Războiul din Ucraina ar putea să se încheie pe parcursul următoarelor luni sau următorului an pentru că economiile Rusiei și Ucrainei sunt „epuizate”, iar cele două țări nu mai dispun de resursele suficiente necesare. Este concluzia lui Volodimir Landa, economist și expert ucrainean, fostul redactor-șef adjunct al Forbes Ucraina, cu care am discutat în cadrul unui interviu despre evoluțiile economice relevante recente în ce privește războiul de agresiune al Rusiei, dar și relația Ucrainei cu Statele Unite și Donald Trump. Am discutat, de asemenea, și despre posibilul rol al României în reconstrucția Ucrainei, dar și despre ce s-a ales de acordul pentru mineral pe care guvernul de la Kiev l-a semnat în mai cu guvernul american.
De ce a atacat Ucraina conducta Drujba
Adrian Dumitru: Astăzi discut cu domnul Volodimir Landa. Este economist ucrainean, expert și fostul redactor-șef adjunct al Forbes Ucraina. Domnule Landa, vă mulțumesc mult că ați acceptat invitația.
Volodimir Landa: Mulțumesc, Adrian.
Adrian Dumitru: Primul subiect despre care aș vrea să discutăm sunt evenimentele recente legate de conducta Drujba. Ucraina a lovit recent această conductă, iar prima întrebare este: de ce acum? Și care credeți că vor fi consecințele economice și politice pentru Rusia și, mai ales, pentru partenerii ei din UE, Ungaria și Slovacia?
Volodimir Landa: Să reamintim obiectivul principal al Ucrainei: încheierea războiului în cele mai bune condiții realiste. Toate celelalte obiective sunt subordonate acestuia. Unul dintre ele este ca Rusia să nu mai aibă bani pentru a susține acest război agresiv și terorist. Știm că majoritatea veniturilor Rusiei provin din vânzarea de petrol și gaze. Chiar și în bugetul Rusiei veți vedea linii separate: venituri din petrol și gaze și venituri non-petrol și gaze. Asta este sursa-cheie a banilor Rusiei, iar Ucraina este interesată ca Rusia să nu îi mai primească în niciun fel.
Desigur, scenariul ideal ar fi un consens mondial prin care nimeni să nu cumpere petrol și gaze rusești — avem exemple similare, de pildă în industria diamantelor. Dar nu există un astfel de consens în cazul Rusiei; chiar dacă întreaga Uniune Europeană nu ar mai cumpăra petrol și gaze, nu ar fi suficient, pentru că India și China rămân clienți majori, nu doar în afara UE, ci în general.
Prin urmare, Ucraina este interesată să oprească exporturile rusești de petrol și gaze pe orice cale — economică și militară. Calea economică include nu doar refuzul de a cumpăra, ci și sancțiuni secundare din partea Statelor Unite. Deocamdată nu putem spune dacă aceste sancțiuni vor fi suficiente. Din câte știu, guvernele Indiei și Chinei calculează care e cea mai bună strategie în aceste condiții noi, ținând cont că situația se poate schimba într-o săptămână sau o lună — deci e instabilă. Dacă Rusia tot exportă, Ucraina are și alte modalități de a opri aceste exporturi.
Adrian Dumitru: Ați menționat India. Săptămâna trecută, președintele Donald Trump a anunțat că au intrat în vigoare tarife secundare de 50% pentru achizițiile indiene de petrol rusesc. Credeți că e suficient? Ar trebui ca India să se confrunte cu tarife și mai mari?
Volodimir Landa: Nu am o concluzie finală în acest moment. Din câte știu, guvernul indian calculează riscurile și veniturile, iar se pare că nici tariful de 50% nu e suficient. Poate că politica tarifară, ca atare, nu e suficientă și avem nevoie de alte limitări politice sau de alt tip pentru țările care cumpără petrol rusesc. Nu cred, însă, că India se așteaptă la ridicarea sancțiunilor pe termen lung; cred că încearcă să treacă de perioada scurtă, sperând că războiul se va încheia și după aceea tarifele se vor schimba.
„Avem sprijin doar din partea a doi vecini: România și Moldova”
Adrian Dumitru: Prim-ministrul Viktor Orbán al Ungariei a protestat deja la președintele Trump și a amenințat cu „consecințe” pentru atacarea conductei Drujba. Credeți că această presiune va conta?
Volodimir Landa: E interesant când Orbán încearcă să facă presiuni asupra lui Donald Trump. Nu cred că va avea succes. Să subliniez: Ungaria și Slovacia susțin că resursele energetice rusești sunt critice pentru ele. Dar vedem alte țări europene la fel de dependente de importuri — de exemplu Germania sau Austria — care nu au obligații politice față de Putin. Austria are sub 10% resurse proprii, deci are nevoie de importuri, iar problema s-a rezolvat relativ repede. Austria a găsit soluții, Germania la fel, iar aceste țări pot primi compensații suplimentare de la organizațiile europene — nu sume uriașe, nu zeci de miliarde, ci probabil sute de milioane de euro. Dacă un guvern spune că are nevoie de astfel de compensații, cred că Comisia Europeană ar decide în acest sens.
Prin urmare, nu cred că dependența energetică este motivul real al politicilor externe ale Slovaciei și Ungariei. Ungaria invocă și o altă problemă imaginară privind drepturile minorității maghiare. Din punctul meu de vedere, minoritatea maghiară are unele dintre cele mai extinse drepturi dintre toate minoritățile din Ucraina. De exemplu, vedeți foarte rar alte steaguri străine pe organizații publice la Kiev (în afară de steagul UE), însă steagul Ungariei apare în unele comunități teritoriale din Ucraina.
Iar un ultim punct: Orbán și Szijjártó au interzis intrarea în Ungaria unui soldat ucrainean de origine maghiară. Deci Ungaria interzice intrarea maghiarilor în Ungaria deoarece apără Ucraina de Rusia — ceea ce este ciudat și nu are legătură cu protejarea maghiarilor din Ucraina. Mă refer la Róbert Bródy, zis „Magyar”, care a spus că își va vizita patria tatălui după regimul Orbán.
Adrian Dumitru: În afară de atacul asupra Drujba, credeți că mai există ceva ce Ucraina poate face realist pentru a menține presiunea economică asupra Ungariei și Slovaciei? Știm că au încercat de mai multe ori să blocheze sancțiunile împotriva Rusiei și se poziționează drept oponenți ai Ucrainei, inclusiv în privința integrării europene. Există alte pârghii, poate politice, dincolo de Drujba?
Volodimir Landa: Da. Calea politică este de preferat; atacul asupra Drujba este rezultatul eșecului încercărilor de a bloca exporturile pe cale politică. Toată lumea ar prefera ca exporturile să se oprească fără alte acțiuni. Ucraina are șapte vecini; situația cu aceștia s-a înrăutățit. Unul ne atacă acum. Un alt stat este „mâncat” de Rusia (n. red. - Belarus). Iar la vest avem nu una, nu două, ci trei țări ostile: Slovacia, Ungaria și, din august, Polonia, cu noul președinte și inițiative anti-ucrainene. Avem sprijin deplin doar din partea a două țări: România și Moldova, care sunt într-o situație similară, ambele confruntându-se cu presiuni pro-ruse.
România a adoptat măsuri extraordinare, un exemplu pentru alții, pentru că Rusia poate „ataca” orice mecanism democratic: dacă pentru voi esențiale sunt alegerile, le vor deturna; dacă e biserica, vor crea biserici care produc conținutul dorit; iar agenții FSB se pot prezenta drept jurnaliști, clerici etc. Moldova, care are alegeri în câteva săptămâni, depune eforturi similare pentru a preveni invazia politică rusească, fiind vorba de viitorul european al țării.
Trebuie să cooperăm, totuși, cu actualii lideri ai vecinilor noștri vestici. În Slovacia și Ungaria, partidele de guvernământ sunt, de fapt, opoziții sistemice față de Ucraina. În Slovacia alegerile vor avea loc peste doi ani; în Ungaria, mai sunt câteva luni și partidul lui Orbán ar putea pierde. Dacă mergi în Ungaria, vei vedea că una dintre cele mai vizibile personaje în propaganda stradală este Volodimir Zelenski — pe panouri, cu declarații etc. Orbán nu îl poate exclude de pe agenda sa; are nevoie de „dușmani” nominali, iar Zelenski este unul dintre ei, deși nu a făcut nimic rău împotriva Ungariei. Dacă în Ungaria se schimbă guvernul, cred că vom vedea că nu există tensiuni reale între ucraineni și maghiari — la fel și cu slovacii. Dacă ești ucrainean și mergi la Budapesta sau Bratislava, nu simți tensiune; problema este una de regim politic, nu între oameni.
Acordul pentru minerale
Adrian Dumitru: Să schimbăm puțin subiectul. Aș vrea să vorbim despre acordul privind mineralele pe care Ucraina l-a încheiat cu Statele Unite în mai. În ce stadiu este acum? Nu am mai auzit mare lucru. Știm că încă trebuie ratificat de Congresul SUA. Cum decurg lucrurile?
Volodimir Landa: Am aceeași impresie ca dumneavoastră: nu vedem niciun progres. Puțină istorie: versiunile anterioare ale acordului privind mineralele au fost catastrofale pentru Ucraina. Când ministrul Bessent a venit la Kiev cu un document și a spus „aveți două ore să semnați și merg cu semnătura la domnul Trump”, era complet inacceptabil — un acord de tipul „ne dați toate resursele și nu primiți nimic”. A urmat o a doua, a treia, a patra variantă — toate foarte proaste pentru Ucraina. În cele din urmă, în aprilie, am avut un contract realist, care oferea drepturi aproape egale ambelor părți. Este un document-cadru avansat: dacă și când creăm acest fond, acestea sunt principiile după care vom gestiona veniturile viitoare.
Înțelegem, totuși, că nu vorbim de luna viitoare sau de anul viitor: fondul nu a fost creat, nu există oficiali numiți. Chiar și dacă se înființează, e nevoie de ani pentru a deschide mine noi și a construi instalații. Investițiile sunt foarte limitate în timp de război, mai ales în minerit. Poți deschide o cafenea la Liov în două luni și să fie profitabilă; nu e același lucru cu mineritul: investești și știi că nu vei avea venituri cinci ani și profit peste 10–15 ani. Este investiție pe termen foarte lung, iar precondiția principală este o pace durabilă și justă. Un simplu armistițiu nu ajunge pentru investiții în minerit.
Așadar, ceea ce am semnat cu SUA reprezintă cea mai bună opțiune posibilă fără să cedăm gratuit resursele minerale. Am convenit că, dacă vom avea un fond viitor, acesta va fi 50/50 și se va aplica doar instalațiilor viitoare, nu celor existente. Vorbim despre eventuale profituri după 2030. Nu vedem mișcări nici din partea noului guvern ucrainean; subiectul nu e pe masa deciziilor. Ar putea reveni atunci când va apărea primul mare investitor american interesat de o mină nouă în Ucraina.
Ucraina are multe resurse minerale. Am calculat acum trei ani: circa 15 trilioane de dolari — în top 20 global. Dar această sumă include tot: resurse exploatabile și neexploatabile, mine existente și viitoare, inclusiv teritoriile ocupate. Din cele 15 trilioane, aproximativ 7 sunt în regiunile Donețk și Luhansk și circa 1 trilion în alte teritorii ocupate. Deci putem vorbi de mai puțin de jumătate din volum, efectiv. Două treimi din valoarea totală sunt cărbune și minereu de fier — puțin interesante pentru Donald Trump dacă îl interesează pământurile rare. Ucraina are aproape deloc pământuri rare — sub 1% din cota mondială și fără mine active. Avem zăcăminte de litiu și titaniu, unele exploatări la titaniu. De altfel, o mare companie de stat ucraineană din titan a fost privatizată în 2024 pentru aproximativ 100 de milioane de dolari — nu o sumă uriașă, dar bună în vremuri de război. Așadar, interesul se va concentra în primul rând pe titaniu, litiu și poate grafit. Ucraina are și petrol și gaze, dar acolo vorbim de alte valori — zeci până la sute de miliarde, nu trilioane.
„Rusia încearcă să-și împartă crima cu cât mai mulți”
Adrian Dumitru: Ați vorbit despre teritoriile ocupate — urma să vă întreb tocmai asta. Știm că multe depozite se află acum sub controlul Rusiei. E o situație complicată. Credeți că Statele Unite vor avea interesul și motivația de a împinge Rusia către un acord de pace care să nu violeze integritatea teritorială a Ucrainei, având în vedere mizele din acest acord pe minerale?
Volodimir Landa: Nu cred că SUA sunt critic interesate de resursele din Donbas. Nu am auzit interes pentru cărbune sau minereu de fier — există alternative ieftine. Să intru puțin în industria noastră de fier și oțel: avem probleme suplimentare pentru că procesul necesită cocs, iar mina Pokrovsk, de lângă orașul Pokrovsk, a fost ocupată la sfârșitul lui 2024. Compania Metinvest, proprietara minei, a fost nevoită să importe cărbune din alte țări, inclusiv din SUA (principal din Polonia, dar și din alte surse).
Nu cred deci că America are nevoie critică de resursele din zonele ocupate. Unul dintre obiectivele Rusiei este însă să-și „împartă” crima cu cât mai mulți: să determine alte țări să legitimeze într-un fel ocupația. De exemplu, Rusia ar putea propune un aranjament economic foarte atractiv cu SUA, dar cu 1% dintre active în teritoriile ocupate — obligând, astfel, SUA să legitimeze ocupația. Sarcina Ucrainei și a UE este să prevină orice formă de legitimare a ocupației, mai ales înainte de un eventual acord de pace care, probabil, va prevedea un statut specific. Nu văd o modalitate realistă prin care Rusia sau Ucraina ar scoate aceste teritorii din propriile constituții acum. Poate într-un viitor în care Rusia ar deveni democratică — dar nu am această speranță, având în vedere eșecurile istorice, inclusiv în anii 1990, asociați în mentalul rus cu sărăcia.
Rusia invocă adesea istoria; să amintim, însă, că „Rusia” lui Petru I (țarul Petru cel Mare al Rusiei - n. red.) a „invadat” simbolic: a luat numele de la „Rusul Kievean”, steagul din Țările de Jos (Republica celor Șapte Țări de Jos Unite, 1588-1795 - n. red.), emblema națională de la Hanatul Hoardei de Aur, tocmai pentru că a înțeles cât de departe era de cultura europeană. Și, de fapt, Rusia rămâne departe de cultura europeană până astăzi.
Adrian Dumitru: Rămânând la teritoriile ocupate, dar revenind la tema principală: reconstrucția Ucrainei. Care sunt scenariile după război, mai ales în legătură cu teritoriile ocupate? Ați spus că nici Ucraina, nici Rusia nu pot renunța politic la ele — cu atât mai mult Ucraina, având în vedere că Rusia este agresorul. Ce se poate întâmpla dacă linia frontului îngheață, cu un control de facto al Rusiei asupra unei părți?
Volodimir Landa: În primul rând, avem o evaluare foarte bună — RDNA 4 (Rapid Damage and Needs Assessment). Este un document foarte important. Necesitățile sunt evaluate pe sectoare și regiuni. Nevoile de reconstrucție pentru primii 10 ani după oprirea războiului depășesc 500 de miliarde de dolari. Include pierderile directe — de circa trei ori mai mici — și nevoile de reconstrucție „build back better”. O mare parte vor fi investiții străine, inclusiv capital privat.
Cred că Ucraina va fi foarte atractivă pentru investitori în acea perioadă. Acum riscurile sunt mari, dar poți face afaceri mai ieftin dacă îți asumi riscul — de exemplu, ești proprietar 100% și nu ești în regiuni de front, ai șantiere în vestul Ucrainei, în zone relativ sigure, eventual subterane. Riscurile sunt mai mari decât în alte țări europene, dar costul este cu 50% mai mic. Probabilitatea ca o fabrică non-militară să fie lovită este mult sub 50%, iar prețul e cu 50% mai mic. În prezent, afacerile sunt potrivite doar pentru investitori dispuși să își asume aceste riscuri; dacă ai un consiliu de administrație, e posibil să nu aprobe.
