Antena 3 CNN › Externe › Mesajul lui Zelenski după înțelegerea Trump–Putin: „Rusia și-a exprimat mulțumirea” aruncând bombe peste case și ucigând trei copii

Mesajul lui Zelenski după înțelegerea Trump–Putin: „Rusia și-a exprimat mulțumirea” aruncând bombe peste case și ucigând trei copii

A.N.
2 minute de citit Publicat la 21:38 10 Oct 2026 Modificat la 21:38 10 Oct 2026
Volodimir Zelenski. sursa foto: Getty

Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că a răspuns relaxării sancțiunilor americane asupra motorinei cu un nou val de atacuri asupra civililor, după ce mai multe bombe planante au lovit, sâmbătă, clădiri de locuințe din Zaporojie, ucigând cel puțin 17 oameni, printre care trei copii. Președintele ucrainean a legat atacul de acordul încheiat de Donald Trump cu Vladimir Putin. El susține că Moscova interpretează orice slăbire a presiunii drept un semn că poate continua războiul.

„Astăzi, Rusia și-a exprimat mulțumirea pentru ridicarea sancțiunilor asupra exporturilor de motorină aruncând cinci bombe planante asupra unor clădiri de locuințe din Zaporojie”, a scris Zelenski sâmbătă pe X.

Potrivit președintelui ucrainean, bilanțul tragediei era, la momentul postării, de 12 morți confirmați, printre care trei copii, și 14 răniți, dintre care doi se aflau în stare critică. Mai târziu, bilanțul oficial al celor uciși a ajuns la 17 persoane.

„Medicii luptă pentru a le salva viața”, a transmis Zelenski, care a precizat că autoritățile încă verifică situația altor 12 persoane care s-ar fi putut afla în zona lovită. La fața locului au fost mobilizate toate serviciile de urgență, iar operațiunile de căutare și salvare erau în desfășurare.

Atacul de la Zaporojie a făcut parte dintr-o ofensivă mai amplă. În cursul nopții, nu mai puțin de 13 regiuni ale Ucrainei au fost lovite, fiind avariate clădiri de locuințe, elemente de infrastructură și instalații feroviare, a mai scris liderul de la Kiev.

„Noaptea trecută a confirmat încă o dată că, în Rusia, orice relaxare a presiunii este interpretată ca un semn că pot continua să lupte, că pot continua să arunce bombe asupra orașelor. Este nevoie de alte semnale”, a scris el.

Președintele ucrainean a insistat că singura cale prin care Moscova poate fi adusă la masa păcii este ca aceasta să plătească un preț real pentru război.

„Rusia trebuie să înțeleagă că trebuie să oprească războiul, iar pentru ca acest lucru să se întâmple, Rusia trebuie să-și simtă pierderile. În acest moment, capacitățile noastre cu rază lungă de acțiune sunt cele care asigură acest lucru. Și vom răspunde atacurilor rusești”, a transmis Zelenski.

Declarația vine într-un moment de tensiune maximă între Kiev și Washington, în condițiile în care administrația Trump a cerut Ucrainei să înceteze atacurile cu drone asupra rafinăriilor rusești, iar reprezentanții președintelui american ar fi amenințat, în timpul negocierilor de la Miami, cu întreruperea schimbului de informații de intelligence.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole