Antena 3 CNN Actualitate Social Ministrul Sănătății: Un alt pacient ar fi fost ars la Spitalul Floreasca

Ministrul Sănătății: Un alt pacient ar fi fost ars la Spitalul Floreasca

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a afirmat marţi că există o informaţie potrivit căreia ar mai fi fost încă un caz în care un pacient a suferit arsuri în timpul operaţiei la Spitalul de Urgenţă Floreasca, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care a fost retrimis Corpul de Control la unitatea medicală.

Întrebat la o conferinţă de presă dacă există informaţii că ar mai fi fost un pacient ars în sala de operaţii, Costache a răspuns: "Avem şi noi aceeaşi informaţie, pentru asta investigăm în continuare, pacientul este în viaţă şi a fost un eveniment de mai mică dimensiune, dar nu vreau să speculez, fiindcă nu este corect".

Ministrul a spus că toţi pacienţii care au suferit astfel de arsuri trebuie să le semnaleze.

„De asta continuăm să investigăm şi rugăm ca toţi pacienţii care au suferit astfel de arsuri să le semnaleze. (...) Vor fi transmise şi mesaje oficiale din partea Ministerului Sănătăţii şi ANMCS să nu mai folosească off-label astfel de produse şi orice utilizare off-label a unui biocid, a unui instrument chirurgical, poate da naştere la tragedii de felul acesta", a susţinut Victor Costache.

Sursă: Agerpres
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia