Antena 3 CNN Actualitate Locale O localitate din România a fost declarată cea mai poluată din Europa

O localitate din România a fost declarată cea mai poluată din Europa

România este o ţară poluată, unde chiar și localităţile mici sunt afectate. O situaţie dramatică a fost în localitatea Blejoi din Prahova, în ziua de 4 decembrie.

Potrivit Worlds Air Pollution, la momentul indicat, comuna Blejoi era pe primul loc în topul celor mai poluate localităţi din Europa la indicatorul PM 10 – pulberi în suspesie.

Conform APM Prahova, în condiţiile în care valoarea medie zilnică pentru indicatorul PM 10 este, la Blejoi, de 50 micrograme pe metru cub (ug/mc), în data de 1 decembrie, acest indicator a fost de 59,2. În următoarele două zile, indicatorul a ajuns la valori aproape duble faţă de o zi „normală”: 95,63 ug/mc în 2 decembrie şi 95,54 ug/mc în 3 decembrie.

În ziua de 4 decembrie, când harta mondială arăta cote alarmante ale pulberilor în suspensie, aparatul de măsurare de la Blejoi s-a defectat la ora 06.00, fiind repus în funcţiune la ora 14.00.

Pulberile în suspensie sunt microparticule care intră în plămâni şi îmbolnăvesc, încet, dar sigur, aparatul respirator, potrivit businessmagazin.ro.

Subiecte în articol: localitate
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare