Antena 3 CNN Actualitate Locale Pană de curent la telescaunul de la pârtia Prislop. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, după ce turiştii au rămas blocaţi

Pană de curent la telescaunul de la pârtia Prislop. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, după ce turiştii au rămas blocaţi

Mai mulți turiști au rămas blocați pe telescaunul de la pârtia Prislop în urma întreruperii alimentarii cu energie electrică a echipamentelor.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

La fața locului au intervenit echipe ISU și SMURD. O persoană a avut probleme medicale.

Autoritățile au activat planul roșu de intervenție. La fața locului s-au deplasat forțe din cadrul Stației de Pompieri Vișeu de Sus și Borșa cu o autospecială de stingere, trei echipaje SMURD și o autoscară de la Detașamentul Baia Mare.

De asemenea au ajuns în zonă o echipă de la Salvamont Borșa și o ambulanță SAJ.

Ulterior, defecțiunea a fost remediată, iar instalația a repornit. Turiștii au fost transportați la un refugiu din vârful pârtiei unde au fost evaluați medical.

O singură persoană a avut degerături la un deget, iar cei mai mulți turiști au coborât pe schiuri la baza pârtiei, a precizat ISU Maramureș.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Trandafir, bărbatul deghizat în femeie care a făcut ravagii în România