Antena 3 CNN Externe Medvedev amenință din nou Ucraina și spune că va trebui să „capituleze necondiționat” dacă nu acceptă pretențiile Rusiei

Medvedev amenință din nou Ucraina și spune că va trebui să „capituleze necondiționat” dacă nu acceptă pretențiile Rusiei

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 20:42 20 Mai 2025 Modificat la 20:42 20 Mai 2025
Dmitri Medvedev. Getty Images

Dmitri Medvedev, fostul locțiitor al lui Putin la Kremlin, actual adjunct în Consiliul de Securitate al Rusiei, a declarat, marți, că Ucraina va trebui „să capituleze necondiţionat” dacă nu acceptă revendicările Rusiei și „realitatea de pe teren”, adică raptul teritorial comis de regimul de la Kremlin, relatează Agerpres.

„În cazul în care respinge pacea, pe Ucraina o aşteaptă capitularea necondiţionată, iar mulţi din Rusia preferă această opţiune”, a declarat reprezentantul regimului Putin la un eveniment din Sankt Petersburg.

Rusia este „pregătită” pentru negocieri de pace, dar insistă asupra faptului că acestea trebuie să ţină seama de circumstanţele actuale, a spus el, făcând referire la anexarea a patru regiuni ucrainene în 2022 - Herson, Zaporojie, Donețk și Lugansk plus Crimeea ocupată din 2014.

În acelaşi timp, Medvedev a afirmat că predarea necondiţionată a Ucrainei este o „formulă de pace care există şi în dreptul internaţional".

Medvedev, cunoscut pentru declaraţiile sale controversate și extrem de agresive pe reţelele sociale, a mai spus că „există o nevoie urgentă nu numai de negocieri, ci şi de elaborarea unor proceduri care să garanteze o pace durabilă”.

„Prin urmare, sunt necesare garanţii juridice internaţionale pe termen lung pentru a elimina cauzele profunde ale conflictului şi pentru a preveni repetarea acestuia”, a continuat el, repetând din nou propaganda regimului de la Kremlin, conform căreia războiul din Ucraina nu e un război de agresiune comis de un stat paria care ignoră legislația internațională, ci un război generat de dorința Ucrainei de a adera la NATO care ar „amenința” Rusia.

Anterior, purtătoarea de cuvânt a diplomației lui Putin, Maria Zaharova, a criticat impunerea de „termene artificiale” pentru negocierile de pace între Rusia și Ucraina, făcând referire la ultimatumul europenilor pentru regimul de la Kremlin.

„Încercarea de a crea un calendar artificial pentru dialog, presiunile, ultimatumurile, ameninţările, şantajul, alimentarea tensiunilor prin intermediul media controlate de grupuri de putere occidentale sau crearea unei agitaţii nesănătoase sunt absolut contraproductive”, a declarat Zaharova.

Etapele viitoare ale negocierilor cu Ucraina vor depinde de realizarea a ceea ce părţile au convenit pe 16 mai, la Istanbul, a spus reprezentanta diplomaţiei ruse.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole