Când angajații de la sediul Agenției Spațiale Europene din Paris simt nevoia, urina lor nu ajunge pur și simplu la canal – ci e transformată în ceva mult mai util: îngrășământ certificat pentru plante. Tehnologia din spatele acestui proces aparține VunaNexus, un startup elvețian care susține că reciclează minerale și care, pe fondul crizei globale a îngrășămintelor, a început să fie luat foarte în serios, scrie The Guardian.
Deși toaletele cu separare a urinei sunt adesea asociate cu WC-urile improvizate de la festivaluri, în recuperarea nutrienților din urină nu e nimic boem, spune David de Chambrier, directorul executiv al VunaNexus. Procesul nu diferă prea mult de recuperarea mineralelor din electronicele uzate.
„Urina este o resursă extrem de concentrată. Nu facem asta din considerente ecologiste – reciclăm minerale”, spune el. La fel ca bateriile, care nu ar trebui aruncate la gunoi menajer pentru a putea fi reciclate corespunzător, „separarea urinei la sursă face tratarea ei mult mai simplă”.
Toalete speciale, vizual identice cu cele obișnuite, trimit lichidul separat – fără a-l dilua cu apă – printr-un sistem de conducte, către o mică stație de tratare din subsolul clădirii.
Acolo, urina trece printr-o serie de rezervoare care elimină micropoluanții, precum antibioticele, și concentrează nutrienți valoroși – azot și fosfor – esențiali pentru creșterea plantelor. Lichidul este apoi pasteurizat la 90°C, eliminând eventualii viruși și agenți patogeni. Apa distilată este separată și reinjectată în sistemul de toaletare, iar la capătul procesului rezultă un îngrășământ lichid numit Aurin.
VunaNexus, startup-ul elvețian din spatele acestei tehnologii, susține că Aurin este singurul îngrășământ mineral obținut integral din urină umană certificat pe piață.
Este aprobat pentru utilizare pe toate tipurile de plante de autoritățile elvețiene și franceze și este comercializat agricultorilor, grădinarilor amatori și proprietarilor de plante de apartament; în prezent, este testat de autoritățile municipale din Paris, Lausanne și Zürich.
Până la declanșarea războiului Rusiei în Ucraina, în 2022 – care a dus la explodarea prețurilor la îngrășăminte –, „eram în continuare priviți ca niște ciudați cu idei verzi”, spune de Chambrier, care conduce VunaNexus alături de sora sa, Nadège de Chambrier, inginer de mediu și director tehnic al companiei. Între timp, lucrurile s-au schimbat.
Controlul asupra Strâmtorii Ormuz – pe unde trece aproximativ o treime din comerțul global cu materii prime pentru îngrășăminte și o cincime din transporturile de gaz natural lichefiat necesar producerii lor – a expus cu brutalitate vulnerabilitatea acestei piețe și a stârnit un interes reînnoit pentru alternative.
ONU avertizează că 45 de milioane de oameni sunt în pericol de foamete acută din cauza conflictului din Orientul Mijlociu, pe fondul scumpirii îngrășămintelor și al amenințărilor la adresa securității alimentare în unele dintre cele mai sărace țări ale lumii.
În prezent, sistemul VunaNexus este instalat în mai multe clădiri comerciale și rezidențiale de mari dimensiuni, inclusiv în una dintre cele mai importante bănci private din Geneva, reciclând aproximativ trei milioane de litri de urină pe an. Tehnologia urmează să fie implementată într-un nou cartier ecologic din Paris, cel mai amplu proiect de acest tip din Europa.
„Dacă am recicla toată urina oamenilor din Europa, cred că am putea acoperi în jur de 30% din necesarul de azot”, spune de Chambrier. Nu e suficient pentru a transforma piața îngrășămintelor, dar oferă o alternativă care poate crește reziliența sistemelor de tratare a apelor în zonele urbane dense și reduce impactul de mediu al îngrășămintelor chimice.
Departe de orașele bogate din Europa, compania s-a născut dintr-un proiect de cercetare pionier din Africa de Sud, demarat cu peste un deceniu în urmă, cu scopul de a dezvolta un sistem de salubritate accesibil capabil să producă îngrășământ din urină. Proiectul se numea Vuna – acronim de la Valorisation of Urine Nutrients in Africa – și înseamnă „recoltă” în limba isiZulu.
Peste 80.000 de toalete uscate cu separare a urinei au fost instalate la periferia orașului Durban. Proiectul, coordonat și de institutul elvețian de cercetare a apei Eawag, a pilotat un sistem de colectare, tratare și concentrare a nutrienților din urină într-un îngrășământ natural care putea fi folosit de fermierii locali.
Îngrășământul a fost testat pe culturi de porumb și a demonstrat că tehnologia funcționează, însă costurile logistice de transport, depozitare și procesare a urinei au făcut proiectul neviabil la scară largă.
A face ca cifrele să iasă rămâne o provocare majoră, chiar și în Elveția. La o stație mică de tratare, costul producerii unui kilogram de azot din urină este de 40 până la 50 de ori mai mare decât cel al îngrășămintelor sintetice, recunoaște de Chambrier.
Pentru a deveni competitivă pe piața agricolă, VunaNexus trebuie să-și extindă producția și ar trebui să fie remunerată pentru serviciul de tratare a apelor uzate pe care îl oferă, consideră el.
La Durban, cercetători și ONG-uri continuă să caute modalități de a livra servicii de salubritate urbană care să producă totodată îngrășăminte.
Un proiect vizează crearea unui sistem de colectare a urinei de la pisoare stradale simple, instalate într-o zonă centrală din Durban, unde mii de lucrători informali câștigă din vânzările stradală și din piețe, fără acces la condiții sanitare decente. O veche stație de tratare a apei, folosită cândva în cadrul proiectului Vuna, este reabilitată pentru a transforma urina colectată în îngrășământ.
„Trebuie să regândim ce considerăm deșeu și cum poți transforma o problemă publică într-un bun urban”, spune Richard Dobson, co-fondator al ONG-ului Asiye eTafuleni care lucrează alături de comercianții informali din spațiile publice.
Proiectul, explică el, ar crea „un circuit frumos și închis”. Colectarea urinei de la oamenii care comercializează în spații publice și transformarea ei în îngrășământ ar putea beneficia fermierilor care cultivă legumele vândute pe stradă – un ciclu care ar putea genera locuri de muncă demne și ar reinjjecta beneficii economice în comunitatea locală.
Între timp, Maano Tshimange, cercetător la Universitatea din Surrey care a crescut fără toaletă într-o zonă rurală din una dintre cele mai sărace provincii din Africa de Sud, studiază modalități de a îmbunătăți performanța unei tehnici eficiente energetic de concentrare a nutrienților din urină cu ajutorul unui sistem membranar.
Tshimange, a cărei familie folosea urina pentru a-și fertiliza culturile, spune că tehnologia face posibilă producerea de îngrășământ din urină la scară largă, dar că mai este nevoie de mult efort pentru a convinge guvernele și fermierii că este sigur să o facă.
„Cred în continuare că în zonele rurale, unde oamenii nu au acces la îngrășăminte, pot face o diferență, conștientizându-i că urina nu e un deșeu, ci o resursă valoroasă”, spune ea.
În ultimă instanță, VunaNexus speră să transforme Aurin într-un standard în materie de îngrășăminte, suficient de ieftin pentru a fi produs și în alte părți ale lumii – inclusiv la Durban. „Scopul nostru ca firmă este să aducem această tehnologie înapoi acolo de unde a pornit”, spune de Chambrier.