Reacție furioasă a Moscovei după ce Emil Boc a interzis imnul Rusiei la Cupa Mondială de Gimnastică de la Cluj-Napoca
Publicat acum 1 ora si 32 minute
Sea Shield 2023 va aduna aproximativ 3400 de militari şi reprezentanţi ai mai multor instituţii din sistemul naţional de apărare, precum şi din alte 12 state aliate şi partenere.
Timp de 12 zile vor avea loc misiuni pe Marea Neagră, pe Dunăre, dar şi pe uscat.
Printre ţările care vor face parte din acest exerciţiu se numără Bulgaria, Franţa, Turcia şi Statele Unite ale Americii.
Ceremonia de deschidere va avea loc, în această dimineaţă, în Portul Constanţa.