După război, vom avea enorm de mult de lucru, dar nu destui oameni. Deficitul de capital uman este a doua mare problemă după război, conform sondajelor de business. Sistemul de exceptare de la mobilizare nu este foarte transparent, deși Ucraina are sisteme digitale excelente (aplicația „Diia”, cu multe servicii publice, inclusiv achiziția de obligațiuni de stat de pe telefon). Statul are multe date — vârstă, salarii, taxe plătite, stare de sănătate, instruire militară — dar nu sunt folosite optim pentru selecția personalului militar; aceasta este o mare problemă, iar mediul de afaceri o resimte.
După război, ne vor lipsi nu doar muncitori, ci și manageri de proiect; nu avem „un milion” de manageri pentru toate proiectele necesare. Ucraina deja discută cu țări asiatice pentru a aduce forță de muncă, deoarece pierdem aproximativ o jumătate de milion de oameni pe an. Majoritatea nu prin emigrare sau pierderi de război, ci prin scăderea naturală: circa 170.000 de nou-născuți și aproximativ 500.000 de decese anual. Este o problemă demografică majoră. Vom reacționa prin atragerea de lucrători străini, deși nu toți politicienii sunt încă pregătiți pentru asta — dar, după părerea mea, este inevitabil.
România rămâne unul dintre cei mai mari prieteni ai Ucrainei
Adrian Dumitru: O întrebare compusă: cum poate România să ajute efortul de reconstrucție și ce așteptați de la decidenții politici de la București? Căutați un anumit tip de investiții din România după război?
Volodimir Landa: În primul rând, cum am spus, România rămâne unul dintre cei mai mari prieteni ai Ucrainei dintre vecinii noștri. În al doilea rând, uitați-vă la oportunitățile de investiții chiar acum. De regulă, tranzacțiile M&A din prezent nu sunt foarte mari, dar vizează sectoare care pot susține reconstrucția în viitorul apropiat: producția de ciment, facilități de construcții etc.
Dacă unele companii iau în calcul intrarea pe piața ucraineană abia după un acord de pace, va fi prea târziu — vor fi multe companii, iar avantajul îl vor avea cele deja prezente sau cele care au făcut studii și pot intra rapid. În prezent, nu avem încă atât de multă cooperare economică cu România pe cât am putea. Statisticile bilaterale pot fi înșelătoare: uneori „România” apare doar ca punct de intrare în UE, iar apoi nu mai vedem traseul mărfurilor.
Un motiv este conectivitatea limitată: de exemplu, regiunea Ivano-Frankivsk are graniță cu România, dar nu există niciun drum direct. Principala rută trece prin Cernăuți, cu capacitate limitată și costuri mai mari, fie rutier, fie feroviar. Dacă ar exista o infrastructură bună — de pildă un drum bun spre Constanța — cooperarea și volumul comerțului ar crește.
Adrian Dumitru: Din ce știți, a primit Ucraina semnale de la București privind reconstrucția? Germania și Polonia au vorbit despre asta și au încercat să fie proactive. În România nu știm prea multe; nu știu dacă guvernul nostru a fost proactiv. Dincolo de cereale — probabil cea mai mare zonă de cooperare — care ar trebui să fie sectorul cel mai important?
Volodimir Landa: Principalele bunuri de export ale Ucrainei sunt cerealele — grâu și porumb — și metalele. Din păcate, avem probleme în industria fierului și oțelului, așa că cerealele vor rămâne pe primul loc. Probabil că nu toate cerealele care intră în România rămân în România sau în UE; cred că o parte merg mai departe către Africa — nu am statistici exacte.
Ca semnale, cel mai important este menținerea înțelegerii că Rusia este un stat terorist și că a face comerț cu Rusia este inacceptabil pentru o țară europeană civilizată — plus sprijinul pentru calea Ucrainei către UE. Așteptările noastre față de țările europene s-au redus: dacă o țară nu se opune aderării noastre la UE, deja o considerăm prietenoasă. România sprijină și refugiații ucraineni — lucru foarte important. Ne dorim ca refugiații să se întoarcă, dar una e dacă vin din Kiev, Liov sau Cernăuți și alta dacă vin din zone ocupate, unde nu au unde să se întoarcă. Întoarcerea va fi posibilă doar după încetarea ostilităților și cu programe ucrainene de joburi și locuințe — nu vorbim de un orizont de unu-doi ani.
Adrian Dumitru: Legat de asta: vă gândiți la integrarea refugiaților ucraineni în România și în alte țări unde au plecat? Sau altceva?
Volodimir Landa: Ucraina își dorește ca toți refugiații să se întoarcă, dar sondajele arată că, în fiecare an, scade procentul celor care planifică să revină. Ultimul sondaj (noiembrie 2024) arăta 42% care spuneau că vor să revină „cumva”. În realitate, asta înseamnă probabil 20–30% reîntorși. Dacă războiul s-ar încheia acum, cred că 15–25% s-ar întoarce; procentul scade dacă războiul continuă.
„Rusia și Ucraina nu mai au resurse să poarte războiul până în 2028. Ambele economii sunt epuizate”
Adrian Dumitru: Dacă războiul s-ar încheia, să zicem, în timpul președinției lui Trump, care se termină la sfârșitul lui 2028, cum ar putea arăta realist economia Ucrainei peste 5–10 ani, indiferent de detaliile păcii?
Volodimir Landa: Vorbind despre 2028: Rusia nu are resurse să țină războiul până în 2028, iar Ucraina nu are resurse să îl susțină până atunci. Nu cred că e posibil într-o fază activă; ar putea exista o „înghețare”, cum a fost între 2016–2021: tensiuni pe front, dar și săptămâni fără victime. Acum, din păcate, avem cel puțin zeci de victime săptămânal și, uneori, sute — inacceptabil pentru ambele părți, iar pentru Rusia ar trebui să devină și mai inacceptabil. Cel mai bun scenariu este ca Rusia să își piardă veniturile din petrol și gaze — să le oprim. Rusia poate plăti sume mari oamenilor pentru a merge la război; Ucraina nu are această opțiune. Practic avem două bugete: circa 50% din cheltuieli sunt militare; doar 43% merg către celelalte nevoi, acoperite de partenerii internaționali. Tot ce încasează Ucraina merge la apărare.
Nu cred, deci, că războiul va continua până în 2028. Ambele economii sunt epuizate. (între timp sună o sirenă de alertă aeriană - n. red.) Dacă ne uităm la sancțiuni: economia Rusiei crește mai repede decât economia europeană în ultimii ani — ceea ce ridică întrebări despre eficacitatea sancțiunilor. Economia Ucrainei încetinește. Avem o populație în scădere; în acest context, PIB-ul pe cap de locuitor e la un nivel record, dar PIB-ul nominal crește cu câteva zecimale; anul acesta nu va depăși 2–3% — insuficient pentru a susține țara pe termen lung. Avem și capital uman limitat; populația actuală este estimată la aproximativ 30 de milioane — minimul de după anii 1950. Aceste motive economice, demografice și financiare fac necesară încheierea mai rapidă a războiului, iar eroii noștri de pe front câștigă, de fapt, săptămâni în plus pentru procesul de negociere.
Adrian Dumitru: Să trecem la ultimul subiect: integrarea Ucrainei în UE. Care sunt cele mai dificile reforme rămase din punct de vedere economic? Și credeți că integrarea — mai ales aderarea la piața unică — este posibilă cât timp Ucraina încă luptă, sau acest proces trebuie finalizat după încheierea războiului?
Volodimir Landa: Avem „Ukraine Facility”, prin care Ucraina primește 50 de miliarde de euro în următorii ani. În cadrul acestui program este listat clar setul de reforme pe care Ucraina trebuie să le facă. La început am progresat foarte bine, dar acum avem probleme în implementarea unor reforme; există un calendar clar și știm unde suntem în grafic și unde întârziem.
În privința pieței unice: nu vorbim de următorii câțiva ani. Nu ne așteptăm ca Ucraina să intre în UE anul viitor sau peste doi ani. Cel mai optimist scenariu pe care l-am auzit este 2030; apartenența deplină nu ar fi realistă înainte de 2032–2034. Accesul la piața comună cu 1–2 ani înainte de aderare tot înseamnă un orizont lung și multă muncă. Esențial este să se încheie războiul; cât timp există ostilități, Ucraina nu va fi un membru dezirabil.
O teamă a Europei privea exodul forței de muncă ucrainene. În realitate, mare parte din forța de muncă calificată este deja în UE — milioane de oameni. Da, există restricții pentru trecerea frontierei pentru bărbații 25–60 de ani, dar practica arată că cine vrea cu adevărat să iasă găsește modalități (legale sau nu). Deci nu va exista un „șoc” ulterior.
Cât despre bunuri, Ucraina nu este foarte competitivă într-un număr mare de produse. Suntem exportatorul mondial nr. 1 de ulei de floarea-soarelui (acum disputat de Rusia, care a capturat unele facilități), un mare exportator de grâne și porumb, și de minereu de fier (lipsindu-ne capacitățile de oțel). Aceste aspecte sunt sensibile pentru UE, mai ales în agro. Unele țări vor să-și protejeze fermierii, însă agricultura ucraineană este foarte digitalizată și de scară mare, ceea ce o face mai eficientă și cu prețuri mai mici. Poate răspunsul nu e blocarea importurilor ucrainene, ci reformarea propriilor sectoare agro pentru a crește eficiența. Dar, în unele țări — de pildă în Polonia — vorbim de o chestiune socială și politică sensibilă: peste un milion de fermieri care nu vor să coopereze în structuri mai mari. Toată lumea înțelege ce e mai eficient economic, dar nu e întotdeauna fezabil politic dacă trebuie să câștigi alegeri după acele decizii.
„Opoziția poloneză a răsturnat masa”
Adrian Dumitru: Vă așteptați la alte forme de opoziție, în afară de Slovacia și Ungaria — știm de alegerile lor și de posibile schimbări de guvern? Alte opoziții politice?
Volodimir Landa: Avem și opoziția poloneză, care a răsturnat masa. În 2022, când am făcut un clasament al țărilor sprijinitoare ale Ucrainei, Polonia era pe locul 1, înaintea țărilor baltice. În 2023–2024, cu altă metodologie, Polonia a ajuns pe locul 2. Apoi am văzut protestele poloneze — greu de înțeles — împotriva bunurilor ucrainene, în timp ce bunuri similare din Rusia și Belarus intrau fără proteste. Este un fundal politic clar. Acum avem un președinte polonez clar anti-ucrainean, populist, care „apasă” pe cele mai sensibile puncte ale istoriei comune. Nu cred că înțeleg întreaga dimensiune a acestor probleme, pentru că se prezintă adesea doar în postura de victimă a armatei ucrainene, fără a privi perioadele în care Polonia a ocupat circa 40% din teritoriul Ucrainei de azi — acum 300 de ani, granița poloneză era la 20 km de Kiev, iar teritorii locuite de ucraineni aparțineau Poloniei, care nu era tocmai o republică democratică.
Dacă obiectivul noului președinte polonez este similar cu al lui Orbán și Fico — pași pro-ruși — atunci, dacă Ucraina răspunde prin a deschide „alte capitole” istorice, exact asta vrea Rusia: să ne transforme în dușmani cu Polonia, Ungaria, Slovacia etc. În Polonia, ucrainenii nu se simt mereu în siguranță; în Budapesta sau Bratislava, te simți bine, deși regimurile sunt ostile politic. În Polonia apar multe dificultăți doar pentru că ești ucrainean — un punct dureros al istoriei, inclusiv în secolul XX, nu foarte îndepărtat. Când guvernul polonez este pro-ucrainean, ambele părți încearcă să gestioneze aceste episoade istorice; acum, noul președinte nu e pregătit pentru astfel de decizii. Mă aștept la activități pro-ruse din partea Poloniei în viitorul apropiat.
Adrian Dumitru: Vă mulțumesc foarte mult, domnule Landa. A fost extrem de informativ. Mulțumesc pentru răspunsurile foarte bune.
Volodimir Landa: Mulțumesc, Adrian.