Antena 3 CNN Externe Jeff Bezos pleacă de la conducerea Amazon

Jeff Bezos pleacă de la conducerea Amazon

Jeff Bezos pleacă la începutul săptămânii viitoare de la conducerea Amazon.

de Alexandru Negrici    |   

Bezos, în vârstă de 57 de ani, renunţă luni la funcţia de CEO Amazon. El va rămâne preşedinte executiv şi cel mai mare acţionar al companiei, dar contul său de Instagram arată că are multe alte interese.

Acesta este un fan science-fiction şi plănuieşte o plimbare în spaţiu împreună cu fratele său, Mark, în această lună, arată o postare recentă.

Într-o altă postare, Bezos se află la volanul unui pickup electric construit de Rivian, o companie pe care Amazon a finanţat-o, traversând deşertul pentru a vedea o rachetă aterizând.

Bezos a vărsat miliarde de dolari în compania sa Blue Origin pentru a promova turismul în spaţiu.

Primul zbor cu echipaj al companiei urmează să aibă loc pe 20 iulie, la mai puţin de două săptămâni după Virgin Galactic, a lui Richard Branson.

Miliardarul îl va lăsa pe fostul şef al Amazon Cloud Computing, Andy Jassy, la conducerea companiei, care este mai mare şi mai valoroasă ca oricând.

Subiecte în articol: Jeff Bezos Amazon
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Urgie la Vâlcăneşti, în Prahova. Oamenii, blocaţi în case!