Antena 3 CNN Actualitate Social Ministrul Sănătăţii, despre copilul intrat în comă la o clinică stomatologică din Piteşti: Anestezia a fost făcută ilegal

Ministrul Sănătăţii, despre copilul intrat în comă la o clinică stomatologică din Piteşti: Anestezia a fost făcută ilegal

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat, marţi, referindu-se la cazul copilului intrat în comă la Piteşti, după o anestezie, că nu au fost respectate normele minime de securitate.

de S.T.    |   

Victor Costache a precizat că anestezia generală poate fi făcută numai în structuri sanitare acreditate în acest sens.

„Este o dramă şi suntem alături de familie. Suntem revoltaţi să ştim că este o practică şi mă bucur că avem şansa să transmitem acest mesaj întregii ţări şi tuturor celor care în cabinete stomatologice folosesc fără autorizare această anestezie generală intravenoasă cu propofol. Din câte ştiu eu a fost un cocktail cu propofol dormicum fără a respecta normele minime de securitate. Anestezia generală poate fi dată în structuri sanitare acreditate. Nu putem da anestezie generală unde considerăm că se poate da anestezie generală. Transmitem un mesaj medicilor anestezişti să înceteze aceste practici. Din păcate nu este un fenomen punctual. Se întâmplă pe larg la nivel naţional. A trebuit să se întâmple o tragedie ca să fie demascat acest fenomen şi vă transmit fermitatea echipe noastre pentru a înceta aceste practici”, a afirmat ministrul.

Dezvăluiri după ce un copil a intrat în comă într-o clinică stomatologică din Piteşti

Ministerul Sănătăţii a anunţat, marţi, că se fac verificări la clinica stomatologică din Piteşti unde un copil de patru ani a intrat în comă după o anestezie.

Inspectorii DSP Argeş au aplicat clinicii stomatologice o amendă de 20.000 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în Autorizarea Sanitară de Funcţionare.

În acest caz a fost începută şi o anchetă a poliţiştilor din Piteşti.

Tudor Ciuhodaru, despre cazul clinicii stomatologice din Piteşti: Toleranţa, lenea sau incompetenţa duc la un final tragic!

Tudor Ciuhodaru, despre cazul clinicii stomatologice din Piteşti: Toleranţa, lenea sau incompetenţa duc la un final tragic!

Subiecte în articol: Victor Costache anestezie
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo actualizată pentru minivacanța de 1 mai și Paște