Antena 3 CNN › Externe › Mapamond › O clădire a fost construită din cărămizi trimise prin poștă. Ce a făcut proprietarul când Poșta a înțeles schema și a impus restricții

O clădire a fost construită din cărămizi trimise prin poștă. Ce a făcut proprietarul când Poșta a înțeles schema și a impus restricții

Mia Lungu
5 minute de citit Publicat la 11:39 16 Noi 2026 Modificat la 11:39 16 Noi 2026
Bank of Vernal Utah. Sursa foto: Wikimedia Commons/ Ntsimp

Uneori, o idee ingenioasă poate schimba regulile jocului. Alteori, poate da atât de mult de lucru unui serviciu poștal, încât acesta ajunge să modifice regulamentul pentru a împiedica repetarea isprăvii. Exact așa s-a întâmplat în 1916, în Statele Unite, când un om de afaceri a găsit o metodă neobișnuită de a construi o bancă: a comandat cărămizile necesare și le-a trimis, bucată cu bucată, prin poștă.

Povestea s-a petrecut în Vernal, un orășel din statul american Utah, iar protagonistul ei a fost William Horace Coltharp, unul dintre directorii unei bănci locale care urma să primească un sediu nou, potrivit revistei Medium.

Transportul cărămizilor costa de patru ori mai mult decât materialele

În 1916, Coltharp avea o problemă aparent simplă, dar costisitoare. Pentru noua clădire a băncii își dorea o fațadă realizată din cărămizi presate, de calitate superioară, produse de o fabrică din Salt Lake City.

Cele două localități erau despărțite de aproximativ 125 de mile în linie dreaptă, adică în jur de 200 de kilometri. Numai că relieful dificil transforma transportul într-o adevărată aventură. În lipsa unei legături feroviare directe și a unor drumuri convenabile, marfa trebuia să parcurgă un traseu de aproape 400 de mile, adică peste 640 de kilometri, prin Colorado și Utah.

Transportul tradițional cu ajutorul căruțelor și al transportatorilor comerciali ar fi costat de peste patru ori mai mult decât cărămizile în sine. Pentru Coltharp, cheltuiala era greu de justificat.

Soluția a apărut când omul de afaceri a consultat regulamentele serviciului poștal american.

Oportunitatea oferită de un serviciu poștal relativ nou

Înainte de 1913, legislația americană nu permitea serviciului poștal să transporte colete cu o greutate mai mare de patru livre, aproximativ 1,8 kilograme. Pentru pachetele mai grele, clienții erau nevoiți să apeleze la companii private.

La 1 ianuarie 1913, autoritățile au introdus însă serviciul Parcel Post, care permitea expedierea coletelor de până la 11 livre. Limita a crescut ulterior la 20 de livre, apoi la 50 de livre în 1914, ajungând în cele din urmă la 70 de livre.

Coltharp a descoperit că tarifele poștale erau mult mai avantajoase decât cele practicate de transportatorii privați. Mai mult, costurile erau calculate în funcție de distanța în linie dreaptă dintre localități, nu de numărul real de kilometri parcurși de colet.

Cu alte cuvinte, deși cărămizile trebuiau să parcurgă sute de kilometri printr-un traseu ocolitor, pentru calcularea tarifului poștal conta distanța mult mai mică dintre Salt Lake City și Vernal.

Așa s-a născut planul: cărămizile urmau să fie expediate prin poștă.

15.000 de cărămizi, împachetate și trimise una câte una

Pentru a respecta regulile serviciului Parcel Post, fiecare cărămidă era învelită individual în hârtie, apoi câte zece erau așezate într-o ladă de lemn.

Fiecare colet cântărea aproximativ 50 de livre, echivalentul a 22,7 kilograme, respectând limita de greutate aplicabilă.

În total, fabrica Salt Lake Pressed Brick Company a expediat aproximativ 15.000 de cărămizi, repartizate în circa 1.500 de lăzi. Greutatea totală a transportului a ajuns la aproximativ 37,5 tone.

Și toate acestea au fost trimise prin sistemul poștal american!

