Antena 3 CNN Externe Mykhailo Fedorov, eroul neştiut din dreapta lui Zelenski. El a convins cele mai mari companii IT din lume să părăsească Rusia

Mykhailo Fedorov, eroul neştiut din dreapta lui Zelenski. El a convins cele mai mari companii IT din lume să părăsească Rusia

Vicepremierul ucrainean Mykhailo Fedorov, care este şi ministrul ucrainean al Digitalizării, a reuşit, prin mesaje foarte bine țintite să determine unele dintre cele mai mari companii din domeniul IT din lume să renunțe la piața din Rusia și să ajute Ucraina.

de Georgiana Adam    |   

Mykhailo Fedorov, vicepremier al Ucrainei și ministru al transformării digitale din Ucraina, a convins cele mai mari companii IT din lume să plece din Rusia

Una dintre cele mai importante realizări ale lui Mykhailo, în cele câteva zile de la declanșarea războiului, a fost să pună presiune și să obțină acordul lui Elon Musk de a oferi internet gratuit Ucrainei prin intermediul sistemului de sateliți Starlink.

De asemenea, tânărul de 31 de ani este prieten foarte bun cu Volodimir Zelenski pe care l-a ajutat să devină președintele Ucrainei.

Potrivit ziare.com, reuşitele tânărului ministru ucrainean, contabilizate de antreprenorul român Sergiu Biriș, sunt următoarele:

- a pornit o campanie de atragere de donații în crypto pentru armata Ucrainei (au strâns peste $42 milioane de dolari până acum);

- Facebook, Google, YouTube, Twitter au oprit accesul la promovare a canalelor de propagandă rusești;

- Google Maps a oprit anumite funcționalități pentru a proteja cetățenii din Ucraina;

- a reușit să îl determine pe Tim Cook să oprească vânzarea produselor Apple în Rusia;

- SAP, una din cele mai mari companii de software din lume, nu va mai vinde produse în Rusia.

De asemenea, Netflix și Spotify nu mai permit plăți cu cardurile rusești.

Mykhailo Fedorov nu se oprește din demersurile sale și vine aproape zilnic cu alte cereri adresate reprezentanților marilor companii din Vest.

Pune presiune pe aceștia în mod direct prin publicarea pe Twitter a unor solicitări oficiale în limba engleză, cu semnătură și ștampilă.

 

Subiecte în articol: Mykhailo Fedorov viceprimar Ucraina
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române