Președintele rus, Vladimir Putin, a avut miercuri, pentru prima dată, o convorbire telefonică cu Papa Leon al XIV-lea. Putin i-a transmis Papei că vrea să ajungă la pace prin mijloace diplomatice și a acuzat Ucraina că vrea să escaladeze conflictul, potrivit Sky News.
Președintele Rusiei a avut mai multe convorbiri miercuri. După o discuție cu Donald Trump, acesta a vorbit și cu Papa Leon al XIV-lea. Kremlinul a catalogat discuţia lui Putin cu Papa drept „constructivă”.
Putin i-ar fi mulțumit Papei Leon pentru voința sa de a contribui la soluționarea conflictului din Ucraina și i-a spus că vrea să ajungă la pace prin mijloace „diplomatice”, acuzând Ucraina că vrea să „escaladeze” conflictul.
Vaticanul a fost considerat în ultimele săptămâni drept un posibil loc de negocieri de pace între Rusia şi Ucraina.
Însă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, și alți oficiali au declarat că Vaticanul nu este un loc potrivit pentru negocierile de pace între două țări în mare parte ortodoxe.