Pentru serviciul poștal, însă, lucrurile au devenit rapid complicate. În 1916, oficiul din Vernal primea deja, în medie, aproximativ două tone de corespondență și colete în fiecare zi. Pe lângă comenzile comercianților și materialele de construcție comandate de localnici, au început să sosească și zeci de tone de cărămizi.

Poștașii și angajații oficiului au ajuns să lucreze până la 15 ore pe zi pentru a face față volumului de marfă.

Coltharp ceruse inițial ca lăzile să fie livrate direct la șantierul băncii. Poștașul local a refuzat, explicându-i că regulamentele obligau ca toate coletele să ajungă mai întâi la oficiul poștal, de unde destinatarii trebuiau să le ridice.

Astfel, cărămizile au început să se adune în jurul clădirii poștei, iar angajații au fost nevoiți să gestioneze o situație pentru care, cu siguranță, nu fuseseră pregătiți.

Potrivit unei relatări publicate de KSL, poștașul din Vernal a trimis la Washington un mesaj în care reclama, în termeni deloc protocolari, că cineva încerca să expedieze o clădire întreagă prin poștă.

Cum a reacționat Poșta când a înțeles ce se întâmplă

Situația a ajuns în atenția conducerii serviciului poștal american. Problema era că regulamentele permiteau expedierea coletelor individuale în limita greutății stabilite, dar nu impuneau o limită clară pentru cantitatea totală de marfă pe care o singură persoană o putea trimite aceluiași destinatar.

Așa că autoritățile au decis să schimbe regulile.

La 7 noiembrie 1916, Otto Praeger, al doilea adjunct al directorului general al Poștei, a publicat un anunț oficial în buletinul poștal prin care stabilea o nouă procedură: dacă un expeditor dorea să trimită aceluiași destinatar, în aceeași zi, mai mult de 200 de livre de mărfuri (aproximativ 90,7 kilograme), expedierea era considerată neobișnuită și trebuia aprobată de conducerea centrală.

Practic, o singură persoană nu mai putea trimite cantități uriașe de marfă fără ca autoritățile să intervină.

Într-o altă relatare istorică este menționată și o posibilă soluție folosită de oamenii implicați în construcție: locuitorii din zonă, inclusiv fermieri și crescători de animale, ar fi acceptat să figureze drept destinatari ai unor colete, după care transportau cărămizile la șantier. Astfel, marfa putea fi distribuită între mai mulți destinatari.

Totuși, documentele istorice ale Serviciului Poștal American arată că cea mai mare parte a transportului fusese deja efectuată, iar zidăria clădirii a fost terminată în noiembrie 1916. Prin urmare, nu există dovezi solide că această soluție a fost necesară pentru finalizarea proiectului. Cărămizile ajunseseră deja la destinație înainte ca noile restricții să poată opri expedierea.

Banca a fost construită, iar povestea a intrat în istorie

În ciuda dificultăților logistice, proiectul a fost dus la bun sfârșit. Noua clădire a fost finalizată, iar banca s-a mutat în sediul său în februarie 1917.

Există și un detaliu interesant: legenda spune adesea că întreaga clădire a fost trimisă prin poștă. În realitate, au fost expediate doar cărămizile speciale folosite pentru fațadă. Restul materialelor de construcție, inclusiv alte cărămizi produse local, au fost procurate separat.

De-a lungul timpului, numărul cărămizilor expediate a fost și el subiect de confuzie. Unele relatări populare vorbesc despre 80.000 de bucăți, însă istoricul Serviciului Poștal American a identificat documente care confirmă expedierea a aproximativ 15.000 de cărămizi presate, destinate fațadei.

Clădirea a devenit cunoscută sub numele de „Parcel Post Bank”, adică „Banca prin coletărie”. A găzduit ulterior o filială Zions Bank și se află la adresa 3 West Main Street din Vernal.

În 2008, imobilul a fost inclus în Registrul Național al Locurilor Istorice din Statele Unite, devenind un reper arhitectural și istoric al orașului.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole