiecare atom al său și după cum vedem, America l-a iubit pe Charlie Kirk. Întotdeauna reușea să atragă mulțimi mari, uite ce este astăzi, câtă lume este aici.
E greu să îi spui adio unui patriot. În clasa a V-a a luat cea mai importantă decizie a vieții lui: să devină un creștin și să îl urmeze pe Iisus Hristos. Inspirat de credință, Charlie a iubit libertatea și la doar 18 ani a făcut ceva remarcabil, la sfatul unui mentor, care i-a spus să meargă la facultate și și-a dedicat viața convertirii tinerilor în favoarea mișcării conservatoare. A reușit? Ia uitați-vă în jur.
În 2012, la 2 zile după ce terminase liceul și cu doar 1.800 de dolari în buzunari, a pus bazele unei organizații, Turning Point USA, am un sentiment că această organizație va deveni mai mare.
A călătorit zile întregi ca să strângă bani, cu ajutorul prietenilor, a dormit pe canapele câțiva ani până când viața s-a schimbat, dar el nu s-a schimbat. A refuzat să fie plătit timp de cinci ani, muncea de la 5 dimineața la 11 noaptea zi de zi, an de an.
Pe Charlie nu l-au interesat banii niciodată. L-a interesat misiunea. Mereu lua legătura cu mine și îmi spunea trebuie să salvăm țara.
Am ajuns să îl cunosc foarte bine și mi-am dat seama că e un om care știe să construiască, să pună oamenii la treabă. I-a organizat pe tinerii de culoare conservatori, pe evrei și creșteni, a luptat împotriva cancel culture, era acolo alături de mine, i-a unit pe cei din MAGA.”
Donald Trump: „Cel mai mare evanghelist al libertății americane a devenit nemuritor. Istoria nu îl va uita”
Președintele american Donald Trump a intrat pe scena de pe stadionul din Arizona în uralele mulțimii.
„Vreau să îi mulțumesc Erikăi, în mod special. Suntem un popor îndoliat, în șoc, ni s-a răpit una dintre cele mai strălucitoare lumini ale timpurilor noastre, un gigant al generației sale, un soț, fiu devotat, un creștin, Charlie Kirk a fost ucis cu sânge rece de un monstru radicalizat pentru că spunea adevărul din inima lui.
Vorbea pentru Dumnezeu, pentru țară, a fost asasinat pentru că a dus o viață curajoasă, organiza dezbateri în care nu trebuia să îți ceri scuze. A făcut ceea ce era drept pentru poporul nostru. În acea zi îngrozitoare din 10 septembrie 2025 cel mai mare evanghelist al libertății americane a devenit nemuritor.
Niciunul dintre noi îl va uita vreodată pe Charlie Kirk și nici istoria. Charlie a fost reunit cu Creatorul său în Rai, dar vocea lui va continua să aibă un ecou peste generații și numele lui va rămâne alături de marii patrioți americani.
Pentru văduva minunată și frumoasă a lui Charlie știm că această pierdere este aproape de nesuportat, dar ai găsit tăria să fii umărul pe care plâng milioane și milioane de oameni și îți mulțumim Erika. Un popor întreg te îmbrățișează pe tine și pe copiii tăi. Ne vom asigura că copiii voștri cresc într-o lume în care tatăl lor e onorat”
Erika Kirk, despre asasinul soțului ei: „Îl iert”
În lacrimi, Erika Kirk a spus mulțimii că îl iartă pe bărbatul care l-a ucis pe soțul ei.
„Misiunea lui Charlie a fost pentru cei care nu sunt căsătoriți. A avut dreptate când a ales numele organizației lui, știa că țara noastră nu merge într-o direcție bună, el voia să ajungă la cei care sunt pierduți, care nu au credință, își irosesc viața, se lasă pradă furiei, pe ei a vrut să îi ajute. A vrut ca ei să aibă un cămin: Turning Point USA.
Soțul meu a vrut să îi salveze pe bărbații tineri ca cel care l-a ucis. Vă aduc aminte ce a spus Mântuitorul nostru pe Cruce: „Tată, iartă-i că nu știu ce fac”. Iar bărbatul acela....îl iert. Îl iert pentru că așa a făcut Iisus Hristos, așa ar fi făcut și Charlie. Răspunsul la ură nu e ură, e iubire.
SUA are nevoie de Turning Point USA, de un loc care să le arate adevărul și frumusețea tinerilor.
Am o mare onoare să fiu noua președintă a Turning Point USA. Misiunea lui Charlie a devenit misiunea mea. Vom continua și evenimentele în campusuri.
Te iubesc, Charlie, iubitul meu. Te voi face mândru!”
Erika Kirk: „Am văzut oameni care se duc acum la Biserică pentru prima dată în viața lor”
„Lui Charlie îi plăcea să scrie jurnale. El a scris 'de fiecare dată când iei o decizie rămâne o urmă pe sufletul tău'. Pentru aceia dintre voie care ați făcut primul pas spre o viață spirituală vă mulțumesc și sunteți bineveniți.
În fiecare zi când Charlie se ducea la birou trecea prin lista oamenilor pe care îi cunoștea le trimitea versete din Biblie.
Sămânța abia a fost plantată, Diavolul va încerca să vă ispitească, dar trebuie să alegeți să vă lăsați un semn în suflet din nou și din nou că urmați drumul către Hristos.
Nu luați lucrurile în glumă, udați credința și lăsați-o să crească.
Charlie și-a purtat crucea cu bucurie până la sfârșit. A murit mult prea devreme, dar era pregătit. Nu amâna nimic, nu era nimic prea greu sau dureros, nu refuza să facă nimic, iubea această lume. Charlie a murit fără să-și termine lucrarea, dar nu a lăsat niciun lucru neterminat de care s-a apucat.
Îmi va fi dor de el. Îmi va lipsi enorm. Căsătoria și familia noastră erau minunate. Cauza căreia Charlie i-a dedicat viața era reînvierea familiei.
Fiți bărbați adevărați: faceți ceea ce a făcut Charlie, fiți puternici și curajoși, iubiți-vă soțiile, arătați-le drumul, iubiți-vă copiii și apărați-i. Fiți capul spiritual al familiei. Fiți lideri care merită urmați. Soțiile voastre nu sunt slujnicele voastre, angajatele voastre sau sclavele voastre; ele vă ajută, nu sunteți rivali; sunteți același trup, lucrând împreună pentru a aduce slavă lui Dumnezeu. ”
Erika Kirk: „Dragostea Domnului mi-a fost revelată chiar în ziua în care a fost ucis soțul meu”
Erika Kirk, soția lui Charlie Kirk și mama celor doi copii ai săi, a susținut un discurs în fața mulțimii adunate pe arena din Arizona. Îmbrăcată într-un costum alb, vizibil emoționată, aceasta a fost întâmpinată urale și aplauze puternice. Erika Kirk și-a șters lacrimile înainte de a-și începe discursul:
„La doar câțiva kilometri de aici, în 2023, la America First, Charlie a ținut un discurs pentru un eveniment. Îi plăcea mult să prezinte discursuri pe care nu mi le arăta înainte, deci nu știam ce urma să spună. În aceea zi a ales să vorbească despre faptul că se supune voinței Domnului. La final, nu voi uita niciodată, i-am spus iubitule, te rog, data viitoare înainte să spui așa ceva vorbește cu mine, versetul acesta are așa o putere, atunci când spui 'Aici sunt Doamne, Dumnezeul meu, folosește-te de mine' și asta a și făcut cu Charlie.
În urmă cu 11 zile, Domnul a acceptat că soțul meu să ajungă la inima lui și l-a chemat la El. Charlie voia să se facă voia Lui. M-am simțit în ciuda durerii alinată ca în rugăciunea Tatăl Nostru.
Dragostea Domnului mi-a fost revelată chiar în ziua în care a fost ucis soțul meu.
Am văzut rana care i-a provocat moartea soțului meu. Am simțit teroare, oroare, șoc și o durere despre care nu îmi închipuiam să existe. Chiar și după moarte l-am văzut pe bărbatul pe care îl iubeam, am văzut singurul fir de păr cenușiu din capul său, de care nu îi spusesem niciodată.
Am mai văzut ceva: am văzut pe buzele lui un zâmbet abia perceptibil și asta mi-a spus ceva important. Mi-a arătat mila Domnului în această uriașă tragedie. Domnul mi-a spus că nu a suferit. Și doctorul mi-a spus. S-a petrecut într-o clipită.
Toate misterele Raiului i-au fost dezvăluite. În zilele următoare iubirea Domnului mi s-a arătat, ziua următoare m-am întâlnit cu doamna Vance. Am ținut-o de mână și i-am spus sincer că nu știu cum voi reuși să trec peste asta. Și ea mi-a răspuns: știi, când ești în avion cu copiii și sunt ultimele 15 minute ale zborului e o nebunie, toată lumea țipă, copiii nu ascultă și abia aștepți să aterizezi. Mai sunt doar 15 minute până aterizezi și vei trece peste ele. Și vei trece și peste următoarele 15. Nu știi câtă nevoie aveam de acele cuvinte.
Iubirea Domnului mi s-a arătat în aceste zile. Nu au fost violențe, revolte, nu am văzut o revoluție, dar am văzut lucruri pentru care mereu s-a rugat soțul meu: o renaștere, o revenire la viață”
JD Vance: „Nu pot să nu mă gândesc că au încercat să-l reducă la tăcere pe prietenul meu”
Vicepreședintele JD Vance a luat acum cuvântul:
„Nu pot să nu mă gândesc că au încercat să-l reducă la tăcere pe prietenul meu, Charlie Kirk, și în această țară noi vorbim cu Charlie și în numele lui Charlie mai tare ca niciodată.
Ucigașul care l-a luat pe Charlie de lângă noi se aștepta ca astăzi să fie o înmormântare, dar este o renaștere, o sărbătorire a lui Charlie Kirk și a Domnului Iisus Hristos.
Charlie a construit o mișcare care a schimbat vocea mișcării conservatoare schimbând istoria Statelor Unite.
Lui Charlie îi plăceau dezbaterile pentru că așa făcea ca adevărul să ajungă în locuri întunecate. El a adus adevărul pe care merită să îl știe tinerii. Căsătoria și familia sunt cele mai înalte chemări, mai importante decât cariera. Viața e prețioasă și trebuie să luptăm mereu și oriunde ca să o apărăm.
Cel mai important, Charlie Kirk a exprimat adevărul că Iisus Hristos este Regele Regilor și toate adevărurile decurg din acest adevăr atât de important.
Charlie Kirk a trăit 3 decenii, timpul pe care l-a avut pe pământ, întruchipând virtuțile creștine. Un bărbat cu inima blândă, care lucra din greu, un fiu de care oricare părinte ar fi fost mândru. Ne-a arătat importanța să fii un tată creștin. Era curajos. Așa cum trebuie să fie toți cei care ne conduc.
Charlie iubea țara asta într-un mod entuziast. A fost un adevărat și măreț lider american.
Toată Administrația noastră este aici și nu doar pentru că îl iubim pe Charlie, deși l-am iubit, ci pentru că știm că nu am fi fost aici fără el. El a construit o organizație care a reformat modul în care funcționează politica.
El crede că cu toții suntem copiii Domnului și a tratat pe toată lumea cu blândețe. Asta este moștenirea lui Charlie Kirk.
Știu că sunteți furioși, așa cum sunt și eu. E în ușor în momentele acestea să vezi doar răutatea celor din jur. Mi-ar fi plăcut să pun mâna pe telefon și să vorbesc cu prietenul meu și să mă sfătuiesc cu el cum putem lupta împotriva acestui val de ură. Dar nu mai pot pentru că a fost ucis. Cred că m-ar fi încurajat să fiu onest, să lupt cu curaj așa cum luptăm împotriva unei boli.
Nu ne vom teme! Chiar și atunci când vom fi amenințați cu arma. Mai bine murim apărând adevărul, decât să trăim în genunchi. Să ne aducem aminte că Charlie este unul dintre eroii Statelor Unite, un martir al credinței creștine, Tată ceresc dă-ne curajul să ne trăim viața asemenea lui Charlie. Acum e rândul nostru să îi urmărm exemplul”
Donald Trump și Elon Musk își strâng mâna la funeraliile lui Charlie Kirk
După o dispută publică, președintele Donald Trump și CEO-ul Tesla, Elon Musk, au stat unul lângă celălalt în loja de la stadionul din Arizona, unde au loc funeraliile activistului conservator Charlie Kirk. Cei doi au fost surprinși în imagini strângându-și mâna și chiar povestind animat de mai multe ori în timpul discursului susținut de Pete Hegseth.
Robert F. Kennedy Jr. l-a comparat pe Charlie Kirk cu Iisus Hristos
Secretarul american pentru Sănătate, Robert F. Kennedy Jr., l-a omagiat pe Charlie Kirk pentru „devotamentul său față de Dumnezeu” în timpul discursului său de la serviciul memorial al lui Kirk și a făcut o paralelă între viața activistului politic asasinat și cea a lui Iisus Hristos.
„Hristos a murit la 33 de ani, dar a schimbat cursul istoriei”, a spus Robert F. Kennedy Jr.
„Charlie a murit la 31 de ani pentru că s-a predat. Și el, de asemenea, a schimbat acum cursul istoriei.”
Pete Hegseth: „Charlie avea planuri mari, dar Dumnezeu avea planuri și mai mari”
Pete Hegseth, secretarul de stat american pentru Apărare, a susținut un discurs la funeraliile lui Charlie Kirk. În discursul său, Hegseth l-a elogiat pe Kirk ca pe un „creștin al lui Hristos și patriot american”, a cărui viață și chiar moarte servesc drept speranță pentru americani. El a subliniat că moștenirea lui Kirk continuă să inspire, spunând: „Charlie, te iubim. Știi că ai ascultat cuvintele Domnului. Bine făcut, slujitor bun și credincios.”
Hegseth l-a numit pe Kirk un „războinic” și a spus că acesta credea mai puțin în guvern și „mult mai mult în Dumnezeu”.
„Charlie a început o mișcare politică, care a dus la o renaștere spirituală. El a început Turning Point USA, dar acum este momentul de cotitură al Statelor Unite. A murit așa cum a trăit, spunând adevărul. Charlie, de aici preluăm noi. Doamne ajută”
Secretarul de stat pentru Apărare a continuat:
„Întodeauna am avut nevoie de mai puțină guvernare. Dar ceea ce Charlie a înțeles și a insuflat mișcării lui este că avem nevoie mult mai multă de Dumnezeu. Așa că, în această duminică, îmi place să cred că suntem cu toții în biserica lui Charlie”.
Marco Rubio: „Avea o înțelepciune care surprinde pentru un bărbat atât de tânăr”
Secretarul de stat american Marco Rubio a luat cuvântul:
„În urmă cu 10 sau 12 ani o persoană pe care o cunoșteam bine mi-a spus că s-a întâlnit cu un tânăr care l-a impresionat, care începuse să meargă la facultăți pentru a-i convinge pe tineri că țara noastră este cea mai măreață și că marxismul este rău. Eram sceptic. Dar s-a dovedit că m-am înșelat.
În ultimii 16 ani am văzut o adevărată renaștere în aceste locuri, tinerilor americani li se spune că tot ceea ce au învățat, fundamentul pe care s-a construit măreața civilizație americană e greșit, căsătoria e oprimare, copiii nu sunt buni. El a început o mișcare care spune că SUA e o țară care merită apărată și ale cărei tradiții trebuie transmise următoarelor generații. Charlie Kirk a condus această mișcare, știa atât de multe lucruri.
Din Coreea de Sud mi-a scris că îl îngrijorează multe lucruri. Avea o înțelepciune care surprinde pentru un bărbat atât de tânăr, uneori durează o viață să ajungi la o asemenea înțelepciune, el a atins-o la 31 de ani. Era curajos!”
Donald Trump urmărește ceremoniile dintr-o lojă, situată deasupra sălii, protejată de un geam anti-glonț
Președintele Donald Trump a apărut pentru prima dată pe ecranele gigantice, stârnind ovații uriașe și scandări de „U-S-A” din partea mulțimii. Trump a stat zâmbind și privind din loja sa, situată sus, deasupra sălii, și protejată de un geam de siguranță.
Alături de președinte se află șefa de cabinet Susie Wiles, ginerele Jared Kushner, fiul Donald Trump Jr. și adjunctul șefului de cabinet, Dan Scavino.
Mulțimea a devenit tăcută în timp ce pe ecrane a rulat filmarea cu ultimele ore ale lui Kirk.
Pe măsură ce ecranele mari difuzau imagini cu evenimentul lui Charlie Kirk de la Utah Valley University, pe 10 septembrie — ziua în care a fost împușcat și ucis — o liniște s-a așternut peste mulțimea care urmărea ultimele momente ale vieții lui Kirk, notează CNN.
Filmarea cu Kirk entuziasmat, aruncând pălării în mulțime și râzând la începutul turneului său universitar, nu lasă să se întrevadă tragedia care urma să urmeze. Publicul stătea captiv, urmărind imaginile cu atenție.
Președintele Donald Trump s-a ridicat în picioare și a urmărit și el clipul cu atenție, din spatele geamului anti-glonț.
Charlie Kirk, portretizat drept un „martir” și un „profet” la funeraliile sale
Corespondentul CNN Kevin Liptak a transmis că atmosfera printre cei prezenți la funeraliile lui Charlie Kirk este una de hotărâre generală că mișcarea începută de activistul conservator trebuie să continue. Cei care au luat cuvântul până în acest moment s-au referit la Kirk ca fiind un martir, dar nu au existat referiri la „forțele” pe care unii conservatori americani cred că au dus la asasinarea acestuia.
Organizatorii au spus anterior că nu vor cenzura discursurile și că este de așteptat ca în funcție de vorbitor să existe tonuri diferite. Însă, până acum, atmosfera generală este una de omagiere și de continuare a mișcării acestuia.
Andrew Kolvet, purtător de cuvânt al Turning Point, a declarat că Charlie Kirk a fost un „profet”.
„Nu genul care putea prezice viitorul, ci cel biblic”, a spus el. „El a înfruntat răul, a proclamat adevărul și ne-a chemat să ne pocăim și să fim mântuiți.”
Coloana oficială a lui Donald Trump a ajuns la stadionul State Farm
Coloana oficială a lui Donald Trump a ajuns la stadionul State Farm, în jurul orei 12:15, ora locală (22:15 ora României). Președintele Donald Trump urmează să ia cuvântul ultimul la slujba de comemorare în memoria activistului conservator Charlie Kirk.
Până la sosirea liderului de la Casa Albă, Mikey McCoy, fostul șef de cabinet al lui Charlie Kirk, a stârnit unele dintre cele mai puternice aplauze din partea mulțimii, cu un citat din filosoful danez Soren Kierkegaard. „Tiranul moare și domnia lui se sfârșește; martirul moare și domnia lui începe”, a spus McCoy, în aplauzele puternice ale stadionului.
Publicul ascultă cu atenție fiecare vorbitor, transmite corespondentul CNN Kevin Liptak, aflat în Arizona. Evenimentul este în desfășurare de aproximativ o oră, dar oamenii din mulțime ascultă încă cu atenție de la locurile lor. Uneori, la evenimente mari precum acestea, participanții nerăbdători se ridică să se plimbe, dar, în cea mai mare parte, oamenii - mulți dintre ei sosind la stadion în întuneric în această dimineață - sunt încă foarte implicați în program.
Pastorul Rob McCoy: „Charlie Kirk nu s-a temut niciodată”
Pastorul Rob McCoy este primul care a luat cuvânt la funeraliile activistului conservator, spunând că Charlie Kirk a fost un creștin devotat.
„Charlie nu s-a temut niciodată, pentru că știa că viața lui este în siguranță în mânile lui Dumnezeu”, a spus McCoy, un pastor evanghelic și susținător vocal al președintelui Donald Trump
Politicieni de rang înalt, inclusiv Donald Trump și vicepreședintele JD Vance, alături de soția lui Kirk, Erika Kirk, sunt așteptați să susțină discursuri în cadrul evenimentului din Arizona.
Elon Musk, întâmpinat cu aplauze la comemorarea lui Charlie Kirk
Elon Musk, CEO-ul Tesla și fost oficial de rang înalt în administrația Trump, a fost întâmpinat pe stadion în aplauzele unora dintre membrii publicului. Acesta a salutat mulțimea înainte de se îndrepta către locul său.
Miliardarul a scris și pe X că se simte „onorat” să se afle la evenimentul de omagiere al activistului conservator.
Musk și președintele Donald Trump au avut o relație oarecum tensionată în ultimele luni, după ce miliardarul din domeniul tehnologiei a părăsit Casa Albă. Însă Kirk a lucrat pentru a-i împăca pe cei doi, după ce aceștia și-au aruncat insulte publice în luna iunie.
Funeraliile lui Charlie Kirk au început
Funeraliile au început cu interpretarea la cimpoi a melodiei „Amazing Grace”. Stadionul este plin de oameni îmbrăcați în haine roșii, albe și albastre, în amintirea vieții lui Charlie Kirk.
Ceremoniile de la Stadionul State Farm pot fi urmărite aici:
Air Force One a aterizat în Arizona
Eric Trump, fiul președintelui american a postat pe rețelele sociale un videclip filmat la bordul avionului Air Force One. În imaginile postate pe rețeaua X se poate vedea cum aeronava prezidențială aterizează. „Suntem toți aici. TrumpForce 1 a aterizat”, a scris Eric Trump pe X.
Cine a zburat spre Arizona cu președintele Trump
În timp ce președintele Trump zboară spre Arizona, la bordul avionului Air Force One are cu el o serie de republicani de profil înalt care vor participa la slujba de astăzi.
Printre aceștia se numără președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, șefa de cabinet a Casei Albe, Susie Wiles, și membri ai cabinetului său.
Ginerele lui Trump, Jared Kushner, care a fost un apropiat al lui Kirk și a contribuit la cultivarea parteneriatului politic de succes cu Turning Point USA, organizația lui Kirk, se află și el la bordul aeronavei Air Force One.
Mike Johnson, Președintele Camerei Reprezentanților a Statelor Unite, a postat o fotografie pe X de la bordul Air Force One.
Casa Albă a trimis, de asemenea, un al doilea avion cu oficiali ai administrației care doreau să participe la eveniment.
Vicepreședintele JD Vance va zbura cu o aeronavă separată, așa cum este protocolul pentru președinte și numărul doi al său atunci când călătoresc la același eveniment.
Donald Trump va susține ultimul discurs de la funeralii
Între timp, Stadionul State Farm este aproape plin. Aproape toate locurile disponibile din interior păreau ocupate puțin după ora locală 9:30, relatează CNN. Președintele american va fi ultimul vorbitor. Liderul republican l-a lăudat public pe Charlie Kirk pentru aportul pe care acesta l-a avut în timpul campaniei prezidențiale. Kirk a câștigat sprijinul electoratului tânăr, lucru pe care Trump și consilierii săi l-au considerat esențial pentru victoria electorală.
Vicepreședintele JD Vance, un apropiat al lui Kirk, va vorbi și el la comemorare. Vance i-a atribuit lui Kirk meritul de a-l fi adus în tabăra MAGA, ajutându-l să câștige campania pentru Senat în Ohio.
Și Secretarul Apărării, Pete Hegseth, i-a atribuit lui Kirk meritul de a-l fi ajutat să fie confirmat în Senat. În timpul unui proces tensionat, unul dintre cele mai mari obstacole pentru nominalizarea lui Hegseth a fost senatoarea republicană Joni Ernst. Kirk a lansat o campanie activă împotriva lui Ernst, amenințând că o va înfrunta la alegerile primare și mobilizându-și vasta comunitate de susținători împotriva ei.
Peste 200.000 de persoane ar putea participa la ceremonie, anunță autoritățile
Poliția din Glendale estimează că peste 200.000 de oameni ar putea încerca să participe la ceremonie, dublu față de estimarea inițială de 100.000 de persoane.
Potrivit purtătorului de cuvânt al poliției, Jose Santiago, deja peste 200.000 de persoane s-au înregistrat pe site-ul Turning Point USA pentru a participa la eveniment.
Numărul depășește cu mult locurile disponibile: stadionul State Farm are o capacitate de peste 63.000 de locuri, care poate fi extinsă cu încă 10.000, iar Desert Diamond Arena, destinată participanților din zona de overflow, are aproximativ 19.000 de locuri, scrie CNN.
Donald Trump a plecat spre Arizona
În drum spre Arizona, unde participă la ceremonia de comemorare a lui Charlie Kirk, Donald Trump a declarat că evenimentul va fi „o celebrare a vieții unui om extraordinar”.
„Trebuie să privim această zi ca pe un moment de vindecare. E greu de crezut că așa ceva s-a putut întâmpla, va fi o zi grea, dar importantă”, a spus Trump.
Întrebat ce mesaj are pentru familia lui Kirk, Trump a răspuns: „Le voi oferi dragostea mea, nu sunt prea multe de spus în astfel de momente.”
El a subliniat și influența pe care Kirk a avut-o asupra tinerilor: „Îl iubeau, îl respectau. Pentru un om atât de tânăr, a reușit lucruri extraordinare.”
Peste 100.000 de persoane așteptate la ceremonia de înmormântare
Potrivit poliției din Glendale, la ceremonia de înmorântare a lui Charlie Kirk, care are loc astăzi în Arizona, ar putea participa peste 100.000 de oameni. Estimarea se bazează pe capacitatea Stadionului State Farm, unde se joacă echipa NFL Arizona Cardinals, și pe locurile suplimentare disponibile la Desert Diamond Arena, scrie CNN.
Stadionul poate găzdui peste 63.000 de persoane, cu posibilitatea de a extinde capacitatea cu încă 10.000, iar Desert Diamond Arena are aproximativ 19.000 de locuri.
Cozi uriașe la intrarea în stadion, încă de la 4 dimineața
Cozi uriașe s-au format astăzi la intrarea în stadionul din Arizona, unde are loc înmormântarea lui Charlie Kirk. Peste o sută de mii de oameni sunt așteptați la ceremonie, iar măsurile de securitate au fost întărite, relatează corespondentul CNN Marybel Gonzalez.
„Ne aflăm aici de câteva ore și am văzut oameni care așteaptă afară ca acest eveniment să înceapă, așteaptă ca acele porți să se deschidă.
Mai sunt câteva ore bune până se întâmplă acest lucru, dar pentru ora 4 dimineața este foarte multă aglomerație. De asemenea, prezența forțelor de securitate este crescută, am văzut străzi blocate, i-am văzut pe membrii serviciului secret cum se asigură că toată lumea are acces într-un mod organizat și sunt foarte stricți în legătură cu cine poate să intre acolo”, a transmis corespondentul CNN Marybel Gonzalez.
CITEȘTE AICI
Alertă înainte de funeraliile lui Kirk: Un bărbat înarmat, arestat la stadion
Alertă de ultimă oră în Arizona, la stadionul unde urmează să aibă loc ceremoniile funerare ale lui Charlie Kirk, apropiat al lui Donald Trump. Un bărbat înarmat, care se dădea drept membru al forțelor de ordine, a fost arestat de agenții Secret Service.
Bărbatul se afla în posesia unui cuțit, a unei arme de foc și a unor legitimații expirate de forțe de ordine. Individul a fost reținut, a fost acuzat de uzurparea calității de ofițer de poliție, faptă considerată contravenție în Statele Unite, însă a fost eliberat ulterior pe cauțiune și o anchetă este în desfășurare.
Alertă uriaşă de securitate în Statele Unite pentru funeraliile activistului conservator Charlie Kirk
Ceremonia va avea loc duminică, pe un stadion cu o capacitate de 64.000 de locuri, iar poliţia se aşteaptă ca arena să fie plină. Forţe impresionante de ordine au fost mobilizate pentru comemorarea la care și-au anunţat prezenţa Donald Trump, JD Vance, Marco Rubio, lideri de opinie şi alte personalităţi.
Evenimentul, intitulat "Construind o moștenire, amintindu-ne de Charlie Kirk", este programat să înceapă la ora 11 dimineața, ora locală, adică 20:00 ora României. Organizatorii au cerut participanților să poarte culorile drapelului american: roșu, alb sau albastru.
Slujba se va desfășura pe stadionul State Farm din Glendale, arena echipei Arizona Cardinals din NFL. Capacitatea fixă a stadionului este de peste 63.000 de locuri, dar poate fi extinsă la mai mult de 73.000. Dacă numărul participanților depășește acest prag, arena vecină Desert Diamond, cu 19.000 de locuri, va găzdui publicul suplimentar.
Poliția din Glendale estimează că peste 100.000 de oameni s-ar putea afla duminică în zona stadionului, dintre care 63.000 în interior, pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Kirk. Pregătirile de securitate sunt fără precedent: mii de ofițeri în uniformă vor fi desfășurați în perimetru, peste cinci mii de camere de supraveghere monitorizează zona, iar Serviciul Secret al Statelor Unite coordonează operațiunile împreună cu autoritățile locale, statale și federale. La memorial vor participa cei mai puternici lideri politici din Statele Unite.
Camelia Ureche, corespondent Antena 3 CNN în SUA: Sunt așteptați să sosească susținătorii și membrii organizației lui Charlie Kirk din întreaga țară. În plus, Donald Trump și-a anunțat prezența și chiar va susține un discurs. De asemenea, vor fi prezenți și vicepreședintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul de stat pe teme de sănătate Robert Kennedy Jr. Soția lui Charlie Kirk va susține și ea un discurs.
Ministrul afacerilor externe, Oana Ţoiu, a transmis din Statele Unite un mesaj de solidaritate cu misiunea lui Charlie Kirk şi idealurile pentru care acesta a plătit, în cele din urmă, preţul suprem.
„La Chicago, pentru Summitul Comunității Române, găzduit la Christian Heritage Academy. Locația, pe care activistul Charlie Kirk a descris-o ca fiind fundamentală pentru convingerile sale, capătă o semnificație aparte după moartea sa tragică. Este un memento grav: trebuie să avem curajul ideilor noastre, iar atunci când nu suntem de acord, aceste idei trebuie combătute cu argumente, niciodată cu gloanțe”, a transmis șefa diplomației române.
Evenimentul de duminică se anunță a fi nu doar o ceremonie de comemorare, ci și o demonstrație a impactului pe care Charlie Kirk l-a avut asupra politicii conservatoare americane. Este, de asemenea, un omagiu adus libertăţii de exprimare, expusă unor riscuri fără precedent în urma asasinatului care a îngrozit întreaga ţară.
Charlie Kirk, în vârstă de 31 de ani, un susţinător proeminent al preşedintelui american Donald Trump, a fost împuşcat în gât în timp ce vorbea la un eveniment în aer liber la Universitatea Utah Valley din Orem şi a murit ulterior din cauza rănilor.
Tyler Robinson, presupusl ucigaș al influencerului conservator american Charlie Kirk, a fost inculpat pentru asasinat, a anunţat marţi procurorul local Jeffrey Gray, precizând că va solicita pedeapsa cu moartea. În vârstă de 22 de ani, el şi-a justificat acţiunea faţă de apropiaţii săi prin „ura” vehiculată, potrivit lui, de Charlie Kirk