Antena 3 CNN Actualitate Protestul angajaților din Casele de Pensii se suspendă! Guvernanții au decis să le crească salariile

Protestul angajaților din Casele de Pensii se suspendă! Guvernanții au decis să le crească salariile

Angajații din Casele de Pensii își suspendă protestul după ce guvernanții au decis creșterea salariilor acestora.

de Laura Dinu    |   

Reprezentanții Blocului Național Sindical împreună cu reprezentanții angajaților din Casa Națională de Pensii Publice au avut astăzi o întâlnire cu prim-ministrul României, Ion Marcel Ciolacu dar și cu ministrul Finanțelor, Ion Marcel Boloș și ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, pe tema protestului angajaților din sistemul de pensii.  

În urma discuțiilor, aceștia au ajuns la un acord în ceea ce privește alinierea salarizării angajaților din Casele Județene de Pensii la nivelul Casei Naționale de Pensii Publice.  

Mai exact, au hotărât creșteri salariale cuprinse între 330 de lei și 1.500 de lei net pentru aproximativ 3.000 de angajați, în vederea rezolvării inechităților salariale prezente.  

Veniturile acestora ar urma să crească de la 1 ianuarie 2024. 

Soluția va fi inclusă într-o Ordonanță de Urgență. Astfel, cele două părți au stabilit ca luni, 04 decembrie 2023, să aibă loc o nouă întâlnire de lucru la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale pentru definitivarea actului normativ ce urmează a fi adoptat de Guvern, anunță Casa Națională de Pensii Publice. 

❗️INFORMARE DE PRESĂ ?? Astăzi, reprezentanții Blocului Național Sindical împreună cu reprezentanții angajaților din...

Publicată de Blocul Național Sindical pe Miercuri, 29 noiembrie 2023
Subiecte în articol: protest casa de pensii
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Mugur Isărescu lasă de înţeles că se va ajunge la îngheţarea salariilor în România