Antena 3 CNN Externe MAE înființează un grup de lucru pentru promovarea și studierea limbii române în străinătate

MAE înființează un grup de lucru pentru promovarea și studierea limbii române în străinătate

R.M.
1 minut de citit Publicat la 17:35 27 Feb 2026 Modificat la 17:35 27 Feb 2026
Comunităţile româneşti sunt tot mai numeroase în diferite ţări din Europa şi din lume. Sursă foto: Getty Images

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a găzduit un grup de lucru interinstituţional de coordonare cu instituţiile care au atribuţii în studierea limbii române în străinătate, scopul fiind creşterea nivelului de colaborare în promovarea limbii române în diaspora de mobilitate şi în comunităţile istorice, notează Agerpres.

Grupul nou constituit are, de asemenea, drept obiectiv crearea unei mai bune sinergii între programele dezvoltate de fiecare instituţie şi identificarea unor noi linii de acţiune în beneficiul păstrării şi recuperării elementelor identitare legate de limba şi cultura română pentru românii din străinătate.

În contextul unor comunităţi româneşti tot mai numeroase în diferite ţări din Europa şi din lume, menţinerea şi dezvoltarea identităţii lingvistice şi culturale a noilor generaţii de români reprezintă o prioritate esenţială, limba fiind elementul central pentru păstrarea identităţii acestora şi a legăturii lor cu ţara.

„Dorim să asigurăm o bună colaborare şi să sprijinim celelalte instituţii de resort în promovarea limbii române în diaspora şi comunităţile istorice. Vrem să înţelegem problemele cu care acestea se confruntă şi cum putem acţiona concertat şi eficient pentru a le soluţiona.

MAE doreşte să impulsioneze o coordonare mai bună între diferitele instituţii şi să sprijine activitatea acestora de promovare a limbii române în străinătat”, a explicat secretarul de stat pentru relaţii interinstituţionale, cooperare pentru dezvoltare şi drepturile omului, Clara Volintiru, potrivit unui comunicat de presă.

În context, aceasta a subliniat că misiunile diplomatice şi oficiile consulare vor acţiona pentru a analiza în ce măsură comunităţile din diaspora doresc să acceseze diverse modalităţi de promovare a limbii şi culturii române şi pentru a identifica posibilităţile de introducere sau extindere a cursurilor de limbă română în cadrul sistemului de învăţământ public din ţările de reşedinţă.

De asemenea, a evidenţiat că, dincolo de dialogul cu autorităţile de resort din statele respective, acestea au o misiune esenţială în ceea ce priveşte informarea comunităţilor de români, a părinţilor şi profesorilor interesaţi.

La prima şedinţă a grupului de lucru au participat reprezentanţi ai Institutului Limbii Române, Institutului Cultural Român, Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Administraţiei Prezidenţiale şi Patriarhiei Române.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole