Senatoarea liberală Nicoleta Pauliuc reacționează ferm după atacul sexist și grobian lansat de deputatul AUR Mihail Neamțu la adresa ministrului de Externe, Oana Țoiu. Într-o postare virală, lidera liberală atrage atenția că nu este vorba doar despre o dispută între partide, ci despre un mod de a reduce la tăcere femeile care au un cuvânt de spus în spațiul public.
„Nu suntem candidate la concursuri de frumusețe. Suntem femei care și-au asumat să lucreze pentru binele țării”, scrie Pauliuc, denunțând modul în care imaginea Oanei Țoiu a fost manipulată și transformată în țintă de dispreț prin colaje, filtre deformante și glume toxice. Ea avertizează că dacă astfel de atacuri devin tolerabile în politică, atunci degradarea rolului femeii în societate este inevitabilă.
„Dacă unei femei aflate într-una dintre cele mai înalte funcții din stat i se poate întâmpla așa ceva, să nu ne mirăm că numărul cazurilor de femei ucise în contexte de violență domestică este în creștere”, a adăugat senatoarea PNL.
Într-un apel adresat întregii clase politice, dar și cetățenilor, Nicoleta Pauliuc cere revenirea la un discurs politic decent și respectuos: „Nu cerem tratament preferențial, cerem doar să fim evaluate pe fapte, nu pe aparențe manipulate."