Majoritatea covârșitoare a românilor păstrează în casă telefoanele mobile vechi, pe care nu le mai întrebuințează de ani de zile, arată un studiu dat publicității marți și citat de Agerpres.
Cercetarea arată că 86% dintre conaționali au acest comportament, păstrând "la sertar" vechile dispozitive.
Peste jumătate dintre respondenți (56%) dețin două sau trei telefoane vechi, în timp ce aproape o treime (31%) au patru sau mai multe.
Sondaj: Telefoanele vechi sunt cele pentru care românii au cel mai mare atașament
"Fenomenul este partea a ceea ce specialiștii numesc 'sertarul invizibil', adică acumularea în gospodării a echipamentelor electrice și electronice scoase din uz, care nu mai sunt nici folosite, nici reciclate.
Deși la nivel declarativ românii consideră reciclarea importantă, comportamentele reale arată o discrepanță majoră între intenție și acțiune.
În multe cazuri, aceste echipamente sunt pur și simplu depozitate ani de zile în sertare sau debarale.
Dintre obiectele electronice pe care românii le păstrează în gospodării, deși nu le mai folosesc, telefoanele mobile sunt cele pentru care au cel mai mare atașament", menționează cercetarea realizată de Ipsos pentru Asociația Environ.
În afară de telefoane vechi, în casele românilor se mai află încărcătoare și cabluri (74%), electrocasnice mici (44%), laptopuri și tablete (35%), toate, bineînțeles, scoase din uz.
Chiar și vechile baterii și jucării sunt păstrate, conform răspunsurilor a 32% dintre intervievați.
Valoarea totală estimată a echipamentelor electronice neutilizate dintr-o gospodărie poate ajunge până la 1.500 de lei, în trei din cinci cazuri, spune sondajul Ipsos.
Ce-i împinge pe mulți români să-și facă depozite de vechituri electrocasnice. Alții le aruncă direct la gunoi
Răspunsurile sondajului relevă faptul că motivele pentru care românii nu renunță la electronicele vechi sunt convingerea că le-ar putea folosi în viitor (37%), faptul că nu știu unde să le ducă pentru reciclare (35%) sau așteptarea unor campanii cu beneficii materiale sau vouchere (34%).
"Pe lângă acumularea în locuințe, unele electronice uzate ajung direct în fluxul de deșeuri menajere.
Acest comportament apare mai frecvent în rândul persoanelor tinere, cu vârste între 18 și 39 de ani, cu venituri peste medie.
Când un aparat iese din funcțiune, 36% dintre respondenți au spus că îl depozitează, în vreme ce 21% au recunoscut că l-au aruncat la gunoiul menajer în ultimele 12 luni", notează autorii studiului.
Românii, victime ale consumerismului alimentat de reclame de pe Internet
Patru din zece români au recunoscut că au cumpărat cel puțin un dispozitiv electronic sub influența reclamelor sau recomandărilor de pe rețelele sociale.
Șase din zece spun că au regretat ulterior achiziția, folosind foarte rar echipamentul cumpărat.
Studiul Ipsos mai arată că, în medie, românii își înlocuiesc telefoanele mobile o dată la patru ani.
Electrocasnicele mari sunt schimbate mult mai rar, aproximativ o dată la opt ani. Pe sexe, femeile înlocuiesc dispozitivele atunci când se defectează, iar bărbații, atunci când apar modele cu funcții noi.
83% dintre respondenți au constatat că dispozitivele moderne sunt mai puțin rezistente decât cele fabricate în trecut, ceea ce obligă la un ciclu de înlocuire tot mai rapid.
Referitor la ideea de a repara dispozitivele, doar un român din cinci a reparat ultimul echipament defect, iar principalul motiv pentru care nu a făcut-o a fost costul ridicat al operațiunii, menționat de 46% dintre respondenți.
70% au spus că ar duce obiectul la reparat dacă intervenția ar costa aproximativ 20% din prețul unui produs nou.
Românii n-au încredere în reciclare
"Lipsa de încredere în reciclare rămâne o barieră majoră. În ciuda creșterii vizibilității temelor de mediu în spațiul public, nivelul de încredere în sistemul de reciclare a deșeurilor electrice și electronice rămâne scăzut.
Doar 30% dintre români au încredere că echipamentele colectate sunt reciclate corect. 46% spun că se gândesc frecvent că ajung la groapa de gunoi.
48% nu pot numi nicio organizație sau instituție implicată în reciclarea DEEE (Deșeuri de Echipamente Electrice și Electronice, n.r.), iar o treime dintre respondenți declară că nu știu unde să ducă echipamentele electrice vechi", se arată studiu.
Autorii concluzionează că două aspecte esențiale ar putea debloca și stimula reciclarea electronicelor în România: simplificareea procesului și stimulentele financiare.
Astfel, 63% dintre intervievați ar fi motivați să recicleze dacă ar primi un voucher sau o reducere la achiziționarea unui produs nou, 57% ar prefera un serviciu de ridicare gratuită de acasă, iar 92% spun că ar preda toate echipamentele din casă în următoarele 30 de zile dacă reciclarea ar fi la fel de simplă ca returnarea unui colet.
Studiul Ipsos a fost realizat online, în perioada 5-9 martie 2026, pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 1.000 de respondenți, cu vârsta de peste 18 ani, utilizatori de Internet din România.