Antena 3 CNN Actualitate Inedit Ce își pictează românii pe pereți: Mona Lisa, Napoleon, fosta soacră la spânzurătoare

Ce își pictează românii pe pereți: Mona Lisa, Napoleon, fosta soacră la spânzurătoare

O nouă modă se răspândeşte cu repeziciune printre românii care se întorc din străinătate. Aceştia îşi pictează în case scene din copilărie, autoportrete, picturi ale lui Napoleon sau Mona Lisa, lei sau scene istorice.

Artistul care face aceste opere spune că un perete pictat astfel costă aproximativ 2.000 de euro.

Unul dintre clienţii săi apare călare pe cal în timp ce merge la pădure, un altul s-a cerut reprezentat ţinându-şi copilul în braţe.

Scenele de viaţă, în special din copilărie, sunt printre cele mai dese cerinţe. Acum pictorul are o propunere de pictură care ar însemna cât o biserică de pictat.

De altfel, clienţii chiar îşi doresc să li se picteze interiorul bisericii din Vatican.

Vasile Marina, un artist care execută astfel de opere a explicat, în emisiunea Se întâmplă în România, realizată de Maria Coman și Ionuț Cristache, care sunt cerințele clienților, ce își doresc de obicei și a dat și un exemplu personal.

“Am o lucrare foarte trăznită, trebuie să o termin undeva la toamnă. E ușor comică. Trebuie să desenez Capela de la Vatican și familia omului respectiv în pielea goală și câteva scene cu spânzurătoare. Capela va fi pictată pe un tavan și pereții vor fi pictați cu viziunea clientului. Mi s-a cerut să creez Mona Lisa, Napoleon, o fostă soacră de-a domnului, pictată la spânzurătoare. E viziunea omului, e viziunea clientului, e dorința omului. Va fi în colaborare, este un schimb de experiență. Omul va oferi vopseaua, el va face pentru mine altceva, mă ajută să realizez ceva ce mi-am dorit de mult, este un schimb de experiență."

 

Subiecte în articol: picturi romani arta Mona Lisa
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”