Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat joi, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor adresate la finalul şedinţei Consiliului Judeţean (CJ) Olt, că personal "agreează" posibilitatea desemnării lui Eugen Tomac în funcţia de prim-ministru, menţionând că nu s-a votat această opţiune în partid.
"Eugen Tomac, nu avem un vot în partid pentru că nu este o decizie oficială în momentul de faţă, deci n-aş putea să vorbesc în numele partidului dacă îl agreează sau nu. Eu personal îl agreez. Dar, reţineţi, este o opţiune personală doar", a spus Oprescu, prim-vicepreşedinte al PSD.
Liderul PSD Olt a menţionat că în situaţia nominalizării unui premier tehnocrat, pentru a avea acordul social-democraţilor, acesta trebuie să fie o persoană care "să cunoască bine clasa politică, să cunoască economie".
"Aşteptăm să vedem dacă preşedintele mai cheamă din nou partidele la consultări sau va desemna efectiv un premier. Agreem, aşa cum am spus-o public, agreăm opţiunea unui premier tehnocrat cu îndeplinirea următoarelor condiţii: să cunoască bine clasa politică din România, pentru că dacă pleacă un om rigid, pentru că principalul motiv al moţiunii de cenzură pe care Partidul Social Democrat a depus-o împotriva Guvernului Bolojan este vorba despre comportamentul lui Ilie Bolojan, care nu ţinea cont de nimeni. Nu poţi să încerci să conduci un guvern singur atâta timp cât stai pe o majoritate formată din patru partide plus minorităţi, adică trebuie să ţii cont de fiecare partid, ca în programul de guvernare al României să introduci măsuri propuse de toate partidele", a menţionat Oprescu.
Marius Oprescu a mai declarat că PSD va ţine cont şi de persoana care va fi desemnată premier.
"Noi agreăm aceste variante, inclusiv formula unui guvern tehnocrat, aşa cum v-am spus, cu îndeplinea unor condiţii, să cunoască bine clasa politică, să cunoască economie, pentru că Ilie Bolojan ne-a dovedit că habar n-are despre economie, uitaţi-vă că România a intrat în recesiune economică după toate măsurile luate de Ilie Bolojan şi avem cel mai mare deficit din Europa, chiar mai mare decât Ucraina, care se află în război. Deci e clar că trebuie să cunoască foarte bine economie şi bineînţeles că Partidul Social Democrat îşi rezervă dreptul de a fi de acord cu un premier tehnocrat în funcţie de persoane. Sunt unele persoane pe care probabil nu le vom agrea", a punctat preşedintele PSD Olt.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC
PSD
Notificare privind transparența la https://www.antena3.ro/publicitate-politica/psd/notificari-transparenta-psd/notificare-privind-transparenta-789823.html