Arheologul Dan Culic, specialist în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură (DJC) Sălaj, avertizează asupra unei situaţii alarmante privind integritatea patrimoniului naţional, precizând că siturile arheologice importante din judeţ, inclusiv cele incluse în patrimoniul mondial UNESCO, sunt asaltate de posesori de detectoare de metale care caută „comori”.
Într-o postare publicată pe reţelele de socializare, specialistul relatează că verificările recente în teren au scos la iveală dovezi clare ale braconajului arheologic în zone de o importanţă istorică deosebită, potrivit Agerpres.
„În urma verificărilor în teren efectuate în ultima vreme, am constatat lucruri neplăcute pentru orice arheolog. Situri arheologice importante din judeţul Sălaj, unele dintre ele incluse în patrimoniul UNESCO, sunt asaltate de posesori de detectoare de metale, căzând pradă braconajului arheologic. Toate castrele romane din judeţ au fost asaltate de braconieri detectorişti”, afirmă Dan Culic.
„Braconierul şi-a sortat prada, lăsând pe marginea şanţului piese arheologice despre care nu ştia ce sunt”
Unul dintre cele mai grave exemple oferite de expert este cel al castrului roman de la Românaşi, unde braconierii au abandonat pe marginea şanţului piesele arheologice considerate mai puţin valoroase.
„În castrul roman de la Românaşi, braconierul şi-a sortat prada, lăsând pe marginea şanţului piese arheologice despre care nu ştia ce sunt. Dacă fragmentele de aplică romană, fragmentele unei chei romane şi ale unor tesserae militares nu au prezentat interes, fiind aruncate, oare cu ce au plecat acasă?”, se întreabă retoric Dan Culic.
Dincolo de acţiunile braconierilor, reprezentantul DJC Sălaj punctează o problemă sistemică: lipsa unei reacţii ferme din partea comunităţii profesionale a arheologilor, care ar trebui să pună presiune pe factorii de decizie pentru a schimba legislaţia.
„Lipsa unei coeziuni profesionale şi a presiunii breslei asupra factorilor de decizie ai statului duce la astfel de situaţii. Dacă breasla ar reacţiona, ar putea exercita o presiune reală asupra statului pentru reglementări serioase privind această activitate”, a concluzionat acesta.
În judeţul Sălaj sunt descoperite şi documentate de către arheologi cinci castre romane, cu aşezări aferente.
De asemenea, judeţul Sălaj găzduieşte un segment important din Limesul roman (graniţa Imperiului Roman), recent inclus în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, fapt care impune măsuri de protecţie mult mai stricte şi o monitorizare riguroasă a siturilor.